Expoiţia de gînduri

Publicat în Dilema Veche nr. 123 din 1 Iun 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Înainte de '89 dansul contemporan era interzis. Însă chiar şi aşa, sub eticheta de "manifestare capitalistă", existau îndeajuns de mulţi artişti care riscau, realizînd un fel de pionierat în domeniu. Dar o făceau pe ascuns, ca "între prieteni", într-un cerc închis. Se organizau, mai ales pe la ambasadele străine, serate şi spectacole de acest gen, dar cine o făcea o făcea pe cont propriu, asumîndu-şi, în bugetul aceluiaşi cont, toate riscurile. Oficial, nu aveai cum. Oficial, exista doar o singură întrebare retorică, puternică şi imbatabilă: ce mai e şi aia, dans contemporan? ...După mine mai intră cîţiva spectatori (viitoare exponate). O iau şi eu pe urmele lor, lipa-lipa, îndrăznesc să mă aşez. Şi aştept. Şi mă concentrez mai apoi, pe rînd, asupra fiecărui dansator. Sînt diferiţi, n-au o legătură aparentă unul cu celălalt, la fel cum scaunele par a nu avea legătură unele cu celelalte... Se creează, dintr-o dată, lumi diferite. Mai multe lumi diferite. Cineva scrie într-un caiet studenţesc. Altcineva roteşte un cerc, rotindu-se mai apoi în jurul propriei axe. Altcineva stă. La un moment, dat cîţiva spectatori se ridică şi încep să se plimbe, trecînd pe lîngă balerini, de-a lungul pereţilor sau traversînd sala. O iau şi eu, din nou, pe urmele lor. Reticenţa faţă de dansul contemporan s-a păstrat şi după '89. În prezent, în Şcoala de dans programa e axată în special pe dansul clasic, iar după şcoală, fără un spaţiu fizic în care să se poată manifesta, un balerin este mai mult decît obligat s-o apuce pe calea baletului clasic, aproape "formatat" întru tradiţionalism. Existau - ce e drept - cîteva companii independente, de altfel şi singurele şanse ale dansatorului contemporan. Dar erau prea puţine, iar cerinţa pentru înfiinţarea unui spaţiu oficial, din ce în ce mai mare. ...Nu ştiu cum să reacţionez, n-am mai văzut în viaţa mea aşa ceva. E un fel de... tăcere, un fel de libertate, un fel de tăcere în libertate şi o libertate în tăcere. Un spaţiu încă nefamiliar pe care nu ştii cum să-l valorifici, în care aproape că ţi-e frică să te simţi liber. Cînd îl întreb cum a înfiinţat Centrul pe care îl conduce, Mihai Mihalcea îmi răspunde că toate controversele şi nebuniile şi luptele de orgolii şi drumurile birocratice, pe care au fost nevoiţi să le parcurgă, au adus la prezentul "acestui loc de care avem atîta nevoie". Pe viitorul acestui prezent se concentrează acum întreaga atenţie. ...Mişcările fiecăruia, spectator şi dansator deopotrivă, capătă deodată sens. În clipa în care treptat devii conştient de mişcările tale, de mişcările celui de lîngă tine şi de ce ar putea să spună ele şi de cum ar putea fi ele interpretate. Chiar dacă este "Naţional", oamenii nu trebuie să perceapă Centrul ca pe o instituţie "cu cravată şi ştaif festivist", de unde s-ar direcţiona, de acum încolo, toate proiectele naţionale de dans contemporan. "Ar fi, pînă la urmă, cea mai mare prostie, o contradicţie în termeni. Am înfiinţat acest Centru tocmai pentru a scăpa de festivisme şi pentru a susţine libertatea artistică, pe care mi se pare esenţial să o apărăm, după toate prin cîte am trecut, toţi anii de la înfiinţare. Într-un spaţiu şi aşa vitregit, în care există doar cîteva asociaţii şi fundaţii, pe de o parte, iar pe de alta, artiştii independenţi, ar fi fatal să trînteşti o instituţie imensă care să înceapă să taie şi să spînzure în dansul contemporan românesc. Nu mi-aş dori niciodată ca acest Centru