Fumatul şi întinsul rufelor

Marie-Louise PAULESC
Publicat în Dilema Veche nr. 493 din 25-31 iulie 2013
Fumatul şi întinsul rufelor jpeg

În lift, în timp ce pălăvrăgeam, m-am uitat la mîinile mele, care ţineau, la vedere, pachetul de ţigări şi bricheta. Apoi m-am uitat la ale ei… Elizabeth îşi ascundea în palmă şi ţigara, şi bricheta. Am înregistrat faptul, fără să-i dau prea mare importanţă. Campusul nostru era, pe vremea aceea, unul dintre puţinele în care se putea fuma. Erau scrumiere peste tot – nu erau fumători pentru toate.

Am ieşit, am trecut pe lîngă tonomatul de Pepsi, Cola şi alte băuturi carbogazoase zaharisite şi chimicalizate, şi ne-am aşezat pe băncuţe, continuînd să pălăvrăgim. Între noi – scrumiera cu nisip, din care mucurile de ţigară erau adunate zilnic, cu un cleşte lung şi un zîmbet nesigur, de persoane cu dizabilităţi. Ne-am aprins ţigările – eu, cu poftă, Elizabeth, cu o oarecare sfială, şi i-am dat înainte cu vorbăria.

Venită din România, unde se fumează ca trenul, peste tot, şi unde, într-un fel, nefumătorii erau rarităţi (cel puţin, acum opt ani), m-am trezit în Arizona, unde raportul era inversat. M-am trezit în minoritate. Iar persoanele cu care puteam ieşi la o ţigară erau (sînt) rarităţi. Fumatul a devenit o activitate singuratică, fără miza socială pe care o avea în România...

În plus, la cam un an-doi după ce am pus piciorul în deşertul arizonian, a intrat în vigoare legea anti-fumat. Carevasăzică, de unde existau „secţiuni“ pentru fumători în restaurante, s-a trecut la radicala interzicere a acestora. În unele (extrem de puţine) locuri, mai poţi fuma pe terasă. Peste iarnă e cam frig pentru sportul ăsta (cel puţin seara), dar dacă locul se respectă, are încălzitoare. Peste vară, e prea cald. La peste 45 de grade, aproape că nu-ţi mai vine să fumezi. Aproape. În plus, regula e că nu fumezi la mai puţin de 20 de picioare (legea numeşte asta „distanţa rezonabilă“) de uşa unui spaţiu închis, oricare-ar fi el. Din cînd în cînd, transgresorilor li se aminteşte regula. Nu sînt mulţi, însă.

Vîntişorul răcoros care ne dă tîrcoale face ca ieşitul nostru la ţigară să fie plăcut, nu ca în lunile de vară, cînd e o corvoadă. Vorbim de cursuri, de profesori, punem la cale schimburi de materiale şi de cărţi. Eu sînt relaxată şi fără grij, Elizabeth e încordată, se uită mereu în jur şi, la un moment dat, se opreşte în mijlocul propoziţiei, se întoarce spre mine complet şi îşi aduce mîna cu ţigara în faţa pieptului, într-o poziţie stranie, dar care îi permite să ascundă obiectul ruşinii de o cohortă de doamne din departamentul nostru, care trece pe lîngă noi, spre intrarea în facultate. Se uită în ochii mei şi-mi spune că nu vrea să fie văzută. Eu, ca să nu atrag atenţia asupra noastră, mă prefac adîncită în conversaţie şi nu ridic ochii să dau bună ziua. În gînd, mă mir, mă amuz şi-mi zic: ce prostie!

Dar asta fiindcă nu vreau să dau atenţie semnelor care se înmulţesc. Mă prefac că nu le văd. Legea ca legea. Dar iacătă că fumatul e indezirabil-inacceptabil din punct de vedere social. E... cîh să fumezi. Să adăugăm climatul care promovează, cu ardoare, „healthy living“: low fat, low sugar, organic, exercise.

De vara asta, nu se mai poate fuma în campus. Dar interdicţia e formulată pozitiv: Smoking Free Campus. La fel ca la Heathrow, unde domnul de la graniţă mă întreabă, în timp ce se uită în paşaport: „De ce intraţi în Marea Britanie?“ „Ca să fumez o ţigară“ – răspund. Dar legea arizoniană şi regula campusului/aeroportului sînt dublate de un fel de marginalizare socială.

În schimb, cu întinsul rufelor, interdicţia legală e dublată de... tehnologie? Ignoranţă? Iniţial, m-am bucurat să folosesc maşina de uscat rufe, care există, by default, în mai toate casele de închiriat. Recunosc, am căzut în păcatul aroganţei şi mi-am zis, ia uite, ce frumos, ce civilizat, nu mă mai omor cu întinsul rufelor, ca în epoca de piatră. Îmi ţin, carevasăzică, rufele în familie, nu le vîntur în văzul întregii lumi. M-am bucurat pînă am ajuns la bluzele delicate şi, mai ales, pînă cînd mi-a venit chitanţa de curent electric.

Aşa că am început să mă uit cum e cu sforile de rufe în Arizona. În principiu, pentru că nu se văd pe nicăieri, pînă şi mie mi s-a părut bizară ideea. Nicăieri nu se văd rufe atîrnate. Nicăieri.

Pe de o parte, pentru că mai nimănui nu-i trece prin cap. Unii şi le mai amintesc din copilărie, ca pe vestigii ale unor vremi trecute şi îngropate. Motiv pentru care există blocuri ce explică în detaliu nu doar care sînt avantajele uscatului rufelor pe sîrmă, la soare şi vînt, dar şi cum se procedează: „Se scutură bine înainte, se lasă spaţiu între ele ca să se usuce mai repede...“

Ne-a trecut prin cap, însă, mie şi indiencei de vizavi, ale cărei pînzeturi ar fi omorîte pe rînd şi de maşina de spălat, şi de maşina de uscat, şi pe care-am văzut-o aşezîndu-şi timid rufele pe balustrada balconului, spre înăuntru, cum am făcut şi eu de cîteva ori. De alte cîteva ori, mi le-am atîrnat pe ghidonul bicicletei.

Pe de altă parte, sfoara de rufe e interzisă, în general, de asociaţiile de locatari sau de companiile care deţin apartamentele de închiriat. Nu „dă bine“ la aspect. Se pare, însă, că există mişcări de promovare a uscatului rufelor pe sîrmă şi oamenii încearcă să facă presiuni ca interdicţia să fie ridicată. Mă gîndesc să mă alătur.

Marie-Louise Paulesc e teaching associate şi doctoral candidate la Hugh Downs School of Human Communication, Arizona State University.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.