Dezumanizare

Publicat în Dilema Veche nr. 826 din 19 decembrie 2019 - 2 ianuarie 2020
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg

E mult prea devreme pentru a înțelege ce efecte va avea asupra sufletului colectiv tragedia de la Caracal. Mult prea devreme. Consecințele imediate se văd în demiteri și demisii, în anchete și revoltă, în cuvinte multe și sensuri puține.

Vom deveni, poate, mai temători. Sau mai responsabili. Poate mai radicali. Sau ne va cuprinde deznădejdea. Vom ști sub ce semn am trăit timpurile astea doar cînd deja va fi prea tîrziu.

Ce se desprinde totuși din informațiile confirmate pînă acum e poza oribilă a unui stat semi-eșuat, incapabil să își respecte propriile legi, proceduri, reguli și, în general, misiunea. E greu să negi așa ceva. Sentimentul ăsta se adîncește pe măsură ce afli mai multe despre cum funcționează administrația publică. Cu fiecare detaliu din anchetă făcut public, cu fiecare citat de pe o înregistrare și cu fiecare acuzație pe care o instituție o lansează în eter încercînd să se pună la adăpost se adună dovezi. Dovezi de incompentență, de inadecvare și, mai ales, de cinism.

După definiția de dicționar, cuvîntul cetățean este egal cu membru al unei comunități care se bucură de drepturi civile și politice. Pentru români, însă, senzația de singurătate e dominantă. Ce solidaritate? Ce apărare? Fiecare se descurcă cum poate.

Mesajele acelea de test ale sistemului RO-Alert ar putea, foarte bine, să conțină exclusiv propoziția „Ești pe cont propriu“. Ar fi o binevenită confirmare a stării de fapt pe care doar speranța o mai ascunde uneori. Speranța că e vorba de accidente, de greșeli reparabile, de chestiuni temporare. Apoi vine o întîmplare precum cea de la Caracal și speranța se duce înapoi în întunericul din care a răzbătut cu greu.

Poate cel mai grav lucru pe care îl vedem zilele astea este dezumanizarea angajaților din interiorul aparatului administrativ românesc. Incapacitatea lor de a reconcilia trăsături umane normale – pe care sînt sigur că le au în relațiile cu familia și prietenii – cu datoria pe care trebuie să și-o exercite. Polițistul la care ajung apelurile de ajutor e „refractar“. O spune un raport oficial. Șefii lui sînt mincinoși. Șefii șefilor lui caută disperați narațiuni concurente care să îi ajute să scoată și un mic profit politic dacă e prea tîrziu pentru a preveni o tragedie.

Ar fi trebuit, poate, să scriu în acest spațiu despre efectele Caracalului asupra apropiatei campanii electorale pentru prezidențiale. Să identific responsabilități și posibilități. Nu cred că e momentul acum. Userist sau pesedist, oltean sau moldovean, femeie sau bărbat, nu cred că există cetățean român care să nu se înfioare cînd realizează amploarea dezagregării instituționale a statului.

Se vorbea acum mulți ani despre disoluția autorității statului. În stare de disoluție, zilele astea, nu mai e doar autoritatea, ci însăși legitimitatea lui. Situația asta nu e de ieri, de azi. Acum e doar unul dintre momentele acelea în care e mai evident.

Legitimitatea statului e contestată și atunci cînd cetățenii se adună pentru a construi un spital pe care statul nu a fost în stare să îl facă, și cînd un excentric construiește un metru de autostradă pe care din nou statul nu e în stare să îl facă și, mai ales, cu fiecare bilet de avion one‑way cumpărat de un român. Cozile de la secțiile de votare din diaspora sînt doar simptome ale unei lungi și grele despărțiri în interiorul unei relații în care unul dintre parteneri e abuziv, insensibil și uneori criminal. Nu cu intenție, dar culpa e gravă.

O expresie scîrboasă spune că peștele de la cap se împute. De mii de ori am văzut că așa e. Și trebuie făcut ceva. Capul proverbialului pește trebuie tăiat. Însă nu va fi niciodată suficient. Văd că deja se profilează un soi de acar Păun, fără ca nimeni să se întrebe de ce omul ăla era atît de nepotrivit pentru locul în care își desfășura munca. Va plăti probabil pentru rolul lui în această afacere. Dar pedeapsa fără context nu are sens.

De aceea, cînd se vor trage concluziile după această oribilă afacere, e obligatoriu să vorbim despre misiunea publică a micului funcționar.

Despre șefii lui am vorbit și vom mai vorbi. Despre cei de sub ei mult prea puțin. Li s-a spus prea rar că sînt necesari, li s-a explicat prea puțin de ce. Mulți dintre oamenii ăștia nu cred că munca lor contează. Din contra, ce cred ei că trebuie să facă, ce au fost învățați să facă, e să supraviețuiască sub radar pînă la izbăvitoarea pensie.

Temător, nesigur și nepregătit, funcționarul român e mai întîi funcționar și apoi membru al societății. Și asta pentru că niciodată nu i s-a dat cu adevărat atenție. Nimeni nu se uită la competențele lui, la adecvarea lui pe post sau la nevoile lui. Vedem doar efectele acestei stări de fapt.

Cînd acest mic funcționar, fie el polițist sau altceva, își va înțelege misiunea, ei bine, atunci va fi mai puțin cinic, mai puțin dobitoc și mai puțin complice cu șefii lui.

Altfel spus, din punct de vedere politic, probabil singurul program cu adevărat necesar zilele astea este acela de umanizare a statului. După 30 de ani de heirupisme cărora li s-a pierdut de mult sensul real, după nenumărate reforme pe jumătate gîndite, pe sfert aplicate și rapid abandonate, poate că, dincolo de orice discuții despre profesionalizare și meritocrație, trebuie să li se explice angajaților statului de ce sînt angajați ai statului. De ce meseriile lor sînt importante și, uneori, esențiale. De ce fiecare dintre ei, în micul lor colț de stat, poate face viața unui om mai bună. Uneori chiar o poate salva.

(apărut în Dilema veche, nr. 806, 1-7 august 2019)

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.