E bine să ai o asemenea problemă

Publicat în Dilema Veche nr. 80 din 28 Iul 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

interviu cu Martin BLUM, directorul diviziei de cercetare şi strategie de la Bank Austria Creditanstalt Cum apreciaţi creşterea economică din ultimii ani a României? Sînt unele voci îngrijorate care spun că este o creştere bazată pe expansiunea consumului şi pe importuri, ceea ce înseamnă nişte riscuri. Consideraţi că aceste îngrijorări sînt întemeiate? În mod clar, creşterea consumului este în termeni reali de circa 12% în primul semestru şi asta arată că se întîmplă ceva, ceva bun pentru consumatori. Şi asta e bine, oamenii se simt bine, au bani de cheltuit. Aceasta este partea bună. Dar, în acelaşi timp, e adevărat că România are un deficit de cont curent apreciabil, sustenabil pentru moment, dat fiind că nivelul investiţiilor străine directe este ridicat, dar este ceva care trebuie urmărit; iar dacă situaţia continuă încă, să spunem, doi ani, consumul casnic creşte şi alte arii de creştere se mişcă mai încet, atunci România ar putea avea probleme. Mai ales că nu este clar cît de puternice vor fi investiţiile străine pe o perioadă mai lungă, de cîţiva ani. În această etapă noi clasificăm, şi alţi investitori internaţionali fac la fel, creşterea consumului ca fiind ceva ce trebuie supravegheat, dar nu ne panicăm pentru asta, deoarece contul curent este încă finanţat pe baze sănătoase. Şi, de obicei, pe termen mai lung baza de creştere devine mai echilibrată. Credeţi că avem nevoie de politici de intervenţie rapide? Anumiţi economişti români presează autorităţile să intervină pentru a descuraja consumul şi a calma creşterea. Este o întrebare dificilă. De fapt, ar trebui să ne întrebăm ce mai poate să facă guvernul, pentru că pînă la urmă vorbim despre o economie de piaţă liberă. Tocmai despre asta este vorba în Uniunea Europeană şi se presupune că asta înseamnă progresul pentru România. Dar sînt cîteva acţiuni simple care pot fi întreprinse şi ne putem uita la alte economii din lume, să vedem cum au funcţionat. Primul pilon este politica fiscală, iar al doilea, politica monetară. Guvernul a luat deja cîteva măsuri fiscale sensibile, a avut grijă de deficitul public şi a luat decizii fiscale sănătoase. Nu e mai puţin adevărat că după ce ai avut creştere şi ea s-a văzut în consumul casnic, sau, ca să spun altfel, dacă sectorul privat nu economiseşte destul, atunci poate că sectorul public trebuie să economisească şi mai mult pentru a balansa consumul privat. De aceea, creşterea TVA începînd de anul viitor, despre care se discută, e o temă la ordinea zilei, este sensibilă. A existat această problemă în ţările vecine şi cu reforme economice mai avansate? Polonia, Ungaria s-au confruntat cu această problemă de creştere şi cu nevoia de a modera consumul? A fost o problemă, dar întrucîtva diferită, avînd cauze diferite. Dar ceva asemănător s-a întîmplat în cele mai multe economii din estul Europei. De exemplu, Polonia, între 1996 şi 1999, a avut o creştere a consumului casnic foarte puternică. Pînă la urmă s-au confruntat cu un deficit de cont curent mare, apoi zlotul s-a depreciat. În Ungaria au avut un deficit puternic pentru că rata de creştere a salariilor a fost prea mare; forintul nu s-a depreciat, dar au avut fluctuaţii mari ale dobînzilor. Vedeţi, efectele pot fi diferite, creşterile sînt mereu însoţite de efecte secundare. Cum era inflaţia acolo? Deficitul de cont curent al României vine pe fondul unei scăderi a inflaţiei. Parţial sînt legate. Aveţi o inflaţie joasă şi din cauza acestui deficit, întrucît cererea mare se îndreaptă spre exterior, nefiind satisfăcută de bunurile produse aici, în România. Şi aveţi două opţiuni de intervenţie. În primul rînd, politici fiscale mai dure. În al doilea rînd - şi nu ştiu dacă există o dezbatere aici în România despre acest lucru - anume, dacă Banca Naţională ar trebui sau nu ar trebui să crească ratele dobînzilor. Din moment ce ai această situaţie, în care banii economisiţi, ratele de economisire sînt sub nivelul inflaţiei, înseamnă că oamenii vor fi mai doritori să cumpere ceva cu acei bani decît să îi pună la bănci; punîndu-i la bancă, valoarea reală de cumpărare a acelor bani scade, deoarece dobînda în termeni reali este negativă. Asta ridică întrebarea: ar trebui Banca Naţională să crească rata dobînzilor pentru a domoli consumul? Dilema Băncii Naţionale este că dacă ridică rata dobînzilor, rata reală, atunci măreşte presiunea, pentru ca moneda să se aprecieze. Dar, pînă la urmă, Banca Naţională trebuie să găsească un răspuns acestei dileme. Şi aceasta este o situaţie comună, pentru că m-aţi întrebat de experienţa celorlalte ţări. Fiecare bancă naţională din regiune a fost pusă la un moment dat în faţa acestei dileme. Şi, pînă la urmă, fiecare bancă naţională a trebuit să spună: ei bine, vrem să ţinem inflaţia scăzută, nu vrem să crească într-atît consumul casnic încît să destabilizeze economia şi atunci trebuie să umblăm la rata dobînzilor. Ce părere aveţi despre deficitul bugetar impus de FMI României, de doar 0,74%? Este ceva obişnuit pentru regiune, să