Destinul loveşte de unde şi dincotro vrea

Nicoleta RUBA
Publicat în Dilema Veche nr. 151 din 15 Dec 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Despre reabilitare, numai de bine, de vreme ce presupune răscumpărarea greşelilor, ba chiar şi a culpelor unora dintre noi. Mutînd însă termenul într-o altă sferă de sensuri, acolo unde de luat în seamă sînt feluritele dizabilităţi, e limpede că reducerea efectelor acestora, în biografiile individuale, ţine de un complex proces de recuperare şi reabilitare a fiinţei umane. E ca şi cum s-ar avea în vedere reabilitarea unui ecosistem profund vătămat. Nimeni nu este obişnuit să-şi închipuie că-n viaţa sa sau a oricărui alt om poate oricînd să survină un handicap... În realitate însă, se umple lumea, pe zi ce trece, pe neaşteptate, de amputări a numeroase integrităţi corporale, aşadar, de cataclisme individuale. Ei bine, ce-i de făcut cu acele victime? Cursul existenţei lor suferă dintr-o dată o contorsionare dramatică, o deviere dureroasă pe un traiect total necunoscut. Lipsiţi brusc de o pereche de membre, de văz, de auz sau ţintuiţi în fotoliul cu rotile, aceşti oameni sînt proiectaţi necruţător într-o altă viaţă, una la a cărei coşmarescă înfăţişare nu îndrăzniseră vreodată să se gîndească. Într-o lume civilizată, deci normală, adică în Europa de la poarta lui 1 ianuarie 2007, aceste victime ale colţilor hazardului sînt preluate îndată de aşa-numitele Centre Sociale de Reabilitare - unităţi aparţinînd asociaţiilor persoanelor cu diverse dizabilităţi. Aici li se oferă o suită de servicii de specialitate, de la simpla asistenţă psihologică, la readaptarea la noua situaţie existenţială şi la mediul din jur, pînă la acomodarea cu contextul social mai larg, şi la recalificarea profesională. Numeroase asemenea experienţe izbutesc - fiinţa umană face dovada unor resurse interioare pe care nu simţise nevoia să şi le mobilizeze mai înainte -, iar acei bărbaţi şi acele femei, readaptîndu-se la noul mod de viaţă, îşi duc povestea personală mai departe, uneori cu un tonus regăsit. Dar pentru a se ajunge aici, e nevoie de programe bine articulate, de servicii de înaltă calitate şi de profesioniştii aferenţi. Mai este însă nevoie de conştiinţa şi voinţa decidenţilor politici, iar în absenţa lor de la datorie, de voinţa şi de energia unor categorii umane cu empatie faţă de fenomen. Din nefericire, România este astăzi singura ţară a Uniunii Europene şi nu numai, în care nu există Centre de Reabilitare pentru cetăţenii săi în viaţa cărora a intervenit o dizabilitate majoră. Victimele unor accidente grave sînt adesea abandonate de partenerul de cuplu, de familie sau prieteni, care nu ştiu cum să abordeze omul în inedita împrejurare, iar supravieţuirea celui afectat se cufundă în izolare, indiferenţă, disperare. În 1901, Casa Regală a României a achiziţionat, în estul Bucureştilor, un teren - după unii, de 26 de hectare, după alţii, de doar 12,5 ha - pentru ca regina Elisabeta să-şi poată împlini visul, construind aici un aşezămînt pentru orbi. Regina a înfiinţat, cinci ani mai tîrziu, exact acum un secol, Societatea Orbilor "Vatra Luminoasă", organizaţie ce a colectat fondurile cu care s-a ridicat în zonă o şcoală primară pentru copii şi un azil pentru adulţii fără vedere. Puţină lume ştie că actualul cartier Vatra Luminoasă îşi trage numele de la acel institut al orbilor, caz unic în capitalele Europei. Numai că terenul Societăţii Orbilor a trecut prin nenumărate peripeţii ale proprietăţii, sub fel de fel de regimuri: pe el s-au construit Stadionul Naţional şi complexul său sportiv, depouri, locuinţe, fabrici. După 1989, mai rămăsese o suprafaţă de 14.400 mp pe care Asociaţia Nevăzătorilor şi-o disputa cu felurite autorităţi locale, în intenţia de a obţine această parcelă spre a construi aici un Centru de Reabilitare pentru persoanele cu cecitate dobîndită. În cele din urmă, la capătul unor anevoioase negocieri, organizaţia a fost de acord să renunţe la revendicarea unei jumătăţi din această suprafaţă, pentru ca administraţia locală să poată ridica o biserică, dar cu condiţia ca jumătatea rămasă să-i revină cu scopul edificării amintitului centru. Într-adevăr, în august 2005, Consiliul sectorului 2 al Capitalei a acordat Asociaţiei Nevăzătorilor o concesiune de 7200 mp, pentru obiectivul său. Numai că odată cu terenul nu au venit şi banii. Autorităţile locale se mişcaseră, dar cele centrale nu dădeau semne de sensibilitate decît la nivelul bunelor intenţii. De obicei însă, guvernele intervin în astfel de cazuri. De exemplu, după dezmembrarea Federaţiei Cehoslovace în 1993, singurul Centru de Reabilitare pentru nevăzători rămăsese în Slovacia. Autorităţile de la Praga s-au sesizat imediat: în lipsă de suficiente fonduri la dispoziţie, au făcut apel la surse externe, obţinînd 85%, din suma preconizată, de la donatori olandezi, au adăugat restul de 15% şi au amenajat operativ în Capitală, în cartierul Dedina, atît de necesara instituţie. Nu s-a produs însă ceva similar şi în ţara noastră. După o aşteptare de cîteva luni, liderii Asociaţiei Naţionale a Nevăzătorilor din România au lansat un apel către aderenţi pentru a colecta fondurile necesare edificării şi dotării Centrului de Reabilitare. Rezultatul? Între 1 aprilie şi 1 decembrie 2006, din contribuţiile nevăzătorilor, ale familiilor lor şi ale angajaţilor organizaţiei, s-a strîns suma echivalentă a 110 mii de euro. Ar mai fi nevoie de vreo 900 de mii pentru înălţarea construcţiei şi pentru dotări tehnice de actualitate. S-a procedat însă exact ca după regulile Comisiei Europene de la Bruxelles: beneficiarul a venit cu partea lui - terenul şi o sumă importantă de bani -, aşteptînd ca şi finanţatorul, unul major, să se sensibilizeze. Să nu se deducă din asta că nevăzătorii din România sînt oameni înstăriţi... Se pare că dispun însă de un alt fel de comori pe care ştiu să le pună - cînd este nevoie - la îndemîna semenilor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.