să devină un pol de putere..." ...Pe pereţi, în sala Rondă, cîteva afişe, legi ale fizicii mecanice. Sau pur şi simplu, legi ale bunului-simţ, mici poezii de viaţă. Mai încolo, pe jos, un contur de corp uman, trasat cu un marker roşu, ca atunci cînd se "consemnează" pe pavaj moartea cuiva. Îmi reiau, mai apoi, trecînd printr-un amalgam de poezie şi teatru şi dans şi viaţă, locul pe scaun. Pe de o parte, activitatea Centrului este împărţită în spectacole-proiecte proprii, susţinute de Minister, pe de alta, se organizează, de două ori pe an, selecţii de proiecte noi şi independente, proiecte lansate public, oricui este interesat. "Anul acesta avem 21 de asemenea proiecte care au cîştigat finanţare şi care au intrat deja în producţie. Aşa menţinem echilibrul Centrului, pentru că aici nu e vorba numai de proiectele noastre, de direcţia şi viziunea noastră, ci şi de şansa de a putea susţine şi alte tipuri de proiecte." ...Dintr-o dată şi laolaltă cu o muzică din anii '60 încep să disting tablouri umane. O domnişoară cu fustă roşie, ale cărei picioare stau cuminţi, gen "pension". Un domn cu şapcă şi rucsac, cu un braţ aruncat dezinvolt pe spătar şi cu o privire uşor ironică. Un domn aşezat pe jos, puţin obosit, de-abia venit, cu faţa roşie, de parcă ar fi alergat. Un tînăr care se plimbă, se opreşte, se plimbă din nou, căutînd parcă ceva, altceva. Doi tineri, un el şi o ea (dintre care el a trişat puţin şi a mutat scaunul, dar în dragoste, orice e permis). Stau faţă în faţă două litere "L" care se înlănţuie. "Vrem un program de dialog cu cît mai multe arii ale artei, să depăşim astfel zona strictă a dansului." Un asemenea program s-a desfăşurat de altfel chiar în luna aprilie, proiectul CND "CorpoRealităţi" în care un grup de şase scriitori, jurnalişti şi fotografi a fost invitat să participe la toate activităţile Centrului. Toate textele şi fotografiile realizate de aceştia în timpul atelierelor, cursurilor, prezentărilor, spectacolelor şi repetiţiilor, au fost prezentate într-o expoziţie organizată pe 29 aprilie, de Ziua Dansului. ...La un moment dat, o tînără se îndreaptă spre ieşire, cu capul uşor plecat şi ochii în podea, încercînd parcă să-şi ascundă plecarea. Alta stă pe vine, şoptind ceva unei alteia, care stă pe scaun. Mai vin alţi spectatori. Expoziţia îşi atinge vîrful de "acţiune", devenind "instalaţie coregrafică", pe la opt seara. Se construiesc tablouri şi portrete şi atitudini, totul dintr-o tăcere, întreruptă, din cînd în cînd, de muzică şi dans. Stai, te plimbi, te aşezi oriunde, contempli pe unul, pe altul, te contempli pe tine însuţi şi propriile tale gînduri, într-o tăcere care te acceptă, pînă cînd nu mai ştii, de altfel, dacă tu eşti exponat sau spectator. "Am vrut, prin acest ŤCorpoRealităţi», să intrăm nu numai într-un dialog, dar să încercăm şi o dărîmare a barierelor dintre diferitele arii ale artei. De obicei în România artiştii vizuali sînt cu artiştii vizuali, scriitorii cu scriitorii, dansatorii cu dansatorii... iar asta consider că trebuie spart, altfel ne-am mirosi de pomană noi între noi, specialiştii într-un singur domeniu, devenind degustători de produse foarte specifice, pe care le păstrăm însă pînă la epuizare într-un cerc închis." Centrul? Este, pînă la urmă, libertatea totală de exprimare a dansului contemporan. ...Un alt fel de respiro, în care poţi vizita un fel de expoziţie cu obiectele fragile ale propriilor gînduri. (20 mai, Process in Progress, sala Rondă, etaj 3/4 Centrul Naţional al Dansului

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.