Eseul mă-sii

Şerban ANGHELESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 548 din 14-20 august 2014
Eseul mă sii jpeg

Mă gîndesc, pentru prima oară, la ocări, înjurături şi blesteme. Pînă astăzi le-am practicat cu măsură, în limitele bunei-creşteri, spontan, fără reflecţiunea sterilă, care seacă izvoarele dulci ale sudalmei. Voi adopta o mască doctă sub care doarme ignoranţa. Înjurătura atacă falic religia maternă a adversarului, îl anulează pe înjurat, urîndu-i o regresiune fără întoarcere în uterul matern. Ocara te face de rîs, te ruşinează, te umple de bube necamuflabile. Înjurătura e structural simplă. Străpunge ca o săgeată. Important în ea e verbul acela rîvnit şi ruşinos, gonit din dicţionarele pudice. „A fute“, alături de „a fi“, „a muri“, „a face“, „a avea“, toate de origine latină – unde sînt dacii învinşi sau liberi? –, „a crede“, „a comunica“ ne definesc substanţa. Un popor care îşi pierde vorbele fundamentale, dispare din istorie. Să ne întoarcem la injuriile noastre.

Ocara, substantivală şi adjectivală, detestă singurătatea. Acoperă prin multitudine. Se năpusteşte asupra ta în stoluri şi puhoaie. Gorică Pirgu varsă un „potop de scîrbe, trecînd de la înjurăturile surugieşti la ocările de precupeaţă şi la blestemele de chivuţă“. Aici, toate clasele de injurii se mişcă împreună, împărţite profesional şi etnic. Matei Caragiale – nu Mateiu –, din calcul estetic, nu produce şiruri lungi de injurii ale Penei Corcoduşa sau ale lui Pirgu. Vorbele urîtului şi răului apar în ceea ce numim şcolăreşte caracterizarea personajelor, şi sînt copleşitoare dacă le strîngi într-o listă. Corpul bărbatului, spre deosebire de suflet, e palid reprezentat. Scîrnăvia masculină e produsul unei firi stricate, manifest în desfrîu, samsarlîcuri, pezevenglîc, descreierare, vrăjmăşie, mai puţin în stigmate trupeşti. Spre bucuria feministelor, corpul feminin are un relief de neuitat. Femeile sînt „schiloade, ştirbe, cocoşate sau borţoase, huidume, geamale, baldîre, balcîze, lătăreţe, lăbărţate, lapoşe“.

În viaţa de mirean, Antim Ivireanul, Mitropolit al Ungrovlahiei, trebuie să fi auzit prisos de înjurături, ocări, cleveteli şi vorbe de hulă. Într-un Cuvînt de învăţătură la Dumineca Vameşului, arhiereul îşi mustră neamul, unic între toate celelalte prin pîngărirea tainelor creştine: „Că ce neam înjură ca noi de lege, de cruce, de cuminecătură, de morţi, de comîndare, de lumînări, de suflet, de mormînt, de colivă, de prescuri, de ispovedanie, de botez, de cununie şi de toate tainele sfintei Biserici, şi ne ocărîm şi ne batjocorim noi înşine legea?!“ Cum se vede, omul de litere trăia plăcerea listei. Blasfemiile înfricoşate nu decurg din necredinţă sau din ura de Dumnezeu. Dimpotrivă, credinţa în puterea celor sacre întemeiază înjurătura, care atacă, luată literal, umanitatea fundamentală a adversarului, conferită de religie. Nimeni nu înjură de tată, de mătuşi sau verişoare. Originea imediată sau îndepărtată, uterul matern, mama mamei, lanţul de morţi în linie maternă sînt ţintele înjurăturii. Nu înjurăm niciodată propria inabilitate sau inadecvare. Ne proiectăm fulgerător mînia asupra obiectelor, vietăţilor sau circumstanţelor adverse, oricînd vinovate. Nimic din grozăviile enunţate de înjurături nu se întîmplă, nu sparge sfera idealităţii.

Injuriile intră în fondul sonor al fiecărei zile. În limba română poţi compune, după o regulă simplă, un număr indefinit de înjurături inofensive şi caraghioase. Poţi înjura de accize, de anacolut, de angoasă, de toate cuvintele dicţionarului, dar în practică numărul înjurăturilor e mic şi nu veţi auzi pe nimeni înjurînd de astragal sau de expansiunea universului. Literatura doar poate exploata o parte din cîmpul infinit al înjurăturii. Admiraţia are şi expresii injurioase: dat în mă-sa, dat dracului, dat în Paşte. Înjurătura, ca orice bună alcătuire, e ambivalentă. De ani de zile mă întreb în gol de ce nu înjurăm de Crăciun.

