Cele mai mari riscuri în bucătărie? Să nu ţi se lege cremele; să nu-ţi crească prăjitura; să pui prea mult usturoi în sos. Nu e un capăt de ţară, nimic ireparabil, rar se poate întîmpla ceva mai grav de-atît. Un refugiu, un loc sigur. Un prezent continuu, în care te poţi ancora. Sufletul casei. Vatra. Focul. Hrana. Viaţa. Căldură, siguranţă, certitudine, reper. Şi Dumnezeu tot într-o bucătărie ne-o fi creat. Din aluat de ţărînă şi lumină. Unii am ieşit poate mai arşi, mai sfărîmicioşi, mai fragili, mai văluriţi, mai îndoiţi de foc, cu forme neregulate... ne-a uitat Dumnezeu în cuptor. A mai pierdut reţete, a mai improvizat, dar sîntem buni. 

Etalează-ţi ingredientele cu grijă pe masă, gustă-le, atinge-le, adulmecă-le – împreună, separat, vezi ce-au să-ţi spună, imaginează-ţi în ce combinaţie ţi-ar putea da tot ce-au mai bun, care pe care l-ar desăvîrşi; cumpăneşte bine. Apoi asumă-ţi decizia, găteşte frenetic, savurează fiecare clipă, nerăbdător să vezi ce iese. Aşa, e lucru sigur că nu vei face greşeli. Nu din cele esenţiale. Tip of the day: găteşte zîmbind!
 
Nimic nu-i la fel în fiecare zi. Nici cerul, nici vîntul, nici apa, nici pămîntul, nici omul, nici mîncarea. Niciodată aceeaşi, chiar dacă pui exact aceleaşi ingrediente. Ce garanţii ai că iese bun? Pune-ţi sufletu’-n mîncare. Dor, iubire, bucurie, amintire, nostalgie, vis, alint, anticipare, tot ingrediente-s, fiecare. Şi găteşte cum se trăieşte: cu încredere, cu dragoste, fără frică! 
Văd utilitatea drumului drept. Dar liniaritatea nesfîrşită te poate-nnebuni. Şi alunecările, de altfel, au rostul lor. Cele mai spectaculoase reţete s-au născut din greşeli, înlocuiri, modificări realizate din nevoie, lipsuri, sărăcie – compensate de imaginaţie şi entuziasm.
 
Oriunde-ai fi şi orice-ai face, fii acolo, minte, suflet, trup. Respectă omul şi locul, respectă ce faci. Nu lăsa să-ţi scape prea multe, cu scuza că-s detalii. Totul e important. Găteşte atent, iubitor, responsabil. Respectă ciclul anotimpurilor, mersul lucrurilor aşa cum au fost ele rînduite, fermecător şi imperfect. Aşteaptă primăvara ridichile, ceapa verde şi salata verde mică, fragedă, de grădină. Aşteaptă vara roşiile de grădină, coapte la soare, nu la bec. De ce-ai renunţa la aşa ceva? Doar ca să ai totul acum? Dar cu ce preţ? Pierzi fix satisfacţia pe care-o vînezi cu disperare şi cu tot dinadinsul. Devii imun la o plăcere devenită obişnuinţă. Pierzi exact lucrul după care tînjeşti, somîndu-l să se întrupeze acum, oriunde, oricum. Decît să mănînci iarna o salată nefericită de roşii, cu textură făinoasă şi gust sălciu, mai bine lasă intactă bucuria pe care ţi-o vor aduce roşiile adevărate, zemoase şi parfumate, de vară. Lasă să-ţi fie dor.
 
Răsfoiesc cu încîntare cărţi vechi de bucate, caiete de reţete; ale mamei, ale soacrei, ale mamelor şi bunicilor prietenilor. Bunica mea n-avea. Nici eu nu mi le scriu. Gătesc efervescent, gătesc pentru azi, cu ingredientele de-acum, pentru oamenii dragi. De cîte ori am vrut să-nvăţ o reţetă, am stat lîngă om să văd cum o face, în loc să-i cer gramaje pe hîrtie. Înlocuieşte fără să stai pe gînduri un ingredient cu altul, pune ce ai, în loc de ceva ce n-ai, nu căuta acul în carul cu fîn. Nu-ţi întoarce lumea pe dos cînd îţi lipseşte un ingredient. Posibilităţile sînt infinite. Toate ingredientele de care ai nevoie există. Depinde ce alegi, cît de dispus eşti să le cauţi, cît timp ai şi ce vrei să găteşti. Există ingrediente necunoscute – dă-le o şansă, îţi pot face mîncarea mai gustoasă şi viaţa mai frumoasă. Sau le poţi lăsa în raft, să le ia alţii mai aventuroşi, iar tu să rămîi cu ceapa, leuşteanul şi cartofii. Din frică. Sau din simplă comoditate.
 
E evident rostul scrierii reţetelor, îl înţeleg deplin. Doar că nu-s eu cea menită să le scrie. N-am răbdare, nu-mi place, am senzaţia că pierd timp preţios. În care-aş putea găti. Trăi. Greşi. Învăţa. Iubi. Dărui. Cu reţete. Sau fără.
 
Violeta Dincă este absolventă de Litere, pasionată de gătit şi coproprietară a bistroului Violeta’s Vintage Kitchen (www.violetas.ro). 
 
Ilustraţia: Lucian MUNTEAN