Expertiza (care nu este)

Publicat în Dilema Veche nr. 860 din 1 - 7 octombrie 2020
Criza știintelor umaniste? jpeg

Istoria literară se dovedește, întotdeauna, un rezervor inepuizabil de anecdote exemplare. De „fabule” în care, vorba lui Horațiu, despre noi este vorba (de te fabula narratur, adică). Ele sînt mai grăitoare decît considerațiunile abstracte și dezbaterile legislative ale… experților. Chiar atunci cînd despre expertiză e vorba. Ca, de exemplu, în povestea cu… un intelectual de vază al culturii române contemporane, care se stingea, în 1999, la Cluj-Napoca, fără urmași. Casa (adăpostind amintirile a patru generații, din care ultimele două – de universitari iluștri ai Almei mater locale), un apartament de bloc de fapt, a revenit statului român. Respectînd legile, statul a preluat moștenirea pe baza inventarului făcut de un notar desemnat etc. Decizia notarului, de a inventaria și biblioteca, și manuscrisele aflate în casă, nu doar că a împiedicat organele statului să ducă „hîrtiile” la un colector de deșeuri reciclabile, cum intenționase (și multă supărare făcîndu-și din asta…), ci a determinat soarta întregii moșteniri. Acum, spațiul (apartamentul), biblioteca și arhiva familiei fac parte din Colecțiile speciale ale Bibliotecii Județene „O. Goga” din Cluj; este vorba despre ceea ce noi, specialiștii în filologie modernă, numim „Fondul Popovici – Petrescu”; arhiva conține documente și manuscrise privind viața și creația intelectuală a universitarilor D. Popovici (1902-1952), Ioana Em. Petrescu (1940-1990) și Liviu Petrescu (1940-1999). Din arhivele salvate de inițiativa personală a notarului aceluia, subsemnata, împreună cu o echipă de tineri filologi, am editat peste zece titluri, din 2008 încoace (în cadrul unui parteneriat al UBB cu Biblioteca), iar materialele existente ne asigură că mai e de lucru încă de două ori pe atîta. Dacă „hîrtiile” din casă (includeți sub acest termen și cărțile, multe – rare și vechi) s-ar fi dus la deșeuri, nimic din toate astea nu ar fi devenit nici obiect de patrimoniu, nici subiect de cercetare. În unele cazuri, e vorba chiar și despre acte și documente ale universității, inexistente în arhivele sale oficiale, pentru că au fost distruse de comuniști: sînt fragmente regăsite ale unei memorii istorice violentate de-a lungul secolului trecut… Să ne bucurăm, așadar, că un specialist din alt domeniu (notarul) a intuit (ei bine, da!) faptul că, într-o asemenea familie, chiar și „hîrtiile” pot fi importante. E un noroc că arhiva acestei familii a fost salvată.

Adevărat este, mă bucur. Dar aș prefera să trăiesc într-o societate în care arhivele private nu ajung (eventual) în mîna cercetătorilor, în vitrinele muzeelor, în rafturile bibliotecilor publice ca urmare a unei rotiri favorabile de stele, a unui „noroc”. Ci a unor legi coerente și consecvent aplicate. Desigur, pornind de la asemenea colecții de anecdote, imaginația mea o ia razna: moștenitorii unei depărtate mătuși golesc casa acesteia, plină de „vechituri”. Unele li se par interesante, pe altele le vînează atent (bijuterii, de pildă), altele li se par lipsite de importanță și, deci, le aruncă: sînt hîrtii îngălbenite, friabile, pentru moștenitori – indescifrabile. Pubela pentru hîrtie și carton e aproape, moștenitorii – bine educați. Aferim. Dar ei nu sînt educați nici măcar să bănuiască posibilitatea ca respectivele hîrtii să conțină comori istorice. Sau invers: să zicem că acești moștenitori, înainte de a arunca hîrtiile (care nu le spun nimic, nici nu știau că mătușa depărtată avea așa ceva în casă…), vor să se asigure că nu sînt de valoare. Unde se duc cu ele, să ceară nu o părere amicală, ci o expertiză de specialitate? Din nou, întrebînd asta, mă refer la instituții acreditate ale statului, nu la „colegul fiului vecinei de la patru, al cărui unchi e prof de istorie la liceu și a făcut o expoziție de timbre vechi în programul Școala altfel, de l-a dat la televizor”.

Adevărul e că nu aș ști nici eu unde să îi îndrum să meargă și să ceară un răspuns valabil legal. Există un registru al experților Ministerului Culturii; experții sînt puțini chiar și acolo – iar cei care sînt specialiști în carte veche, dintr-un secol anumit, nu sînt specialiști în arhive, nici manuscrise, nici carte dintr-alt secol decît cel „alocat”… etc. Unele din numele trecute acolo nu mai au adrese de contact valabile, altele – au ieșit la pensie, altele s-au dus dintre noi (da, registrul permite căutarea experților decedați). Unde se formează, în România, experții în carte și manuscrise moderne (despre cei profilați pe carte veche, poate, mai știm unde să îi căutăm: muzee, biblioteci rare și istorice, bibliologie etc.)? Cine poate să îmi spună dacă un pachet de scrisori private (expediate în anii ’60-’90 ai secolului trecut, între doi oameni cu nume mie, poate, necunoscute…) au o valoare istorică enormă, pentru domeniul…? Oficial, după listele Ministerului Culturii, nimeni nu e expert în „manuscrise moderne” (admit că s-ar putea să greșesc, registrul online nu e foarte user-friendly pentru nespecialiști ca mine). Am moștenit un dulap cu „hîrtii”, cum procedez? Ar trebui să caut informații utile, se pare, în Legea arhivelor? Introduc dulapul respectiv în masa succesorală, ca să devin proprietarul lor (material și intelectual)? Da, veți spune. OK. Dacă l-am introdus („un dulap cu 2 uși de pal melaminat, conținînd 200 de scrisori din anii 1960-1990… proveniență necunoscută, 20 de caiete dictando manuscrise datate… autor necunoscut, 300 de file de manuscris disparate, stare precară”), el trebuie să fie expertizat. De cine? De un expert. Expert în ce? În „documente, arhive și manuscrise moderne și contemporane”? Glumiți, probabil. N-avem. Nu mai bine dăm hîrtiile respective la reciclare, oricum par vechi, miros a mucegai și sînt scrise indescifrabil? La sfîrșitul zilei, pubelele din spatele blocului sînt pline, apartamentul e golit și renovabil, ecologia salvează România. Vă invit să vă imaginați ce ar fi putut conține pachetul acela de scrisori, de la cine, către cine și despre ce: „o, voi ficțiuni, dulce lemn de tei…”. Cu imaginația stăm bine, cu poezia la fel. Cu expertiza stăm rău, dar cui ce-i pasă?

Ioana Bot este profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde predă cursuri de istoria literaturii române moderne și mediere culturală.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.