Frică

Publicat în Dilema Veche nr. 557 din 16-22 octombrie 2014
Frică jpeg

Primele zile de toamnă – cînd la terase răsună melancolic hiturile verii ce tocmai s-a terminat, iar seara trebuie să-ţi închizi hanoracul. Primele zile de septembrie, cu lumini portocalii, miros de vinete coapte şi buzunare pline de castane. Acele zile de toamnă erau pentru mine, la 12-13 ani, un coşmar. Erau zilele care anunţau că, în curînd, va începe şcoala. Nu mă bucuram să-mi revăd colegii şi sînt sigură că şi ei gîndeau la fel. Eram copleşiţi de un singur sentiment comun: frica. 

Bobaşu avea tocuri care tropăiau ameninţător sub corpul ei masiv, părul roşu, de vrăjitoare, o privire ucigaşă şi un glas mereu răstit. Cînd mă pocnea cu palma ei mare, degetele îi rămîneau desenate pe faţa mea şi ora următoare. Dar nu de bătaie îmi era cel mai frică: cu asta mă obişnuisem şi la şcoală, şi acasă. Cel mai rău era cînd ţipa, cînd îţi spunea că eşti proastă, tîmpită sau nesimţită. Cînd le făcea pe fetele de la clasele mai mari, adică copii de 13 sau 14 ani, „curve“. Cînd ne ameninţa, ne jignea şi ne umilea. Ne ridica în picioare şi ne lovea în faţa clasei, apoi nu ne lăsa să ne aşezăm: rămîneam acolo, cu privirile tuturor atîrnînd grele de noi, în timp ce Bobaşu ne spunea cît sîntem de răi şi de greşiţi.  

Puţini dintre colegii de clasă au scăpat nebătuţi. Bobaşu, profesoară de fizică şi de chimie, e celebră în Craiova, iar cînd eram mică, ne bătea cu ştirea şi cu aprobarea părinţilor noştri. Părinţi care îi ceruseră să facă oameni din noi. Zeci, sute de copii i-au simţit palmele aspre, şi înainte, şi după generaţia mea. A continuat să predea, şi cînd bătaia a devenit o infracţiune (în 2004), iar profesorii nu-i mai loveau pe elevi atunci cînd nu ştiau la tablă. Însă cred că a continuat să terorizeze şi să umilească copii de 12 ani.  

De la Bobaşu nu am învăţat nici un strop de fizică sau de chimie. Dar am învăţat să mint, să chiulesc şi să copiez la lucrări. De frică. Stăteai în bancă şi îţi era atît de frică, încît simţeai cum ţi se mişcă maţele de emoţie. Dacă te asculta, era vai de tine – oricum, în afară de cîţiva norocoşi, mai toţi din clasă eram bîtă la materiile predate de ea. Iar cînd stăteai ca prostul la tablă, desenînd cu creta formule şi îi auzeai în spatele tău tocurile pe parchet, simţeai o transpiraţie rece pe ceafă. Însă tot te lua prin surprindere cînd te căpăcea. 

Trebuia să fii un tocilar genial, ca să scapi de bătaie, şi nici măcar atunci nu era sigur. Băiatul cel mai bun din clasă la fizică şi preferatul ei (de la care copiam la lucrări şi pe care-l iubeam în tăcere) nu a învăţat regula burghiului. În timp ce Bobaşu păşea către el, în clasă s-a făcut linişte. Era un moment de suspans ca-n filmele proaste în care ştii că se va întîmpla ceva grav, dar nu eşti sigur ce. Cînd l-a dat cu capul de tablă, probabil că a răsunat mai tare decît l-a durut. De altfel, nu a fost singurul băgat cu nasul în formula de pe tablă; Bobaşu ne pocnea, ne trăgea capace şi ne păruia pe toţi, cu generozitate.  

