Fenomenul psihologic al dreptății

Publicat în Dilema Veche nr. 917 din 4 – 10 noiembrie 2021
Grație și Justiție la Shakespeare jpeg

(...) Cînd vorbim despre dreptate, de fapt ne referim imediat la o serie de reguli. Acestea pot să fie explicite sau implicite și pot avea diferite grade de generalitate. În psihologie, avem o serie de asemenea reguli care au fost luate în considerare şi studiate. De exemplu, regula că, dacă ai obţinut beneficii, trebuie să plăteşti costul. Sau regula că, dacă toată lumea este egală, te tratăm egal. Cînd vorbim despre dreptate, ne raportăm psihologic la asemenea reguli. Cele mai multe studii despre aspectele psihologice ale dreptății vin din zona anglo-saxonă, iar conceptul-cheie din literatura internaţională în materie este fairness. Dacă, însă, acele reguli despre care vorbim devin legi, atunci conceptul-cheie din literatura de specialitate este mai degrabă justice. Altfel spus, apar nuanțe în funcţie de cum ne raportăm la acele norme prin care-l evaluăm pe celălalt sau acordăm cuiva tratamentul care i se cuvine.

Tema dreptății poate fi abordată din diverse perspective, desigur. Eu o văd ca pe un fenomen psihologic. Orice fenomen psihologic are în spate mecanisme ale minţii umane, adevărate programe ale minții. În mintea umană funcționează două mari tipuri de mecanisme. Primul tip de mecanism se referă la o serie de programe psihologice specializate. Aceste programe psihologice specializate au de cele mai multe ori un substrat genetic, ceea ce înseamnă că individul are o anume predispoziție pentru ele, şi de foarte multe ori sînt puse într-o logică evoluţionistă. De exemplu, astfel de programe sînt cele implicate în percepţia vizuală. (...) În acelaşi timp, mintea umană are o serie de mecanisme care nu sînt specializate, care au un caracter general. De exemplu, mecanismul învăţării. Conținutul acestui gen de mecanisme este dat de acţiunea mediului asupra individului. Evident că cele două tipuri de programe interacţionează unele cu altele în cadrul unor fenomene psihologice complexe.

Aşa cum spuneam, pentru mecanismul percepţiei vizuale, nu prea ne îndoim că este specializat și de natură genetică. Dar cînd vorbim de gîndire sau de învăţare ne dăm seama că lucrurile sînt mai complicate. Sigur că trebuie să existe un fond genetic pentru ca învățarea să funcționeze. Degeaba expun un elefant la stimuli lingvistici, că nu va învăţa nici o limbă. Însă conținutul specific al mecanismului învățării vine din zona mediului, din zona culturii. În vremurile mai vechi, foarte mulţi specialiști din zona ştiinţelor sociale vedeau limbajul ca avînd un caracter general, susținînd că noi toți avem capacitatea de învăţare şi atunci învăţăm din mediul nostru cultural diverse lucruri, printre care limbajul, împreună cu alte reguli și regularităţi. Însă au fost și psihologi care au teoretizat lucrurile altfel şi au spus că limbajul are în spate, de fapt, un program psihologic specializat, care are și el un substrat genetic pe linie evoluţionistă. Iar astăzi, teoria cea mai puternică şi mai bine validată este aceasta, că în spatele limbajului, oricît de complex ni se pare, stă mai degrabă un mecanism sau un program psihologic specializat şi nu unul cu caracter general. Cu alte cuvinte, învățăm o limbă nu pentru că avem în general capacitatea de a învăța, ci pentru că avem un program dezvoltat genetic care ne permite să învățăm limbaje precum cele lingvistice.

Dacă abordăm acum chestiunea dreptății, evident că în zona socială teoriile principale şi cele mai vechi mergeau tot pe ideea unor mecanisme şi a unor programe cu caracter general. Altfel spus, te formezi într-o anumită cultură care conține anumite valori. Această cultură pune o serie de conţinuturi asociate cu dreptatea în mintea ta, care după aceea se exprimă comportamental, în interacţiune cu ceilalţi. Or, ceea ce spun eu este că, psihologic vorbind, în spatele dreptăţii, al conceptului de dreptate, se află mai degrabă un program psihologic specializat, care s-a dezvoltat prin mecanisme evoluţioniste. (...)

