Disperarea se combate prin rîs – interviu cu Sergiu CELAC, diplomat

Publicat în Dilema Veche nr. 321 din 8-14 aprilie 2010
Disperarea se combate prin rîs – interviu cu Sergiu CELAC, diplomat jpeg

Cît contează, în mod real, conspiraţiile în politica internaţională (grupul Bilderberg, masonii, evreii...)?

Wikipedia defineşte conspiraţia drept o înţelegere secretă cu scopul de a comite un act ilegal sau condamnabil sau de a urmări un obiectiv legitim prin utilizarea unor mijloace nepermise. Conspiraţia este veche de cînd lumea, atît în relaţiile interumane, cît şi în practica politică la nivel naţional şi internaţional; ea se plasează, moral şi juridic, în zona infracţionalităţii. Formaţiunile teroriste şi caracatiţele mafiote se încadrează firesc în această categorie. Teoria conspiraţiei este un produs mai recent al literaturii de ficţiune, alimentate de folclorul urban care atribuie, cel mai des pe nedrept, unor grupuri sau asociaţii informale, altfel benigne, intenţii criminale de dominaţie mondială. Catalogarea Grupului Bilderberg drept conspiraţie este, evident, aberantă.

Puteţi face o clasificare a celor mai importante dintre ele (politice, religioase...), un „top“ al lor?

Sfera pe care o cunosc întrucîtva este cea a grupurilor internaţionale de reflecţie din afara sferei guvernamentale care, pentru a fi eficiente, păstrează o anumită discreţie asupra componenţei lor şi asupra conţinutului dezbaterilor. În acest cadru se aplică, adesea, regulile Chatham House (după numele clădirii care găzduieşte Institutul Regal de Afaceri Internaţionale din Londra): tot ce se discută poate fi folosit public, dar fără a preciza cine ce a spus. Mai cunoscute dintre cele care funcţionează în prezent sînt conferinţele Davos, Institutul Aspen, Consiliul pentru Relaţii Externe de la New York, Comisia Trilaterală, Clubul de la Roma, Grupul Bilderberg, Clubul Valdai. Cam toate au fost victime ale speculaţiilor conspiraţioniste, deşi sînt perfect respectabile. O bibliografie selectivă utilă a lucrărilor (savante, istoriografice, literare, cinematografice, jocuri video), care dezvăluie resorturile intime ale conspiraţiilor moderne, poate fi consultată în Wikipedia la tema conspiracy theory. Pot afirma, în cunoştinţă de cauză, că şedinţa unui grup de reflecţie existent, în marginile căreia se urzeşte un complot internaţional, este descrisă cu acurateţe clinică în romanul Icon (1996) de Frederick Forsyth, autorul valoroaselor Ziua şacalului (1971) şi Cîinii războiului (1974), după care s-au făcut şi filme de succes.

Există o diferenţă între teoriile conspiraţiei româneşti şi cele din alte spaţii culturale?

Dacă există o particularitate a conspiraţionismului românesc, aceasta este credulitatea înduioşătoare şi înclinaţia de a accepta cu voioşie, pe nemestecate, cele mai fanteziste interpretări ale unor fenomene pentru care există, de altfel, explicaţii perfect rezonabile. Dorim prea des să descoperim urzeli sinistre în spatele unor manifestări de incompetenţă sau sfînta prostie omenească. La noi, metafora bate paradigma.

Consideraţi că Ceauşescu credea în conspiraţii?

Sigur că da, mai ales în ultimele două decenii ale vieţii, cînd a devenit tot mai îngust-dogmatic şi mai speriat. Intriga bizantină, înlocuirea încrederii prin şantajabilitate şi priceperea faptului că menţinerea la putere este condiţia supravieţuirii fizice sînt trăsături definitorii ale regimurilor totalitare de orice nuanţă. Serviciile secrete erau un instrument vital al puterii, dar iată că şi aici Ceauşescu s-a păcălit. De presă în comunism ce să mai vorbim...

Credeţi că teoria conspiraţiei este o maladie specifică mai ales estului Europei? Secretomania a continuat în ţările ex-comuniste şi după 1990?


Desigur că nu, dar în lumea post-comunistă fenomenul este potenţat de amintiri recente. Priza la public a teoriilor conspiraţioniste este explicabilă, aici, prin deschiderea bruscă a accesului unor mase largi de oameni la o cantitate imensă de informaţii, veridice sau nu, după o jumătate de secol de secetă informaţională şi trai în minciună. Pe de altă parte statele, prin definiţie, deţin pretutindeni monopolul asupra folosirii legitime a violenţei şi a dreptului de a avea secrete în domenii ce ţin de interesul naţional. O nervozitate publică excesivă în această privinţă în condiţiile unei democraţii, chiar şi imperfecte, nu se justifică atîta timp cît funcţiile protective ale statului se exercită într-un cadru legal, transparent şi responsabil, iar orice abatere se sancţionează prompt şi drastic.

Din cîte aveţi ştiinţă, sînt românii incluşi în vreuna din conspiraţiile mondiale?


De conspiraţii nu ştiu, dar sînt cîţiva români, nu mulţi, care sînt invitaţi regulat la dezbateri în cadru restrîns cu caracter confidenţial, fără a angaja responsabilitatea guvernului propriu, pe teme majore ale vieţii internaţionale. Fiind diplomat de profesie, deprins cu rigorile şi disciplina meseriei, ştiu despre ce vorbesc.

Există vreo conspiraţie reuşită de la un cap la altul?


Sincer, nu ştiu şi nu cred. Întotdeauna intervin elemente aleatorii, erori de calcul, slăbiciuni omeneşti. Diplomaţii nu sînt echipaţi profesional şi psihologic pentru operaţiuni clandestine, chiar dacă acestea sînt sancţionate, explicit sau nu, de autoritatea statului. Un istoric poate furniza, eventual, un răspuns mai precis la această întrebare.

Dar vreuna benefică?

Benefică, deşi haotică şi sîngeroasă, a fost răsturnarea de sistem din România în decembrie 1989. Păcat că nu a fost precedată de o conspiraţie ticluită ca lumea. Au fost atunci şi în perioada ulterioară (acum se mai ştie cîte ceva) diferite planuri externe pentru viitorul României, dar nici unuia nu i-a reuşit pasienţa pe de-a-ntregul. Şi a ieşit ce a ieşit. Pînă la urmă, din punctul de vedere al diplomatului, per ansamblu nu-i rău. Direcţia generală este destul de limpede. Totul este să nu facem greşeli stupide.

Care trebuie să fie atitudinea noastră cea mai apropiată de normalitate faţă de teoriile conspiraţiei?

Cred că cea mai bună povaţă ar fi să nu mai vedem OZN-uri deasupra oricărui pîlc de salcîmi sau duzi. Conspiraţii de toate felurile au fost şi vor mai fi. Intoxicaţii mediatice pe această temă şi mai dihai. Statistic, impactul lor asupra cursului istoriei este cel puţin discutabil. De aceea, mi se pare mai rezonabil să transformăm patologia în amuzament. Lectura cărţilor sau vizionarea filmelor despre conspiraţii – a celor bune, fireşte – este o desfătare estetică, nu un motiv de panică, încrîncenare sau chemare la luptă. Disperarea se combate cel mai eficient prin rîs.

a consemnat Iaromira POPOVICI.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.