Îmi vine greu să scriu despre nuntă. Oamenii îşi pun speranţe foarte mari în evenimentul ăsta, suferă dacă nu au parte de aşa ceva sau suferă tocmai pentru că au. Din punctul meu de vedere, nunta e un cîmp de bătălie, unde emoţiile curg gîrlă. La început, mi-a fost greu să fac poze la nuntă, luam totul prea în serios şi încercam să-i mulţumesc pe miri. Cu timpul, am realizat că se întîmplă acolo tot felul de lucruri interesante şi am început să fac o colecţie de poze de nuntă, în încercarea de a nu mă plictisi. Aşa am ajuns să fiu pasionat de subiect, luînd la pachet şi botezurile, şi înmormîntările.

Nunta este o frescă concentrată a lumii în care trăim; acolo poţi întîlni de toate, de la fericire şi extaz, pînă la certuri şi bătăi. Am căutat să iau parte la nunţi cît mai diferite şi cel mai departe am ajuns în Malaezia, la nunta unui australian bătrîn cu o chinezoaică tînără. A fost foarte ciudat pentru mine să văd că s-a terminat băutura pe la jumătatea petrecerii şi că lumea sorbea resturile de şampanie rămase de la începutul nunţii. Mărturisesc că n-am înţeles mare lucru, diferenţa dintre culturi era prea mare.

În anii ’90, am fost la o nuntă sponsorizată de un patron care avea un pui de leu. Ei bine, puiul ăsta era cît un viţel şi se plimba liber prin cortul unde urma să aibă loc evenimentul. La un moment dat, leul s-a pus cu labele din faţă pe masă şi a început să mozolească un bol cu chiftele şi a fost gonit de un argat cu un bici. Aveam o gîndire atît de convenţională, încît nu mi-am dat seama că ar fi fost interesant să fac poze. Cu timpul, însă, mi-am rafinat mult gusturile şi am început să casc mai bine ochii la ce se întîmplă în jur, fără să fac discriminări între subiecte.

Am început să fiu atent la tot, de la chelneri şi bucătărese, pînă la decoraţiuni, DJ, formaţie, cameramani, preoţi şi cantori. Am avut ocazia să stau la masa „serviciilor“, cu celebrităţi din copilăria mea şi de-acum. Cele mai interesante nunţi le-am găsit la ţară, acolo unde nunta continuă să reprezinte, pentru unii, un ritual, iar oamenii ştiu să se bucure sincer de un pahar de ţuică şi o supă originală de găină.

La oraş, toţi îşi doresc o nuntă ca în poveşti. Doamnele se aranjează peste măsură, astfel că ajung să arate mai rău decît în mod normal, iar copiii sar şi se tăvălesc pe jos ca în filmele lui Fellini.

Am fost şi la o nuntă de 1500 de persoane, în Maramureşul istoric. Părinţii fetei, rapsozi populari renumiţi, au organizat o nuntă-spectacol, unde locul la masă era aşa de mic, încît trebuia să stai din profil ca să îţi încapă o mînă spre farfurie, căminul cultural era prelungit cu un cort uriaş, ca un apendice, mireasa şi mirele erau doar figuraţie, nu îi băga nimeni în seamă şi păreau cam nefericiţi. Nunţile aşa-zis tradiţionale sînt la mare trecere acum, iar lumea e în stare să se îmbrace în haine incomode, cu care nu e obişnuită, şi să îndeplinească ritualuri din care nu înţelege nimic pentru că ele nu mai sînt actuale.

Ţin minte că eram la filmare la Boogie, filmul lui Radu Muntean, în Costineşti, în afara sezonului, şi eram cazaţi la singurul hotel cu restaurant din staţiune. În rest, era pustiu. Era duminică şi aveam zi liberă, aşa că stăteam la o bere pe terasă, cînd, deodată, apare o mireasă supraponderală, îmbrăcată în roz, alături de mirele ei, şi încep să facă repetiţii la vals. Am şovăit un pic pînă să fac poze, dar, încurajat de un prieten, am început să trag cîteva instantanee, inclusiv cînd s-a furat mireasa şi a fost cărată în braţe de doi tineri. Dacă eşti interesat să priveşti atent ce se întîmplă în jur, nunta îţi oferă situaţii care depăşesc cu mult imaginaţia şi care sînt uşor de pozat tocmai pentru că lumea asta aşteaptă de la tine şi, astfel, poţi să răstorni vechile clişee şi automatisme, cu imagini surprinzătoare.

Una dintre cele mai şocante nunţi la care am avut onoarea să particip a fost în Negreşti Oaş şi a durat cam 24 de ore. Începînd cu îmbrăcatul miresei, la prima oră a dimineţii, şi sfîrşind a doua zi dimineaţă, odată cu răsăritul soarelui. Un taraf de vreo cinci lăutari a cîntat fără întrerupere, ore în şir, o muzică arhaică şi halucinogenă – după cîteva ore, simţeai că se învîrte pămîntul cu tine. Mireasa arăta ciudat, în costumul-armură, blindat cu mărgele. Cînd a venit limuzina, s-au înghesuit şi ea, şi mirele pe trapa din tavanul maşinii şi au mers aşa, pe jumătate om, pe jumătate maşină, vreo 10 kilometri, pînă la starea civilă, pe o căldură toridă. La biserică s-a întîrziat vreo două ore şi, cînd a început slujba, s-a „luat“ curentul. Sala de festivităţi era un fost hambar uriaş, din beton, renovat cu termopane şi design modern, care era brăzdat pe exterior de dîre de urină, căci toaletele nu făceau faţă la un număr aşa mare de oameni. În faţa mea era un bătrîn demn, pe care îl tot ajutam să deschidă sticlele de bere. După cîteva ore, urla după mine să îi deschid încă o sticlă, de parcă asta ar fi fost datoria mea. O bătrînă m-a luat la întrebări – că ce drept aveam să îi fac poze. Mirele şi mireasa se sărutau cu limba, pentru camera de filmat, şi povestea a continuat la fel de vioi pînă a doua zi la 8 dimineaţa.

Silviu Gheţie este fotograf  (nu doar de nunţi). Îl găsiţi la ghetie.ro sau pe Facebook.

Foto: Silviu Gheţie