Să ne gîndim, de exemplu, la experimentul cunoscut sub numele „dilema prizonierului”. Să presupunem că eu şi Sever am încălcat nişte reguli, am comis o infracțiune. Anchetatorul vine la fiecare dintre noi şi ne face nişte oferte. Mie îmi face următoarea ofertă: dacă dau mai multe informaţii despre ce a făcut Sever şi are acces la lucruri noi, atunci eu pot să scap, iar Sever primește o pedeapsă de 3 ani. Aceeaşi ofertă i-o face şi lui Sever: dacă trădează, el scapă şi eu primesc pedeapsa de 3 ani. Dacă nici unul nu trădăm, cooperăm şi tăcem, primim cîte un an fiecare. Dacă amîndoi trădăm, luăm fiecare cîte 2 ani. Cum aş gîndi eu în termeni logico-matematici, raţional? Dacă Sever trădează, atunci trebuie să trădez şi eu, pentru că dacă el trădează şi eu nu trădez, el scapă, eu iau 3 ani; dacă el trădează şi trădez şi eu, iau numai 2 ani; iar dacă cumva Sever nu trădează, ar fi bine ca eu să trădez pentru că scap. Deci, într-o abordare logico-matematică, în această sarcină experimentală, e clar că eu ar trebui să trădez. Şi cu toate astea studiile arată că, împotriva logicii, oamenii au mai degrabă tendinţa de a coopera între ei, de a tăcea. Deci logica îți arată că poți obține un beneficiu mai mare dacă trădezi și totuși tindem să nu trădăm, ci să cooperăm. Asta ne arată cît de importantă este pentru noi cooperarea. Iar cooperarea între noi și aprecierea importanței sale ne vin din experiență, din evoluție. Homo sapiens a reușit să supraviețuiască și să se dezvolte chiar dacă nu era animalul cel mai rapid, cu cea mai mare acuitate vizuală sau cu cea mai mare forță fizică pentru că a descoperit și a dezvoltat cooperarea între indivizi.

A doua sarcină experimentală la care vreau să mă refer se numeşte „ultimatum game”. Să spunem că am 100 de dolari pe care trebuie să îi împart cu Sever, căci altfel îi pierd și eu. Sînt liber să îi împart cum vreau eu şi fac o ofertă. El poate să accepte oferta pe care i-o fac şi atunci fiecare rămîne cu cît am propus eu sau poate să o refuze şi nu cîştigăm nici unul nimic, pierdem amîndoi totul. Într-o logică normativă, primele ipoteze au fost că eu voi face oferte mici şi el va accepta pentru că Sever se va gîndi în termenii „mai bine puţin decît nimic”, iar eu n-am nici un motiv să-i fac oferte foarte generoase din moment ce el nu poate avea decît oferta mea sau nimic. În acest studiu, reluat în diverse variante, cercetătorii au fost miraţi de rezultate cînd au văzut că eu, cel care am banii, am tendința să fac o ofertă de 40-50%. Și mirarea cercetătorilor a fost mare văzînd că Sever tinde să refuze oferta dacă ea este sub 25% din sumă. Asta iarăşi arată că abordarea economică, rece, înclinată spre cîștig, este alterată de un anume simț al dreptății și că logica „ceva e mai mult decît nimic” nu ne este chiar specifică. În acest răspuns intervine o doză de fairness foarte importantă. Sigur că rezultatele diferă în funcţie de cultură, de educație sau în funcţie de mărimea recompensei, că una este să împart 100 de dolari şi alta ar fi să împart 1.000.000 de dolari. În acest din urmă caz, refuzul apare la procente mult mai mici decît 25%. Dar punînd toţi factorii împreună, acea idee fundamentală a unei gîndiri de tip exclusiv economic, şi anume că-ţi dau puţin şi tu vei accepta fiindcă e mai mult decît nimic, nu funcţionează. Deci oamenii preferă să refuze lucrurile care li se par nedrepte în această distribuire a resurselor.

daniel david 2 jpg jpeg

Foarte interesantă este o altă variantă şi mai dură a acestei sarcini experimentale, şi anume „jocul dictatorului”. În acest joc lucrurile stau aşa: eu primesc o sumă de bani, o împart şi rămîne cum împart eu, indiferent dacă tu accepţi sau nu. Ei bine, rareori dictatorul oferă zero, deşi ar putea să o facă. Înțelegem clar că cooperarea ia tot! Şi repet, aceste rezultate au fost surprinzătoare pentru cei care gîndeau într-o logică de tip „homo economicus”, adică într-un model normativ de logică conform căruia oamenii ar trebui să reacţioneze într-un anumit fel. Psihologia a arătat toate aceste lucruri şi de aceea vorbim astăzi de „behavioral economics” şi de abordări psihologice descriptive, nu normative sau nu doar normative în aceste domenii.

Or, ce ne arată toate aceste rezultate experimentale este că ideea de cooperare, care induce o bună doză de fairness, de dreptate în modul în care împărțim beneficiile, domină orice al tip de logică. Asta înseamnă că de-a lungul a zeci de mii de ani noi am antrenat aceste mecanisme mintale. Și ce înseamnă mai departe este că ar fi trebuit să dezvoltăm și un element foarte specific al acestui mecanism, şi anume detectarea trişorului. Cine este trişorul? Trişorul este acela care primeşte beneficiul, dar nu plăteşte costul.

