Există o casă pentru mine în poemele tale

Publicat în Dilema Veche nr. 640 din 26 mai - 2 iunie 2016
Există o casă pentru mine în poemele tale jpeg

Îmi plac hotelurile. Cîndva îmi plăcea în vizită, pentru că asta însemna că cineva te primește la el acasă. Iar la altcineva era altundeva, în locul în care regulile nu sînt cele de acasă, acolo unde nici măcar tu nu ești cel de acasă. Dacă ai apucat să te dezrădăcinezi o dată, nu mai refaci un acasă complet nicăieri. Pentru că va exista mereu un alt loc căruia îi aparții. În hotel nu aparții nimănui. Într-o zi, mi-am dat seama că singura casă permanentă este și va fi în laptopul meu. Acolo, sau mai degrabă aici, unde scriu acum, e cel mai intim spațiu în care mă pot afla. Aici pot aluneca în cea mai nestingherită intimitate, în cele cîteva texte ale mele prin care navighez. Cu ele alături, reconstruiesc din temelii, de fiecare dată, în orice colț al lumii m‑aș afla, un acasă de care am nevoie. Așa am înțeles că acasă e mobil și fluid, și că sînt locuri străine unde te poți simți atît de la tine.

Există locuri unde poți construi o casă fără măcar să bagi de seamă. Cînd am cunoscut-o pe Athena Farrokzad,  eram într-un spațiu complet străin, cu oameni necunoscuți, cu obiceiuri diferite. Venisem ca să plec. Și cînd am plecat, am crezut că nu mă voi mai întoarce niciodată. După fix patru ani de la prima mea călătorie în Suedia, m-am întors acolo pentru a noua oară, ca să lansăm împreună cartea noastră comună, Trado, la Editura Albert Bonnier, în colaborare cu Rámus. Lansarea a însemnat rezistență, schimbare continuă, disponibilitate permanentă, presiunea interviurilor, a cronicilor, zile multe în diverse hoteluri, călătorii, valiza tîrîtă după mine dintr-un loc în altul, rucsacul cu laptopul, cea mai de preț avere, a însemnat să înot continuu într-o altă limbă, pe care nu o cunosc, dar pe care am început s-o înțeleg. În acești patru ani, noi două am făcut multe lucruri, Trado este o consecință a lor: am tradus mai întîi, în vara lui 2013, la București, Floarea de menghină, din română în suedeză, publicată apoi la Editura Rámus. Am tradus și cartea de debut a Athenei, Vitsvit, de data asta lucrînd foarte mult pe Skype. Albdinalb a fost lansată la Pandora M, în colecția „Cercul Poeților Apăruți“, în noiembrie 2013. În primăvara următoare am descoperit că, de fapt, scriem texte una despre cealaltă, că persoana, stilul și gîndirea celeilalte s-au strecurat treptat în propriile noastre poeme, ca o acceptare a felului în care te transformă întîlnirea cu un alt poet și traducerea lui, totodată. Pînă într-acolo încît să scrii „Există o casă pentru mine în poemele tale“. Acesta e versul Athenei. La fel și următorul: „Eu am spus: Acolo de unde vin, fugim de un loc care nu ne-a aparținut niciodată.“ Sau: „Fratele meu a spus: Uneori aș vrea să mor într-o țară / unde oamenii să îmi poată pronunța numele.“ În Suedia, timp de două săptămîni, am fost întrebată în fiecare zi cum se pronunță corect numele meu, mai ales partea a doua, Cârstean. La televiziune, la radio, înaintea lecturilor din fiecare seară. În eseul nostru poetic din Trado, despre traducere, trădare și revoluții moștenite, povestim despre șibolet, reamintindu-ne și acest citat din Jacques Derrida: „Un schibbolet (…) désigne, dans sa forme et son usage le plus générale, chaque signe insignifiant et arbitraire, par exemple la différence phonétique entre schi et si, quand celui devient discriminatoire, crucial et distinctif. Cette différence n’a pas de sens en soi, mais elle devient ce qu’on doit apprendre de reconnaître et surtout marquer, ­pour prendre le pas, pour passer la frontière à un endroit, le seuil à un poème, pour que ce soit accordé un asile ou une place legitime dans une langue. Pour ne plus être hors de la loi.“ A fi acasă înseamnă a fi primit, a nu fi în afara legii. Am fost întrebate, într-unul dintre interviurile radiofonice, care ar fi parola salvatoare în zilele noastre, șiboletul contemporan. Ce ar trebui să pronunțăm la frontiere ca să trecem mai departe. Am răspuns: propriile noastre nume. Și mai mult de atît, cei care ne primesc ar trebui să pronunțe corect numele noastre, ale celor care venim. Noul șibolet azi îți poate asigura o casă, noul șibolet e însăși casa. La fel precum și limba în care te trezești dintr-odată poate fi acasă.

