De-a lungul timpului, Dilema, veche sau nu, a tot făcut Dosare despre femei. Unele, radiografii pur și simplu, altele militante, altele mai poetice. Am avut, cîndva, chiar și o temă despre bărbați…

Dar, mai ales în ultimii ani, în domeniul feminin și feminist lucrurile au evoluat și evoluează vizibil. Chiar dacă statisticile privind realizarea profesională a femeilor și rolul lor în familie nu sînt încă (?) îmbucurătoare, totuși, față de perioada comunistă, chiar și față de anii ’90, chiar 2000, mentalitățile s-au schimbat.

O cititoare ne trimite, pentru ediția online, un articol de­spre femeile care ies singure în oraș și privirile „ucigătoare“ ale celor din jur. Țin minte că am scris și eu un asemenea articol prin ’90 și ceva. Acum, însă, cred că ochiul lumii nu mai e chiar atît de ostil și că prejudecățile s-au mai rarefiat.

Sînt multe femei singure, di­vor­țate, care își cresc copiii cum pot și nimeni nu le arată cu degetul. Sînt destule alte reprezentante ale sexului cîndva zis slab care au afaceri proprii ori ocupă funcții de răspundere în companii. Sînt femei care au decis să aibă drept partenere alte femei și-și văd înainte de viață.

E adevărat, toate aceste schimbări nu au pătruns destul în mediile defavorizate, din păcate mai multe decît cele urbane și cu studii superioare. Dar femeile de acolo, dacă se informează, aflăm din articolul Dianei Neaga, au posibilitatea să se protejeze: și împotriva violenței domestice, și împotriva celei sexuale în general. Iar fetele pe cale să devină femei vor avea ocazia să învețe despre meandrele acestei chestiuni în orelele de educație sexuală, care, sper, vor fi introduse în școli.

Da, e adevărat, la nivel de nu­anțe, după cum citim în articolul Irinei Costache, multe nu s-au schimbat. Femeia își asumă în continuare mult mai multe decît bărbatul și se raportează (ori ceilalți o presează să se raporteze) mai curînd la împlinirile familiale decît la cele profesionale.

Dar poate că unele dintre aceste chestiuni țin și de identitatea feminină, de „misterul feminin“ despre care vorbește Silvia Chițimia. Nu toate atribuțiile considerate mai curînd feminine, de genul empatie, grijă, chiar sacrificiu, sînt ceva negativ, ci dimpotrivă. Totul e ca noi, femeile, să ajungem la ele de bunăvoie, nu pentru că ni le-a impus cineva, ci pentru că așa vrem și așa am ales. Pe fondul egalității reale de șanse pe care ne-o dorim.  Pentru că și Scriptura spune că sîntem complementare cu bărbatul, și nu inferioare lui (doar că interpretările tind să se simplifice, cum citim în articolul Ancăi Manolescu).

Dosarul de față încearcă să surprindă cîte ceva din acest amalgam. (Iaromira Popovici)

Ilustraţie de Ion BARBU