se formuleze pretenţii atît de dure faţă de guverne? Nu, de exemplu, Ungaria, Polonia, Cehia merg pe deficite bugetare destul de mari, de 4 - 6 procente. Dacă ne uităm în regiune, România are unul dintre cele mai mici deficite bugetare şi una dintre cele mai dure politici de control al balanţei bugetare, dintr-o perspectivă anuală. Dar nu e mai puţin adevărat că România are unul dintre cele mai mari deficite de cont curent din regiune. Deci, statul cheltuie puţin, dar economia privată consumă foarte mult. De aceea, guvernul are o marjă foarte limitată de manevră. Dar să ştiţi că dacă priviţi de sus, ţările cu venituri reduse au deficite bugetare mai mici decît ţările cu venituri mai mari. Bogaţii îşi permit să termine anul cu datorii şi cu deficite mari. Aceste discuţii sînt surprinzătoare pentru publicul larg românesc. Avem o problemă de creştere şi de expansiune a consumului. Şi asta după ani întregi de inflaţie galopantă şi de descreştere economică. Acum avem o problemă contrară şi nici nu ne obişnuisem să ne fie bine. Să ştiţi că aşa se întîmplă atunci cînd o ţară în cădere reuşeşte, într-un final, să obţină stabilitatea economică şi încrederea locală creşte. Ce se întîmplă de obicei este că oamenii încep să cheltuiască. Şi atunci se creează problema contului curent şi a balanţei de plăţi. Deci, pînă la urmă e bine să ai o asemenea problemă, dar trebuie să ai şi soluţii să o rezolvi. De exemplu, Turcia, care este în altă etapă decît România şi decît alte ţări din estul Europei, a avut cîteva crize în ultimii 12 ani, ultima în 2001, şi acum situaţia se stabilizează. Iar în 2004, pentru că situaţia se stabiliza, pentru că inflaţia scăzuse dramatic şi situaţia fiscală era bună, oamenii şi-au spus: ei bine, acum putem să cheltuim. Şi acum au o problemă, nu identică, dar similară celei a României: deficitul de cont curent a crescut, pentru că oamenii îşi cumpără maşini, televizoare noi, frigidere, adică bunuri de folosinţă îndelungată, pentru că se simt siguri. Iar aceste bunuri vin în cea mai mare parte din import. Aceasta este o problemă mai mare în estul Europei, în fostul bloc comunist, pentru că aceste ţări nu au o tradiţie puternică în a produce astfel de bunuri de consum. Pentru că în timpul comunismului s-au orientat spre industrii grele. Exact. Ei bine, în Turcia situaţia este oarecum diferită, întrucît s-a dezvoltat o industrie orientată spre consum, dar chiar şi aşa creşterea este atît de puternică încît importurile au crescut semnificativ şi acolo. Avînd în vedere ţările care au trecut prin asta înaintea noastră, trebuie să fim optimişti? Cred că trebuie să fiţi optimişti. Dar întrebarea este ce înseamnă acest optimism, ce înseamnă a fi optimist în economie. Dacă ne uităm, de exemplu, la Polonia şi la Ungaria, la creşterea lor din trecut, din 1999, Polonia, mai ales, a avut atunci o creştere semnificativă a producţiei şi a veniturilor. Transformarea a fost un succes, polonezul mediu o duce mult mai bine acum decît cu 15 ani în urmă, şi asta se datorează stabilizării economice; pentru că foarte mult capital extern a venit în ţară, productivitatea a crescut, apoi şi salariile au crescut. Nu se întîmplă asta la acelaşi nivel în România fiindcă aţi avut mai multe starturi false în procesul acesta de tranziţie. Dar cred că, acum, acesta este al doilea guvern de după comunism care nu trebuie să se teamă de un colaps economic care s-ar putea întîmpla anul viitor şi se poate concentra pe gestionarea acestui ciclu de creştere. În mare, aţi trecut din etapa stabilizării în etapa de creştere, şi de aceea puteţi să fiţi optimişti; pînă la urmă, nivelul de bunăstare, nivelul de venit al românului mediu va creşte. Acest român mediu, care formează clasa de mijloc în creştere, tocmai a descoperit raiul consumului prin împrumuturi. Se va putea împrumuta la fel şi anul viitor? Va putea să consume mai mult anul viitor decît în acest an, dar viteza cu care va creşte această putere de consum se va reduce, va trebui să se reducă. În fiecare an, creşterea consumului va trebui să fie cu 10% mai mică decît în anul precedent. Dar, în orice caz, consumul va creşte în termeni reali cu circa 4-5% în fiecare an, ceea ce poate fi susţinut de creşterea productivităţii. Clasa de mijloc va continua să crească, la fel şi consumul, dar nu cu această viteză. S-a vorbit la această conferinţă despre estul Europei, despre noua Europă care creşte mai rapid decît vestul continentului, decît vechea Europă. Se va vorbi în presa economică despre tigrii estului? Poate că ar fi exagerat să vorbim despre tigri economici; spre deosebire de Asia, unde s-a vorbit despre tigri regionali, nivelul investiţiilor ca procent din PIB este încă destul de scăzut şi, pînă la urmă, aceasta înseamnă că nu este realist să aştepţi 7 procente creştere în fiecare an în România sau în sud-estul Europei, deoarece economia nu este structurată astfel încît să susţină această creştere. Deci a-i numi "tigri" poate fi prea optimist, dar în mod sigur îi putem numi "tigrişori", este mai realist. Şi depinde de cum vor evolua investiţiile.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.