Batjocura pronunţată între patru pereţi îşi pierde puterea. Strigată în piaţă, sau tipărită, te face de rîsul lumii. Ruxandra Cesereanu clasifică violenţa lingvistică românească în nouă registre, discutabile, dar foarte utile. Despre unul dintre ele, bestializarea, voi vorbi mai jos. Vîrfurile societăţii atrag ocara ca un paratrăsnet. Nimeni nu poate scăpa de calomnie. Judecînd după categoriile batjocurii, se obţine, prin inversiune, un portret al „normalităţii“. Omul „normal“ nu are cusururi fizice şi mentale, are o familie armonioasă, o slujbă, este deci bine integrat social, heterosexual, cumpătat în plăceri, român-ortodox, în cazul nostru şi, dacă se poate, lipsit în fizionomie şi în purtări de orice trăsătură animalică.

Ocările duhovnicilor şi ale proorocilor sînt instrumente ale vindecării. Ocările condamnabile sînt mincinoase şi ţintuiesc persoanele vizate cu bucuria umilirii, fără vreo intenţie moralizatoare. Există şi ocări estetice, al căror efect nu este nici pocăinţa religioasă, nici înjosirea definitivă, ci jocul cu materii chiar monstruoase şi abjecte, incluse într-o retorică frumoasă. Andrei Pleşu, în Zoologie, se preface a compune „o modestă operă descriptivă“ a animalităţii umane din România. Nici gînd de aşa ceva în succesiunea aiuritoare de ţîri ofensaţi, ţapi vizionari şi buhai tandri. În pofida aparenţelor explicite, critica socială, ofensa, chiar, se estompează, înghiţite de fantastic. Desfătarea verbală şi picturală, împerecherile insolite ale înfăţişărilor animale, altoiuri implauzibile şi, lucrul cel mai interesant, descoperirea umanităţii în animale, fac din textul zoo-antropologic şi antropo-zoologic un obiect estetic. Un fragment din Zoologie trimite prin similitudine spre şamanismul kirghiz-tătar şi spre emisiunile sonore ale bolnavului de năjit în descîntece româneşti. Juxtapun şi vă las să judecaţi. Andrei Pleşu scrie: „Auzi la fiecare pas şi la orele cele mai neaşteptate şuierături, răgete, mîrîieli, chiote, grohăieli, behăituri, ciripeli, mormăituri, croncăneli, scîncete, lătrături...“ O regresiune grotescă colectivă. Instaurarea haosului, fără promisiunea lumii noi. Şamanul Baqça, relatează Mircea Eliade: „latră precum un cîine, zbiară ca boul, mugeşte, strigă, behăie ca un miel, grohăie ca porcul, nechează, uguieşte...“ Năjitul, „inflamaţiunea urechii“, după Lazăr Şăineanu, bubuie, zvîcneşte, nechează, gruhneşte ca porcii, latră, cîrcăie ca greierii, măcăne ca raţele, cotcodăceşte... Sînt zgomotele bolii din om, semne ale subumanizării vindecate prin descîntec. Cel lecuit are o traiectorie iniţiatică. Descinde în animalitate şi urcă într-un corp-univers, cu luceferi pe umeri, soare în piept şi luna pe spate. Şamanul demonstrează public capacitatea de a comunica cu animalele în limba lor, o extensie a umanităţii, deci o progresiune.

Blestemul religios, savant, osîndeşte la o moarte îndoită: cu trupul aici, cu sufletul în veacul viitor, răul maxim pentru un creştin. Trec peste rafinamentele unui blestem de sine preoţesc, garanţie a credinţei ortodoxe, despre care am aflat din cartea lui Dan Horia Mazilu, O istorie a blestemului. Odată părăsită ortodoxia pentru catolicism, prelatul ar fi mîncat de viermi de viu, pămîntul i-ar vărsa oasele „să fie hiarelor răpitoare spre roadere“. Este o condamnare la moarte veşnică.

În încheiere, las să curgă blesteme ţărăneşti, urări lirice de rău înregistrate şi indexate motivic în Colecţia Naţională de Folclor: „Mînce-i grîul paserile şi ovăsul piţiguşii şi mintea din cap greluşii; să n-aivă noroc de boi, nici de staulul de oi; tragă-i corbii carnea-n fagi, oasele sub copaci; aibă casa cucului şi odihna vîndului; să-l mămînce temniţa.“ Pe mîndra necredincioasă au s-o bată „frunzuliţa de salată, rădăcina de săcară, somnul meu de astă-vară.“ „Turtele de grîu te bată şi horinca pipărată; arde-ar rochia pe tine, cum arde inima-n mine; ardă-ţi cizma pe picior, precum te aştept cu dor; cînd vei merge la fîntînă, cadă-ţi vasele din mînă, cînd te-i pleca după ele, rupă-ţi-se din mărgele, culegînd mărgelele, rupă-ţi-se degetele.“

În ultima vară comunistă, umblînd prin piaţa Matache, am auzit diamantul blestemelor: „Să dea Dumnezeu să mori c-o zi înaintea lui, să n-apuci să te bucuri!“ 

Şerban Anghelescu este pensionar. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.