Astăzi, cînd mă întîlnesc cu foşti colegi, vorbim despre Craiova, despre viaţă, în general, şi despre Bobaşu. Rîdem acum de scenele de atunci: Bobaşu care a făcut şedinţă cu părinţii pentru că a găsit un oracol în care scriam de cine sîntem îndrăgostiţi, Bobaşu care a ridicat în picioare un băiat şi o fată care se plăceau şi i-a umilit în faţa clasei, Cristina care a dat cu pumnul în bancă şi i-a strigat „Avem dreptul să iubim!“. Dar, dacă stai să te gîndeşti, nu e amuzant. Nu e normal ca astfel de oameni să stea la catedră şi să educe generaţii de copii.  

Sigur, nu am păţit nimic. Sîntem bine cu toţii, am devenit „oameni“, aşa cum ne-au vrut părinţii şi şcoala. Dar poate că sîntem anxioşi, ne sare ţandăra cam repede, sîntem nervoşi la supermarket şi agresivi în trafic. Cine poate să spună de unde ni se trage? 

Anul acesta am lucrat la un proiect despre violenţa împotriva copiilor şi am interacţionat cu mulţi elevi. Chiar dacă profesorii nu îi mai bat în clasă, trăiesc acelaşi sentiment ca şi mine, la vîrsta lor: de frică. Profesorii lor încă îi etichetează, le spun că sînt proşti sau nesimţiţi, ţipă la ei cînd nu ştiu lecţia. 

Un studiu publicat anul trecut de Salvaţi Copiii arată că 86% dintre elevi sînt certaţi de profesori cînd greşesc, 33% sînt jigniţi şi etichetaţi, iar 7% sînt bătuţi de cadrele didactice. Aproape 57% dintre copii spun că la şcoală trăiesc stări emoţionale de anxietate, retragere, nesiguranţă şi încordare, iar 6%, de îngrijorare. În plus, consecinţele abuzurilor în şcoli – arată acelaşi studiu – tensionează relaţia profesor – elev şi afectează în sens negativ stima de sine a copilului; aceste presiuni sînt lipsite de orice valoare educaţională şi cresc rezistenţa elevilor la actul didactic.  

Asistenţii sociali cu care am discutat spun că nu legea din 2004, care interzice orice formă de violenţă asupra copiilor, a pus capăt bătăilor la şcoală, ci apariţia smartphone-urilor. A fost suficient ca pe YouTube să apară cîteva clipuri cu profesori ca Bobaşu, ca aceştia să devină conştienţi că ce fac ei nu mai e acceptabil social. Însă o parte din agresivitatea lor s-a transferat în metode mai subtile şi mai greu de incriminat.  

Întregul sistem de educaţie din România se află în criză, de ani buni, asta o ştie toată lumea. Însă problema e că elevii care ies din mîinile profesorilor sînt nişte copii care, ca şi mine, au învăţat la şcoală nu fizică şi chimie, ci să mintă, să chiulească şi să copieze. De frică.  

Ca să măsori dacă un sistem de educaţie funcţionează, ar trebui să-i întrebi pe cîţiva elevi cum se simt la sfîrşitul verii. Dacă îţi spun că sînt plini de nerăbdare, atunci e un semn bun. Dar dacă le e groază că începe şcoala, ar trebui să găsim alte soluţii. Şcoli particulare, cine-şi permite, homes chooling, cine are timp. Nici eu nu ştiu. Dar gîndul că un băiat şi o fată de 13 ani ar putea fi umiliţi în faţa clasei pentru că se plac îmi provoacă frică.  

Îmi dau seama că trebuia să scriu textul acesta mai demult, m-aş fi răcorit. Şi l-aş fi răzbunat pe copilul de 12 ani care avea coşmaruri cu Bobaşu şi care ascundea carnetul de note sub covor, în vază sau printre chiloţi. Şi pe toţi ceilalţi colegi ai mei pe care Bobaşu i-a făcut oameni.  

Elena Stancu este jurnalist la Teleleu.eu şi lucrează la un proiect despre violenţa împotriva copiilor.  

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.