Distracțiuni foarte plăcute

Publicat în Dilema Veche nr. 363 din 27 ianuarie - 2 februarie 2011
Distracțiuni foarte plăcute jpeg

Anul trecut, de Sfîntul Ion, am primit un telefon de la o casă de mode sau aşa ceva, care-mi ura La mulţi ani! şi dorea să-mi facă un cadou de ziua mea onomastică. Vin ei şi mi-l aduc, am fost asigurată. Bine am zis eu, cu naivitatea unui om de secol 19, şi am întrebat apoi, cu prudenţa celui de secol 21: Dar de ce faceţi asta, ce interes aveţi? Mi s-a răspuns că e vorba de o promoţie, de reclamă. N-am văzut ce am de pierdut şi am acceptat. M-am pomenit cu o persoană care mi-a dat cadou un cupon echivalabil cu 100 de lei... dacă-mi comand nişte taioare groaznice de 2000 de lei. Am mulţumit frumos, am răsfoit catalogul – rareori am văzut ceva atît de puţin atrăgător – şi am spus politicos că mă voi mai gîndi. A urmat, în lunile următoare, un bombardament de oferte şi propuneri pe care robotul meu telefonic le-a înfruntat brav, de unul singur. 

Reţetele succesului vin din belle époque 

Presiunea publicitară în ziarele de mare tiraj înfloreşte odată cu arta afişului şi a reclamei în a doua jumătate a secolului 19, pentru bucuria ochiului, a minţii şi, mai ales, pentru umplerea buzunarului oamenilor care investesc în ele. Totul s-a inventat atunci, în belle époque, în privinţa reţetelor succesului comercial, iar metodele de convingere din secolul 21 sînt doar palide imitaţii ale spumei publicitare de odinioară. Uneori îţi trebuia cultură generală, simţ artistic şi iuţeală de gîndire ca să descifrezi o reclamă, alteori ajungea simţul umorului. Aşa cum afişul publicitar – de la Toulouse-Lautrec la Mucha – e adesea artă pură, reclama poate fi şi ea poezie, istorie, barieră contra prejudecăţilor de tot felul (înlocuite însă cu unica prejudecată a impunerii produsului), e inventivitate şi joc. Nu e de mirare că, mai tîrziu, poeţii avangardişti o includ în picto-poemele lor, era greu să-ţi scape expresivitatea întîlnirii dintre civilizaţia cuvîntului şi cea a imaginii. Din reclamă vezi, de pildă, diferenţa dintre cei care cumpărau o maşină şi cei care cumpărau o maşină de cusut. La Paris, pentru automobilul Bolide, abia ivit, sloganul este Iphigénie en Bolide, iar imaginea imită desenele de pe vasele greceşti antice, cu cîteva subtile accente de actualitate. Ca reclama să te agaţe, trebuie să ştii ceva mitologie (destinul Iphigeniei – salvarea ei în ultimul moment), să fi auzit de tragedia lui Euripide, Iphigenia în Taurida sau de replica ei din clasicismul francez, piesa lui Racine din 1674, Iphigénie en Aulide. E de presupus că cel care-şi permitea un Bolide era un om cît de cît cultivat, altfel reclama şi-ar fi ratat pirueta stilistică. În privinţa sensului de adîncime – eroina menită sacrificiului şi destinul ei – aici alegerea e discutabilă, dacă nu cumva e un avertisment asupra pericolului posibil. În schimb, pentru o maşină de cusut, care nu implică nici riscuri mari şi nici cultură multă, se face o trimitere la literatura de succes verificat: Athos – maşini de cusut. Cu sloganul: „Vingt ans après... elle marche encore“. O deviză care e şi un bon de garanţie pentru 20 de ani, una pe care puţine produse din secolul 21 şi l-ar putea permite. 

Succesul vine de la americani 

Americanii sînt primii care îşi dau seama că pot trage foloase financiare din publicitate. La 1895, într-un articol intitulat „Reclama în America“ din Revista literară (urmaşa Literatorului) se face deja la noi o analiză a tipurilor de mesaje publicitare americane şi a eficienţei lor. Totul e explicat pe-nţeles, pas cu pas, aşa cum presa epocii o face şi pentru invenţiile ştiinţifice: „Se ştie că în Statele Unite ale Americei un număr mare de ziare se tipăresc în peste o sută de mii de exemplare şi că anunţurile sînt citite de mai mult de jumătatea cumpărătorilor: închipuiască-şi deci cineva ce efect produce un anunţ care ar apare în mai multe ziare de-o dată“. Oricine doreşte succes în afaceri ar trebui să-i imite pe americani – sună îndemnul implicit: „A nega avantagiile reclamei ar fi tot aşa de absurd ca şi cînd s-ar nega acelea ale drumului de fier şi telegrafului. În Statele Unite comerciantul care n-ar face reclamă, s-ar expune să-şi închiză prăvălia“. În locul invidiei faţă de cei care reuşesc să facă bani, autorul anonim al articolului (e semnat X. şi n-am reuşit să stabilesc cu exactitate cine se ascunde sub acest pseudonim de care se abuza în presa timpului) propune, cum va face mai tîrziu şi Lovinescu, imitarea cu folos a Vestului. „Cerneala tipografică este sîngele comerţului“ adaugă autorul, ca variaţiune pe tema „Reclama – sufletul comerţului“, constatînd că în alte ţări se cheltuieşte adesea pe publicitate o sumă la fel de mare cu cea a investiţiei propriu-zise. Jocul e încă cinstit. 

