Patriarhii biblici erau poligami. În Evul Mediu occidental, uniunile religioase dintre doi bărbaţi şi două femei nu erau o practică cu totul neobişnuită. Astăzi, legislaţia permite divorţul şi dreptul de a te recăsători, ceea ce fondatorul religiei creştine a condamnat fără echivoc. Nici familia ca atare nu mai este ceea ce era odată, ea este ceea ce decide să fie. Se trăieşte împreună sau separat. În aceeaşi ţară sau pe continente diferite. Au copii pe cale naturală sau creaţi prin tehnici de reproducere asistată, ori nu au deloc copii. Sînt familii monogame ori deschise. În fine, sînt familii heterosexuale şi familii formate din persoane de acelaşi sex.Există, în societatea românească actuală, gay şi lesbiene care trăiesc împreună, se "căsătoresc", întemeiează familii, cresc copii. E drept, aceste familii sînt puţin ori deloc vizibile. Există, dar drepturile acestora nu le sînt legal recunoscute. Copiii lor nu beneficiază de drepturi. Nu le sînt recunoscute drepturi patrimoniale legate de dobîndirea şi împărţirea proprietăţii comune, a creditelor şi a datoriilor comune; dreptul la pensie de întreţinere; drepturi succesorale; dreptul la pensie de urmaş sau ajutor social, ca şi dreptul la compensaţii, în cazul morţii unuia dintre parteneri; dreptul de a decide de urgenţă cu privire la soarta partenerului, în cazul în care viaţa acestuia este în pericol; dreptul de a continua contractul de locaţiune după moartea partenerului, dacă acesta a fost singurul proprietar. Nu puţine dintre aceste familii gay decid să emigreze, căci statul român nu le asigură şi garantează drepturi fundamentale.Nici în afara României situaţia nu este neapărat simplă, măcar dacă e să ne amintim ponderea pe care au avut-o în societatea americană dezbaterile privitoare la căsătoria gay, în plină perioadă electorală. Totuşi... există o dezbatere şi încă una foarte intensă, dreptul de a beneficia de o relaţie de cuplu protejată şi recunoscută de stat este luat în serios. Realitatea că există cupluri de gay şi lesbiene care formează familii stabile obligă la schimbări de legislaţie. Curtea Supremă a Canadei arată într-o hotărîre din decembrie 2004 că: Acum cîteva secole, se înţelegea căsătoria ca fiind posibilă doar pentru cupluri de sex opus. Recunoşterea căsătoriilor gay în cîteva jurisdicţii din Canada, cît şi în ţări europene contrazice afirmaţia că această situaţie este valabilă şi astăzi".Dacă în unele ţări schimbarea a survenit în urma unei decizii judecătoreşti, în altele, o scurtă precizare legislativă a permis statuarea căsătoriei gay. Spania, de pildă, a introdus următorul articol în legislaţia sa: Căsătoria trebuie să aibă aceleaşi cerinţe (condiţii) şi efecte, indiferent dacă persoanele implicate sînt de acelaşi sex sau sînt de sex diferit.Jurisprudenţa unor state a admis că nerecunoaşterea căsătoriei gay reprezintă o formă de discriminare pe criteriul orientării sexuale. În cauza Goodridge v. Department of Public Health s-a observat că împiedicarea căsătoriei între două persoane de orientare homosexuală este rezultatul unor prejudecăţi ale membrilor societăţii. În continuare, Curtea Supremă a Statului Massachusetts a hotărît că limitarea protecţiei, a beneficiilor şi a obligaţiilor căsătoriei civile, exclusiv pentru cuplurile de sex opus, încalcă premisele respectării libertăţii individului şi ale egalităţii în faţa legii, garantate prin Constituţia Statului Massachusetts.În plus, cînd Senatul a cerut un aviz în legătură cu posibilitatea introducerii uniunilor civile (parteneriatului civil) pentru cuplurile homosexuale, în locul legalizării instituţiei căsătoriei gay, Curtea a afirmat, în mod neechivoc, că uniunile civile nu pot oferi cuplurilor de acelaşi sex întreaga egalitate cerută de Constituţie. Mai mult, Curtea a argumentat că, prin crearea unei instituţii separate, doar pentru cuplurile formate din persoane de acelaşi sex, s-ar produce efectul menţinerii şi încurajării stigmei şi excluderii interzise de Constituţie: "Istoria naţiunii noastre a demonstrat că separat înseamnă foarte rar, dacă nu chiar niciodată, egal".Şi Canada, şi ţările din Europa care au legalizat căsătoria gay şi-au justificat decizia pe motivul eliminării discriminării pe criteriul orientării sexuale. Acest argument juridic, precum şi cel al eliminării statutului de cetăţeni de clasă inferioară pentru persoanele de orientare homosexuală, au devenit vehiculele principale pentru obţinerea dreptului la căsătorie pentru cuplurile gay. Este societatea românească însă aptă să răspundă unor asemenea argumente? Sînt instanţele din România curajoase şi suficient de experimentate pentru a da decizii, precum cele invocate mai sus? Nu ştim. Ştim însă că societatea se schimbă alert. Pînă la urmă, este doar o chestiune de timp, pînă cînd căsătoriile între persoane de acelaşi sex vor deveni posibile în România.