Despre persoane şi drepturi

Publicat în Dilema Veche nr. 364 din 3 - 9 februarie 2011
Despre persoane şi drepturi jpeg

- cu (oarecare) furie -

Florin se uită uimit la pachetul voluminos din faţa lui. Vine de la o primărie dintr-o comună de prin văile munţilor din preajmă. Florin e jurnalist şi, cu ceva timp în urmă, a cerut primăriei cu pricina informaţii privind cadastrul forestier al zonei (încă) împădurite din vecinătate. Deschide pachetul şi nu mică îi e mirarea cînd găseşte un top de hîrtie albă-albă, aşa cum fusese el cumpărat din librărie. Peste hîrtia mută, o adresă din partea primăriei: „Găsiţi alăturat o parte din răspunsul la cererea dumneavoastră de informaţii depusă în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public“. Să fie parabolă? Prea-i subtilă. Să fie snoavă? Prea-i înflorită. Dar e realitatea unei ţări europene numită România, la anul 2010, la aproape zece ani de la adoptarea legii cu pricina. Şi, ca şi Florin, nu te poţi împiedica să te întrebi ce poate fi în mintea colectivă a unei autorităţi publice care găseşte resurse de timp şi financiare să-şi rîdă de contribuabil.

Legea accesului la informaţii a fost o breşă majoră în cultura secretomaniei care a guvernat România zeci de ani. Ea a impus transparenţa ca principiu, ca normă în relaţiile autorităţilor publice cu cetăţeanul. Ba nu, nu cu „cetăţeanul“, ci cu – aşa cum sună textul legii – „orice persoană“. Este probabil una din cele mai profunde schimbări de paradigmă din gîndirea politică şi administrativă a României. Pentru prima dată, autorităţile sînt ţinute să se pună „în slujba“ – la propriu – oricui le cere: pentru prima oară, serviciile publice devin ceea ce le spune numele – servicii, facilităţi, utilităţi pentru nişte entităţi cu voinţă şi discernămînt propriu – „persoanele“.

Un soi de avînt reformator (moderat, dar reformator) a urmat adoptării legii şi a fost dublat de o muncă susţinută şi de aparatul guvernamental, şi de neguvernamentalele organizaţii care au pus umărul la naşterea ei. Gîndirea comună a epocii era „să educăm instituţiile să lucreze cu legea“. De aceea – şi doar de aceea – forma iniţială a legii nu prevedea pedepse împotriva celor ce nu-i dau curs. Mai mult, educaţi în spiritul şi litera legii se cereau a fi şi utilizatorii – şi accentul s-a pus atunci pe ONG-uri şi pe mass-media, căci la „omul simplu“ este mai greu de ajuns cu astfel de educaţie. Cei cîţiva ani de astfel de proiecte şi-au arătat efectele şi legea a început să funcţioneze la un nivel satisfăcător, chiar dacă imperfect.

La aproape zece ani de existenţă, legea ar fi trebuit să-şi vădească efectele pe termen lung. O clasă administrativă responsabilă şi responsivă, un public avizat şi conştient de drepturile sale, mecanisme juridice capabile să corecteze eventualele abateri sau să asigure justul echilibru între aşa-numitele „drepturi intrate în conflict“ – căci dreptul de a primi informaţii intră uneori în coliziune cu cel la viaţă privată. Dar analiza la zi şi poveşti precum cea a lui Florin, care se constituie deja într-un corp de „folclor profesional“, compun un tablou ruşinos şi jignitor.

Astfel, la o cercetare întreprinsă în 2010 de Centrul pentru Jurnalism Independent, din cele 15 ministere care compuneau Guvernul, doar 7 au răspuns, de o manieră sau alta. Nici unul – nici unul! – nu a răspuns complet şi în termen. Teste efectuate de alte organizaţii – şi aici se cere să numim în clar Institutul de Politici Publice, Pro Democraţia şi APADOR-CH, care fac în mod constant astfel de acţiuni – relevă faptul că aplicarea legii se erodează, că funcţionarii publici devin din ce în ce mai apatici, mai neştiutori sau mai nepăsători la cererile „persoanelor“. Mai mult – şi aici ne amintim din nou povestea lui Florin – autorităţile devin arogante şi agresive în faţa a ceea ce ar trebui să fie o procedură de rutină. Ceea ce ne spune, în fapt, că dorita ruptură de paradigmă nu s-a întîmplat. Sau, dacă s-a întîmplat vreodată, organismul administrativ a găsit anticorpii necesari reconstrucţiei opacităţii. Transparenţa nu este o tendinţă naturală a puterii – de orice natură ar fi ea. Puterea creşte din umbre, necunoaştere, teamă chiar, şi – în cazul nostru – sentimentul mioritic al fatalităţii („n-ai ce le face, dom’le!“). Ea nu este naturală nici în democraţii deja consolidate – şi cazul american este un bun obiect de studiu. În mod paradoxal, în domeniul accesului la informaţii, Uniunea Europeană nu ne ajută: standardele comunitare în domeniu sînt sub cele româneşti. Legea românească a fost adoptată înaintea directivei europene în domeniu şi are la bază o filozofie mai liberală şi mai favorabilă solicitantului. Dacă vrem ca legea să funcţioneze în beneficiul nostru, al „persoanelor“, trebuie să ne mişcăm singuri.

Dom’le, n-avem ce le face? Dreptu-i – în forma actuală a legii. Poate că a venit timpul să dăm legii dinţi de fier şi măsele de oţel şi să introducem nişte pedepse semnificative pentru cei care înţeleg să ne umilească – prin tăcere, prin batjocură, prin ignoranţă – pe noi, ca „persoane“. Ştiţi ce repede s-au mişcat directorii de instituţii care au primit în justiţie sancţiuni cu „20% din salariu pentru fiecare zi de întîrziere“? (http://www.romania curata.ro/ltfont-colorblackgt18012011lt-fontgt-20-amenda-din-salariu-pentru-fiec-1123.htm) Şi staţi aşa, că încă nu am început să scriu pe ziduri grafitti cu „Buna guvernare = drept fundamental al omului“! Atunci să te ţii ofensivă a transparenţei!

Ioana Avădani este director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și oameni VIDEO
Cinci cai ai Household Cavalry au rămas liberi în centrul Londrei după ce și-au aruncat călăreții militari în timpul exercițiului de miercuri dimineață, potrivit Daily Mail Online.
image
8 obiceiuri care te fac să îmbătrânești mai repede. Ai putea trăi cu 20 de ani mai mult
Experții în longevitate avertizează asupra comportamentelor care provoacă „daune celulare”. Chiar dacă nu putem încetini timpul, îi putem încetini efectele asupra noastră, potrivit experților. Cheia este să facem alegeri mai sănătoase și să ne dezicem de câteva obiceiuri.
image
Amănuntul care l-a scăpat de nouă ani de puşcărie pe un şofer fără permis, care a ucis trei femei
Un şofer iresponsabil, care a comis un grav accident rutier în apropiere de oraşul Târgu Neamţ, a fost aspru condamnat în primă instanţă, dar magistraţii de la instanţa superioară au decis altceva.

HIstoria.ro

image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.