Succesul reclamei în 7 paşi este deja formulat, la 1895: „La întîia publicare, anunţul trece nebăgat în seamă; la a doua, cititorul îl vede, dar nu-l citeşte; la a treia, îl citeşte fără interes; la a patra, observă preţul; la a cincea se interesează; la a şasea, îşi zice: «Nu e scump!»; la a şaptea cumpără“. 

Cum să provoci curiozitatea 

Sînt trecute în revistă o mulţime de metode ingenioase de a atrage atenţia asupra unui anunţ publicitar, fiindcă inflaţia de reclame scade vizibilitatea. N-am să selectez decît trei, pentru inspiraţia autorilor din ziua de azi. 

1) Pe o pagină scrie: „Nu ţi-e ruşine?“. Continuarea, pe pagina următoare: „...Să porţi pălăria rău periată?“. Imediat, sfatul „Cumpără o perie de la...“ şi adresa exactă. 

2) Argumentul de autoritate, real sau inventat. „Tenorul B., care acum cîteva zile simţea că-şi pierde vocea, a scăpat de această nenorocire mulţumită pilulelor antitoxice (sic) ale lui L... aflate în depozit la farmacia...“ 

3) Afişe lipite pe zid sau anunţuri în pagina de ziar pe care scrie „Este interzis a citi pe verso“. Acestea se bazează pe observaţia, de altfel ştiinţifică, că orice constrîngere îşi creează automat o modalitate de împotrivire. În lumea ştiinţifică această tendinţă se numeşte „principiul diminuării constrîngerii“, în lumea oamenilor se cheamă răzvrătire, iar în cazul reclamei e pur şi simplu curiozitate. Aşadar cei mai mulţi vor dezlipi afişul ca să se uite pe verso sau vor întoarce pagina de ziar. Şi pe contrapagină vor găsi un anunţ publicitar care-i îndrumă spre o adresă precisă. 

Fermecătorul, campion la păcăleli 

Redactorii de la Revista literară publicau şi ei reclame nenumărate, la obiecte de papetărie, cărţi şi cîte altele. Există o carte, Fermecătorul (a se citi Vrăjitorul) la care agresiunea publicitară se poate asemui cu cele de azi. Cartea conţine „cheia corespondenţelor secrete, limbagiul florilor, instrucţiuni şi reţete“, plus o mulţime de jocuri, „de fizică şi prestidigitaţiune, magie, scamatorie, oracole, păcăleli, jocuri de societate“ şi alte „distracţiuni foarte plăcute“. Nu cred că o reclama de azi o poate depăşi în păcăleli pe cea de la Fermecătorul, care se reia o dată la zece zile (revista apărea de trei ori pe lună). Cu majuscule, publicul e anunţat că prima ediţie, de 5000 de exemplare, s-a vîndut deja. Tot cu majuscule PREŢUL UNUI EXEMPLAR 1 LEU, pentru ca, apoi, cu litere mici să se adaugă că acest lucru e valabil numai pentru persoanele care se abonează „în lista de faţă, plătind preţul dinainte“. După care bonusurile: „Fiecare abonat va primi gratis o perniţă parfumată“ din cele care se pun între rufe. Şi bonus la bonus, într-o inflaţie de oferte foarte actuală: cel care reuşeşte să găsească 10 cumpărători pentru carte, o primeşte pe a 11-a gratis (plus perniţa aferentă), la 20 de cumpărători primeşte şi „un flacon cu apă de toaletă care curăţă pelea obrazului de orice pete“, iar la 30 de abonaţi, perniţa, apa de toaletă şi „licoare pentru curăţirea pielei capului de mătreaţă“. Şi lovitura finală: „Listă cu mai puţin de 5 abonaţi nu se primeşte“. Oricum, la 1895 oamenii care se lăsau păcăliţi de diverse promisiuni aveau scuza că reclama de acest tip era o noutate. În ce mă priveşte, ca victimă sigură a reclamelor de tot felul, nu-mi găsesc nici o scuză.

Ioana Pârvulescu este scriitoare. Cele mai recente cărţi: romanul Viaţa începe vineri şi volumul de eseuri Cartea întrebărilor, apărute la Editura Humanitas.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.