Fără Cioran şi fără Mariana

T.O. BOBE
Publicat în Dilema Veche nr. 504 din 10-16 octombrie 2013
Fără Cioran şi fără Mariana jpeg

Am fost un adolescent fără adolescenţă în ce are ea mai exciting. Nu tu incertitudini în ce priveşte orientarea sexuală, nu tu revolte faţă de lumea celor maturi, nici măcar vreo vagă intenţie de suicid. Adevărul e, însă, că pe vremea aia n-aveam de unde să-l citesc pe Cioran. Singurele frămîntări mai accentuate au avut legătură cu obţinerea unor medii de trecere la rusă, la chimie şi la matematică. Fizica n-a reprezentat o problemă, nu-mi dau seama de ce.

E drept că, pe la 15 ani, am plecat într-o zi de la liceu cu încă vreo trei-patru colegi şi am deschis cu ei o sticlă de VAT 69 dintre cele păstrate „pentru doctori“, e drept că am fost singurul care nu s-a ameţit din cei maximum 100 ml care mi-au revenit, e drept şi că după aceea am crescut subit în ochii prietenilor şi că era să mă aleg cu un renume în consecinţă. Însă am refuzat gloria asta pentru că ştiam că e nemeritată. Fusesem singurul dintre ei care, în drum spre casă, mîncase un covrig şi o merdenea. Altfel, am fost un adolescent cuminte şi fără vicii. La micul dejun, înainte să ajung la ore prin viscolul care sufla în fîşia de pămînt dintre lacul Tăbăcărie şi mare, beam cel mult o cană de vin fiert, iar ţigara n-o mai pusesem în gură încă de pe la cinci ani, cînd bunicul meu, ca să facă mişto de mine, mă învăţa să trag în piept cu „iii, caii mei“. Sînt sigur că n-aş fi fost curios nici dacă aş fi avut de unde să iau vreo mariană. De fapt, am fost atît de virtuos, încît aş fi gata oricînd să susţin o conferinţă în care să mă dau drept exemplu negativ. Pînă şi deformarea formatoare a şcolii am evitat-o involuntar, fiindcă, exceptînd scurta perioadă a examenului de treapta a doua, nu ţin minte ca între 14 şi 18 ani să fi deschis de prea multe ori manualele.

Şi, totuşi, ce făceam? Sigur, citeam, dar asta nu se pune. În anii ’80, cititul nu era nici pe departe o îndeletnicire exotică. Şi nu ţin minte să fi citit mult mai mult decît majoritatea colegilor mei. Într-o vreme dăduse peste mine pasiunea fotografiei. Mergeam pe străzi şi pozam ce mi se părea cît de cît „artistic“ sau, mai degrabă, „poetic“. Era cît pe-aci să-mi încropesc în veceul de serviciu şi un laborator, pentru că începusem să învăţ de la un vecin cum se umblă cu tancul pentru developat şi cu tăviţele de fixator şi revelator, dar nu mai ştiu de ce am renunţat. Ce mai făceam? Devenisem microbist de volei, mai ales feminin. Mergeam la meciurile jucate de Farul şi eram nelipsit de la Trofeul Tomis, unde veneau cam cele mai bune naţionale din lume. Morbul m-a ţinut de pe la sfîrşitul carierei Mariei Enache pînă pe la începutul celei a Cristinei Pîrv. Sport nu făceam cine ştie ce, dacă excludem perioada şahului, care a durat cam un an. După ce-l văzusem pe Dem Rădulescu în Siciliana, tocisem deschiderile din Şahul pentru toţi al Elisabetei Polihroniade, iar la petrecerea de la împlinirea vîrstei de 16 ani am încropit toată noaptea, la lumina lămpilor cu petrol şi a lumînărilor, un minicampionat la trei table, împreună cu cei cinci invitaţi. Altfel, jucam tenis de picior în spatele blocului. Doar în ultima vacanţă de licean am împrumutat două gantere de cîte opt kilograme şi o carte despre culturism de la un coleg de liceu, care avea un frate campion de profil. Antrenamentul mi-a prins bine în toamnă, la practica agricolă, cînd vreme de vreo două săptămîni mi-au trecut zilnic prin mîini aproximativ şase tone de struguri pe care trebuia să-i încarc într-o benă. Ce mai făceam? Ascultam la maximum şi fără discriminare aproape orice: Alphaville, AC/DC, Boy George, George Michael sau Michael Jackson. Şi, desigur, mă chinuiam să învăţ moonwalk şi cîteva mişcări de downrock. Vara o ardeam prin discotecile din Mamaia, dar, de la an la an, tot mai rar. Nu era deloc vesel să fii dat afară la închidere, cît încă se mai zărea o geană de lumină către comuna Ovidiu, pe deasupra lacului Siutghiol.

Cam asta a fost adolescenţa mea. Nu de tot cenuşie, însă banală. Nu ştiu cînd a început, nu ştiu cînd a trecut şi nici cînd s-a terminat. În ’95, la debutul din Tablou de familie, Mircea Cărtărescu scria în scurta prezentare pe care mi-a făcut-o că par „un adolescent străveziu, cam stîngaci“. Aveam 26 de ani. E foarte posibil. Mai ales că, la puţină vreme după ce mi se încheiase şi adolescenţa în sensul antic al termenului, o colegă de serviciu m-a catalogat drept „eternul adolescent“. Şi asta numai pentru că treceam printr-o perioadă în care nu reuşeam deloc să scap de nişte coşuri. S-ar putea să fi avut dreptate şi ea. S-ar putea totuşi să nu se fi terminat, să fi rămas adolescent chiar şi acum, mai ales dacă mă gîndesc la cît timp petrec zilnic pe Facebook. Dar gînduri de sinucidere încă nu am, chiar dacă Cioran a tot fost reeditat. Iar singura Mariană care m-a făcut vreodată să rîd e Mariana Lina, o altă fostă colegă. 

T. O. Bobe este scriitor. Cea mai recentă carte a sa: Contorsionista, Humanitas, 2011.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.