Deșteaptă și urîtă

Publicat în Dilema Veche nr. 391 din 11-17 august 2011
Deșteaptă și urîtă jpeg

„Beautiful? Oh, screw beautiful. I’m brilliant. If you want to appease me, compliment my brain!“ Replica a fost rostită de Cristina Yang, medic chirurg, personaj în serialul Grey’s Anatomy, şi m-a făcut să-mi pară rău că n-am formulat-o eu, pentru că de gîndit, sigur o gîndisem deja. Am trăit vreo 20 de ani cu impresia că frumuseţea nu doar că nu e importantă, dar este şi superfluă. Cred că de mică mi s-a inoculat cumva, discret, ideea că o femeie foarte frumoasă este în mod sigur nu atît de inteligentă, de unde am înţeles că, pentru a fi foarte deşteaptă, o femeie trebuie să fie, obligatoriu, urîtă. Un clişeu social care mi s-a confirmat de atîtea ori. La olimpiade, spre exemplu, cunoşteam doar fete prea grase, prea slabe, prea negricioase, prea albe, cu nasuri prea mici sau prea lungi, cu ochi prea înguşti sau, dimpotrivă, enormi, oricum curiozităţi neplăcute privirii. În schimb, aveam prietene care nu luau cele mai mari note din clasă, dar care puteau face orice băiat de liceu să întoarcă privirea după ele. Eu eram undeva la mijloc. Nu mă hotărîsem încă dacă vreau să fiu frumoasă sau deşteaptă. Dacă vreau să intru prima la facultate sau dacă vreau să am cele mai frumoase picioare din cartier. 

Primii pantofi cu toc 

Eram în clasa întîi cînd mătuşa mea s-a măritat şi, printre altele, pentru nuntă şi-a cumpărat o pereche de pantofi albi cu toc. Îmi amintesc încălţările acelea, cu o precizie uluitoare, deşi nu le-am mai văzut de aproape 20 de ani. Cred că încă pot să simt chiar şi consistenţa pielii lor, textura, felul în care suna tocul de metal pe asfalt. Pantofii mi-au fost promişi mie, dacă sînt cuminte, şi la vreo două săptămîni după nuntă i-am şi primit. Îmi veneau puţin mari, dar nu foarte, pentru că mătuşa mea era micuţă, pe cînd picioarele mele anunţau de pe atunci că mă voi transforma într-o femeie înaltă, cu oase late şi cel puţin 39 la picior. Am purtat pantofii prima dată pe stradă, la joacă. Am sărit chiar şi elasticul cu ei, fără probleme, şi cred că au mai durat ani şi ani pînă cînd o altă fată de pe strada mea să poarte cu aşa eleganţă o pereche de pantofi cu toc. Îi luam în picioare cînd mă duceam la colţ să cumpăr sifon, cînd mă plimbam prin curte sau cînd jucam cărţi la poartă, cînd mă cocoţam pe gard dacă nu mă lăsa maică-mea afară şi, într-o noapte, i-am purtat şi în somn, pe ascuns, sub cearşaf, fără ca ai mei să ştie că stau în pat încălţată. În vara aceea de acum 20 de ani, îmi amintesc prea bine, în fiecare noapte a ei visam că a doua zi lîngă pat mă vor aştepta alte şi alte perechi de pantofi cu toc. Mătuşa mea mi-a explicat că aceste încălţări sînt cea mai bună armă a unei femei, că îţi alungesc picioarele, că îţi transformă silueta, cel mai puţin important lucru fiind faptul că te fac să pari mai înaltă. Trebuia să suferim toate, oricît de incomod ar fi fost, ca să devenim mai frumoase. 

O viaţă de tenişi 

Prin clasa a cincea sau a şasea, taică-miu mi-a cumpărat primii pantofi cu toc, numai ai mei. Acum ar părea nişte hidoşenii, dar pe atunci au fost minunaţi, aveau un toc gros şi platforme, ceva pe care mergeam destul de uşor, avînd în vedere halul în care arătau. Apoi s-a întîmplat ceva cu mine, nu ştiu exact ce, dar am ajuns la concluzia că vreau să fiu deşteaptă. M-am pus mai serios pe citit şi mi-am dat seama că distanţele devin mai mici dacă sînt îmbrăcată şi încălţată mai puţin pretenţios. Eram oricum mai înaltă decît toţi băieţii din clasă, aşa că, încet, încet, m-am reorientat către tenişi. Cumva, nu ştiu cum, toţi pantofii cu toc pe care îi visasem vreodată s-au transformat într-o încălţăminte uşoară, băieţoasă, cu şireturi, fustele scurte, pe care mi le imaginasem, s-au făcut pantaloni, iar ultimul bastion, părul lung, a picat şi el cînd m-am ras prima dată în cap în clasa a zecea. Cred că tot liceul am privit cu superioritate fetele care se chinuiau să îşi vopsească părul, să îşi facă unghiile şi se măsurau ca să vadă cît de aproape sînt de mărimile 90-60-90. În mod sigur mi-am imaginat că eu ştiu lucruri de care ele nu au habar. 

În vara de după ce intrasem la facultate am mers la mare, unde m-am îndrăgostit rapid de un tip cu părul lung şi creţ. Îmi amintesc că mergeam cu autobuzul, într-o căldură infernală, ne duceam de la Mamaia la Năvodari, cînd s-a uitat fix la mine şi mi-a zis: „Tu cum de nu te machiezi niciodată?“. N-am prea ştiut ce să-i răspund. Eu şi băiatul de la mare nici măcar nu ne-am sărutat vreodată. A fost nevoie de 20 de ani ca să pricep că nu trebuie să mă sluţesc ca să-mi vină idei bune şi să-mi dau seama că cele mai inteligente femei, pe care le ştiu, sînt, întîmplător, extrem de frumoase. Acum, fără să mă gîndesc prea mult dacă sînt cea mai drăguţă sau cea mai deşteaptă persoană dintr-o încăpere, ştiu din prima că, în mod sigur, am cel mai grozav, cel mai lung păr, şi asta deocamdată îmi ajunge.

Lavinia Bălulescu este jurnalistă şi scriitoare. Cea mai recentă carte publicată: volumul de poezie Lavinucea, Editura Cartea Românească, 2007.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.