În acest sens, vă reamintesc că un alt model normativ care merge foarte bine pe acele modele ale minţii cu caracter general şi nu specific, din logică, este raţionamentul ipotetico-deductiv. Să presupunem că dacă P, atunci Q. Avem „modus ponens”: dacă P este adevărat, atunci Q este adevărat. Avem „modus tollens”, non-Q implică non-P. Astea sînt forme valide ale raţionamentului ipotetic-deductiv. Celelalte forme nu au o validitate logică, adică dacă P implică Q, non-P nu implică cu necesitate non-Q, sau dacă P implică Q, Q nu implică P. S-au făcut experimente în care P şi Q au fost înlocuite cu diverse situaţii mai familiare și mai puţin familiare, în care, uneori, P şi Q erau legate cauzal, alteori erau legate pur şi simplu funcţional. Ei bine, doar 20-25% din cei supuși experimentului au putut alege răspunsul corect logic selectînd ca opțiuni valide fie „modus ponens”, fie „modus tollens”, pe celelalte considerîndu-le invalide. Dacă însă faci training cu oamenii, pe conţinuturile în care i-ai antrenat, procentul de răspuns corect logic crește, dar dacă vrei să generalizezi la alte conţinuturi, iarăşi au dificultăţi. Dacă iei un comportament care s-a dezvoltat ca o adaptare în cursul evoluţiei noastre ca specie, de exemplu detectarea trişorului, şi-l suprapui pe forma logică a raţionamentului ipotetico-deductiv, adică atunci cînd spui „dacă P, atunci Q”, vei spune: dacă ai beneficiu, atunci plăteşti costul. Cum detectăm trişorul? Mintea noastră reacționează imediat cînd recunoaște „dacă P, atunci non-Q”; dacă are beneficiile, atunci nu a plătit costurile.

Deci mintea noastră este formată prin mecanisme specifice nu pentru a gîndi logic. Logica ne apare ca un model normativ mai degrabă, fiind legată de mecanismele generale ale minţii umane. Mintea umană este plină de mecanisme specifice, adaptative. Eu v-am dat un exemplu, detectarea trişorului, dar sînt multe alte probleme adaptative cu care ne-am confruntat şi care pot explica foarte multe situaţii din prezent. Nu vreau să complic lucrurile, dar menționez că uneori aceste mecanisme adaptative pot să răstoarne logica. Mintea umană nu este făcută pentru a căuta adevărul. Mintea umană este mai degrabă făcută pentru a căuta sensuri şi semnificaţii şi pentru a genera răspunsuri care sînt mulţumitoare pentru diverse situaţii. Mulțumitoare, adică nu întotdeauna cele optime. Deci, altfel spus, a gîndi logic este un act foarte greu, pentru că vine împotriva naturii noastre. A gîndi logic este un act de cultură, un act educaţional, rezultatul unei învățări normative. Noi avem tendinţa să suprimăm anume programele specifice, rezultate ale procesului de evoluţie, deşi ele ne ghidează de foarte multe ori deciziile, generînd emoţiile pe care le avem.

Ce e foarte interesant în legătură cu dreptatea în această psihologie de fairness este că ea apare de la vîrste foarte fragede. De pildă, încă din copilărie sîntem surprinşi cînd, la condiţii egale, cineva nu este tratat egal. La vîrsta de 3-4 ani, copilul deja îi pedepseşte pe cei care au comportamente de tip trişor față de el însuși, în diverse forme. Mai tîrziu îi pedepseşte şi pe cei care îi trişează pe alţii. Psihologic, știm din copilărie că trebuie să întărim cooperarea între noi şi că trişorul este un pericol pentru cooperare, că trişorul nu respectă contractul social fundamental care spune că dacă ai luat beneficiul plăteşti costul. Şi avem de la vîrste forte fragede această sensibilitate de a-l detecta şi avem tendinţa de a-l pedepsi.

Şi acum, toate acestea puse cap la cap încep să pună sub semnul întrebării ideea că ceea ce am numit fenomenul psihologic al dreptății este mai bine interpretat printr‑un model cu caracter general, în care avem nişte norme în cultură şi mediu pe care ni le însușim. Se impune tot mai mult ideea că aceste comportamente sînt de cele mai multe ori automate, rezultate din procesul de evoluţie, iar normele, valorile, axiomele din cultură reflectă aceste comportamente și nu le determină. Diferența e mare. Sigur că cele două intră în interacţiune, numai că, în varianta de program specializat, cultura reflectă comportamentele rezultate din programele specializate, iar în modelul general, comportamentul nostru este determinat de internalizarea şi asimilarea unor norme culturale. În studiile recente, modelul comportamentului specializat începe să fie tot mai acceptat, exact așa cum s-a întîmplat cu limbajul. Și în cazul limbajului am mers pe ideea că-l învăţăm printr-un mecanism general, ca multe alte lucruri în viaţă, pentru ca astăzi să recunoaştem că este rezultatul unui program specializat. La fel se pare că se întîmplă şi cu fenomenul psihologic al dreptății.

Daniel David este profesor universitar dr. la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj.

Foto (sus): Rafael - Alegorie a Justiției (wikimedia commons)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.