Eu, în Franţa, am scăpat de asta!

Publicat în Dilema Veche nr. 458 din 22-28 noiembrie 2012
Eu, în Franţa, am scăpat de asta! jpeg

Există numeroase stagnări în medicina românească legate de lipsa banilor, de politicile sanitare greşite sau absente şi, în al treilea rînd, de rămînerile în urmă ale corpului medical. M-am aşezat la masa de scris cu mintea plină de invective la adresa guvernanţilor din România şi de exemple tragice, în care magistratul destinului unui om a fost sărăcia din spitale. Da, lipsa mijloacelor de diagnostic, a medicamentelor, a clădirilor şi proasta conducere a ministerelor, a direcţiilor şi a caselor de asigurări sînt principalele cauze ale ecartului dintre medicina românească şi cea occidentală. M-am răzgîndit, însă, şi n-am să le aşez pe toate acestea pe hîrtie, din două motive: mai întîi, dumneavoastră, cititori, jurnalişti, alegători din ţara aceasta, vedeţi mai bine decît mine neputinţele miniştrilor şi felul cum se cheltuie banul public şi, în al doilea rînd, ar fi necavaleresc şi nedemn să nu încep prin a observa paiul din ochiul meu, al medicului care sînt, al corpului medical. (Mi se pare, totuşi, că politicienii scapă prea uşor de condeiul meu şi vă dau un singur exemplu de întîrziere istorică. În anul 1856, prima şcoală medicală din Ţara Românească este închisă, după cîteva luni de funcţionare, de către partida filorusă, la putere în Adunarea obştească, pentru că întemeietorul ei, Carol Davila, era, natural, filofrancez. În schimb, în anul 1181, Guilhelm al VIII-lea, senior de Montpellier, hotărăşte că Universitatea de Medicină din oraşul său va fi deschisă tuturor, indiferent de avere şi, atenţie!, confesiune. Altfel spus, un francez, într-un secol şi un loc unde catolicismul era dreptatea şi autoritatea unică, înţelege că medicina este dincolo de Biserică, în schimb, românii dîmboviţeni, şapte sute de ani mai tîrziu, taie bugetul primei lor şcoli medicale, pentru că directorul ei salută cu „Bonjour“ şi nu cu „Dobrîi den“!)

Înainte de a semnala cîteva mentalităţi învechite ale unor medici români, se impun două precizări.

Mai întîi, cît de în urmă sîntem? Greu de spus. Institutul Naţional de Sănătate Publică îşi încheie Raportul stării de sănătate din România, anul 2010, cu concluzia: „Din punct de vedere al stării de sănătate, populaţia României prezintă unii dintre cei mai defavorabili indicatori din întreaga Uniune Europeană“. Ca să nu fiu acuzat de defetismul ultimului loc, am să remarc doar că la mortalitate infantilă, speranţă de viaţă, decese prin boli cardiovasculare sau cancer, număr de medici pe cap de locuitor, număr de tomografe pe cap de locuitor etc. etc., sîntem pe locurile 25-27 între cele 27 de popoare ale Europei Unite. Desigur, comparaţia cu alte ţări, din regiuni mai puţin civilizate ale lumii, ne este favorabilă.

A doua precizare: medicii români sînt buni. Ei nu sînt în urma confraţilor lor europeni sau americani, dacă privim însufleţirea cu care îşi fac meseria, strădania cu care încearcă să îşi ajute bolnavii sau vigoarea cu care se ţin ancoraţi de progresul zilnic al ştiinţei medicale.

Veacul XXI a apărut în medicină cu ambiţia de a schimba profilul medicului, expertiza înaltă, verificarea periodică a performanţei, relaţia directă, partenerială cu pacientul, rigoarea etică, spiritul de echipă fiind trăsăturile prioritare. Ne aliniem şi noi, medicii români, la modernitate, învăţînd de la confraţii noştri din America, Anglia, Franţa sau Germania. Mai sînt însă, printre noi, unii cu mentalităţi înapoiate, feudale, iluministe, romantice, capitaliste şi, nici o surpriză, comuniste.