Nu știu suedeza și nici Athena – româna. Ne-am asumat acest handicap în traducerile noastre. Asta a sporit efortul de înțelegere, explicațiile pentru fiecare vers și fiecare expresie în parte. Limba în care comunicăm este franceza, în interiorul ei se negociază sensurile, se fabrică gîndirea care precedă transportarea sensurilor și a expresiilor. Nimic în aceste teritorii în care ne mișcăm pentru a traduce, pentru a ne traduce și implicit a ne citi reciproc, nu ne aparține. Nu sîntem stăpîne nicăieri. Teritoriile sînt doar spații efemere prin care ne transportăm una pe alta în casa celeilalte, nu proprietăți. Știu că atunci cînd Athena Farrokhzad afirmă: „Svetlana a spus“, acolo nu e decît o proiecție a mea, una dintre ele. Dar simt că în interiorul textului e un loc pentru mine, în cea mai pură intimitate a scrisului altui poet, a altei limbi. La fel cum această carte comună a făcut loc, pentru mine, în lumea suedeză și, pentru Athena, în cea românească.

M-am simțit acasă în Suedia cînd au insistat să îmi pronunțe corect numele. M-am simțit acasă în hoteluri, în gări, peste tot unde am citit, unde oamenii au pus întrebări, mai multe ca oricînd în România, unde au vrut să afle. Și asta chiar dacă pe drumul dintre un acasă și altul, regina-nopții își poate pierde mirosul, de exemplu. Eu am scris în poemele mele „regina-nopții“ și m-am gîndit la toate balcoanele românești, vara, pe seară, cînd parfumul florilor ăstora începe să se amestece cu cel de ardei copți. Am văzut apoi regina-nopții pe balconul Athenei și am spus: „cînd se lasă seara peste Bagarmossen / diferențele dintre locul din care ai plecat și cel în care ai venit se șterg.“ Athena a spus: a, e simplu, regina-nopții avem și aici, exact același cuvînt, uite o floare care nu ne face nici o problemă la traducere. Perfect, am spus eu, hai să ne uităm puțin și pe Google, s-o vezi cum arată. Și atunci am descoperit că cele două regine nu-s una și aceeași, că cea a Athenei nu are parfum și nici albă nu-i. Și-atunci a trebuit să decidem ce păstrăm: parfumul, sau cuvîntul. În cazul acesta, am păstrat cuvîntul și am sacrificat parfumul. Aveam neapărată nevoie de regină, n-o puteam elimina din joc. Regina-nopții de acasă a ajuns să fie diferită de cea din cealaltă casă. Cu toate astea, s-a adaptat, a supraviețuit. Oare regina asta a fost un șibolet salvator?

Mă simt acasă în scrisul Athenei. Acasă poate fi și într-o carte, în textele din laptop, în restaurantul unui hotel necunoscut, în care ai dormit doar o noapte și unde iei micul dejun și citești prima cronică la Trado, în cotidianul Sydsvenskan.

Svetlana Cârstean este scriitoare. Cea mai recentă carte a sa, scrisă împreună cu poeta suedeză Athena Farrokzad, se numește Trado și a apărut în limba suedeză la Editura Albert Bonnier.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.