Dragă Saşa,

Vasile ERNU
Publicat în Dilema Veche nr. 502 din 26 septembrie-2 octombrie 2013
Dragă Saşa, jpeg

Încep să scriu această scrisoare a zecea oară. Mă tem, aşa cum m-am temut să te ţin prima oară în braţe. Exagerez. Atunci m-am temut mult. Mult mai mult. Am avut o teamă cum nu am mai avut niciodată în viaţa mea. De ce? Nu pot explica, dar am avut un sentiment de neputinţă, de „cutremur“, pentru că vedeam şi simţeam o fiinţă faţă de care nu sînt doar responsabil... Oare ce sînt?

În aceşti doi ani şi patru luni, am trăit ceva fantastic. Am învăţat mai mult decît am învăţat pînă acum din toate cărţile citite. Sau poate am învăţat altceva. Ceva ce îmi lipsea. Cînd te-am spălat prima oară, aveam în faţă un ghid despre ce se face, cum se face şi în ce ordine. Citeam, bifam şi îndeplineam ordinile medicilor, ca să iasă totul „ca la carte“. Executam şi mă temeam. Dar era o teamă plină de fericire cînd te vedeam mulţumit. Asta simţeam. După aceea, totul a mers mult mai bine. Improvizam şi eu, şi tu. Tu, însă, o făceai cu mult mai multă naturaleţe. Eu improvizam ca un om mare, neinteresant şi complexat. După aceea, am început să simt mirosurile. Mirosurile unui copil care suge de la sîn. E ameţitor. Şi acum caut acel miros, care începe să te părăsească. Nu e vina ta. Vin altele. După care ai început să mă faci tot mai fericit, în cel mai banal mod, prin „umplerea scutecelor“ cu minuni. Eram ca un bătrîn din poveştile româneşti şi ruseşti, care aşteaptă ca odrasla să îi facă un „ou de aur“. Sugeai cu patimă şi făceai minunatele „ouă de aur“. Nu am fost mai fericit decît să te scap de ele, să te spăl şi să te îmbrac. Şi tu ai insistat. Spre fericirea mea.

Dar acesta a fost doar începutul. A urmat gîngureala: cea mai frumoasă melodie pe care o poate auzi un tată. Era de neînţeles, dar atît de plăcut. Încet-încet, am învăţat să te înţeleg. Prin gînguritul tău, spuneai mult mai mult decît spuneam eu în rarele momente inspirate. După care, au venit cuvintele. Puţine, dar sigure. Şi a venit şi vremea să mă anunţi: „Tati, vreau caca.“ Nu a existat o declaraţie mai frumoasă şi mai aşteptată. E mai mult decît o declaraţie de dragoste. Este însăşi dragostea, manifestată aproape biologic faţă de un părinte temător. A urmat o altă etapă de fericire.

Şi au curs lunile, ne-am plimbat, am cunoscut şi eu cartierul. Tu mi l-ai arătat. Şi a venit vremea să te învăţ să mergi. Tu ai refuzat. Pînă într-o zi, cînd eu, trîntit în fotoliu, priveam o banală emisiune TV, iar tu ai pornit dinspre fotoliu spre biroul meu, care de mult nu mai este doar al meu. Şi ai mers, pe propriile picioare, privindu-mă şi sfidîndu-mă, ca un om independent. Ai mers vertical, chiar dacă cu mici poticneli. Tu mergeai, iar eu zburam de fericire. Tu repetai traseul, iar eu, ca prostul, în loc să mă bucur de fericirea pe care mi-o ofereai, încercam să te filmez. Aşa sînt oamenii maturi: proşti şi egoişti. Uită să trăiască fericirea unică. Se tem că nu mai au memorie şi caută forme de „monumentalizare“ a clipei fericite. Dar tu ţi-ai văzut de treabă.

Ai început să mă scoţi tot mai des prin parc, să mă faci să devin „tata lui Saşa“ şi să te văd cum te joci cu „pipiii“. Cum o pupi pe Teia, minunata prietenă şi vecină româno-thailandeză, cum negociezi cu Luca schimbul de jucării şi cum îi furi bicicleta Ecaterinei. Să trăiesc fericirea zilnică de a te duce la creşă, de a te lua şi de a asculta poveştile tale neclare, dar atît de impresionante.

Acum o lună, în timp ce mergeam cu maşina, mi-ai zis clar şi răspicat: „Nu pace muzica asta!“ Nu te-am învăţat ce muzică e bună şi care e proastă, dar atunci ai avut dreptate. Era un FM tare prost, singurul care se prindea în zona aceea. Asta e lumea în care trăim şi tu deja ai înţeles. Aştept alte reacţii. Am mers în ultimele săptămîni la demonstraţii. Ţi-a plăcut. Acasă, ai început să strigi puţin peltic: „Vleau a potest!“ şi „Unit, savat, Rosa Motaaana!“ Sînt fericit, dar nu ştiu ce o să urmeze.

Ultima oară, acum cîteva zile, te-am întrebat: „Saşa, ce ai visat?“ Şi mi-ai spus zîmbind, şmechereşte, deja cu zîmbetul omului care ştie mai mult decît să-şi externalizeze simplele instincte: „Tata, am visat ata (numele de cod a ştim noi ce) mare cu lapte...“ E un vis frumos. Dar mă tem că lumea în care creşti nu-ţi va oferi aşa ceva. Sînt fericit, dar mă tem în continuare. Poate, cînd o să creşti mai mare, o să mă ajuţi să înţeleg de ce mă tem atît de tare. Şi de ce sînt atît de fericit.

Al tău,

Tata 

Vasile Ernu este scriitor şi publicist. Cea mai recentă carte publicată: Intelighenţia rusă azi, Editura Cartier, 2012. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.