Medicul feudal este întîlnit în spitale mai mici, rar şi în clinici universitare. Domeniul lui feudal este secţia întreagă, dacă a ajuns şef, sau, dacă nu, cele cîteva saloane în care lucrează. Autoritatea lui are un caracter personal. Pacienţii nu disting pregătirea sa profesională autentică, fiind copleşiţi şi răpiţi de personalitatea lui. Relaţiile cu doctorii tineri, cu personalul medical auxiliar şi cel administrativ se bazează pe fidelitatea personală, întreţinută de cuvinte potrivit spuse şi favoruri mărunte. Sînt promovaţi slugarnicii necompetitivi. Consecinţele pot fi, uneori, funeste. Catastrofele medicale, inevitabile într-un sistem fără un permanent autocontrol, sînt cel mult bîrfite, camuflate, „să rămînă între noi“. Un „noi“ al unor medici care uită că într-o zi vom fi cu toţii pacienţi. Principalele însuşiri ale medicinei moderne, argumentare ştiinţifică a fiecărei decizii, individualizarea fiecărui act medical, recunoaşterea şi corectarea imediată a greşelilor nu pot prospera, cel mai adesea, pe aceste „moşii“.

Medicul iluminist, dacă pot să-i spun aşa, este un doctor care încearcă să compenseze cu inteligenţa lui ridicată lipsa de informare permanentă. Analizează bolnavii exclusiv prin intermediul raţiunii lui, a cîtorva scheme logice învăţate în tinereţe. Pe termen scurt, deciziile lui par bune. Raţiunea este indispensabilă, dar insuficientă în practica medicală. Informaţia este enormă şi se schimbă permanent, odată cu progresul fiecărei ştiinţe. Dintre datele medicale care se publică anul acesta, jumătate se vor dovedi, în cinci ani, inutile, iar un sfert – de-a dreptul greşite. Ca să fii la zi, trebuie să citeşti în fiecare seară. În România, cunoştinţele medicilor nu sînt verificate periodic, cu seriozitate, aşa cum se întîmplă în Vest. Ne bazăm pe conceptul, nu-i aşa, înapoiat, al responsabilităţii individuale.

Romanticul practică o medicină speculativă, empirică şi sentimentală, tratînd – cel mai adesea, spre norocul lor – oameni sănătoşi, în lungi şi calde conversaţii. Sînt inutili şi inadaptaţi ritmului medicinei moderne.

Medicul capitalist are multe feţe în România. Există un capitalism sălbatic şi unul cu faţă umană, dar, desigur, profitul este principiul fundamental al amîndorura. În varianta cu faţă umană, medicina rămîne, cu trecerea anilor, înapoia altor importante preocupări. Pe măsură ce casele au fost construite, relaţiile aventuroase depăşite şi concediile exotice povestite, motivaţia muncii scade. La spital este neatent, grăbit, superficial, cu gîndul la hobby-ul după-amiezii. Cel de-al doilea, capitalistul sălbatic, este prezent în poveştile bieţilor bolnavi şi – mă amăgesc să cred – numai acolo. Medicul, angajat al comunităţii, care cere bani pentru a-şi face datoria, trădează o înapoiere morală de neiertat.

Medicul comunist este un naiv, care crede că toată lumea îşi face serios treaba deasupra lui şi că lucrurile se vor îndrepta de la sine, firesc, pentru că sănătatea este lucrul cel mai preţios al naţiei. I se vor aduce cele mai noi aparate şi cele mai potente medicamente, va fi trimis la cursuri de specializare pe banii spitalului, iar saloanele vor fi zugrăvite în curînd. Acest medic, înţepenit şi utopic, aşteaptă să i se valorizeze competenţele, ignorînd faptul că medicina, asemenea tuturor îndeletnicirilor umane, astăzi, este competitivă, accesul la cele mai noi informaţii, la cele mai noi tehnologii de diagnostic şi de tratament se face liberal, adică prin eforturi şi sacrificii personale.

Toate aceste mentalităţi vechi se întîlnesc din ce în ce mai rar în corpul medical. Medicina românească are sufletul tînăr. Ascult, în fiecare an, la examene de specialitate, medici şcoliţi în Franţa, în Anglia, în Germania, în tot mai multe clinici universitare moderne româneşti. Ştiu tot, au mîini experte, gîndesc limpede, mult mai bine decît o făceam eu, la vîrsta lor.

Mă opresc pe coridorul plin al spitalului cu o colegă de facultate, de zece ani doctoriţă la Lyon, venită să mă vadă. Ne prindem într-o dispută medicală. Încet-încet, umilă şi complice, se apropie de mine o pacientă care pleacă spre casă, o femeie de la ţară, şi îmi împinge sub braţ o pungă în care bănuiesc nemuritoarea găină. Sînt stînjenit de împrejurare, de pacientă, de colega mea. Iar ea, punînd paie peste focul din obrajii mei, îmi zice: „Eu, în Franţa, am scăpat de asta!“.

Nicolae Rednic este medic.

Foto: V. Dorolţi

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.