„Gîndul că lumea asta nu e doar urîtă şi rea mă ajută enorm“ – interviu cu Radu CIORNICIUC

Publicat în Dilema Veche nr. 649 din 28 iulie - 3 august 2016
„Gîndul că lumea asta nu e doar urîtă şi rea mă ajută enorm“ – interviu cu Radu CIORNICIUC jpeg

Radu Ciorniciuc e jurnalist. Scrie şi documentează subiecte grele, care se află la o distanţă cam de la cer la pămînt de fericire. Am vorbit despre poveşti şi personaje, despre zîmbete adevărate şi drame. Îl puteţi găsi pe casajurnalistului.ro.

Se contaminează jurnalistul de nefericirea/nenorocirea personajelor și subiectelor despre care scrie? Care e subiectul/povestea care ai simțit că te copleșește și cum ai reușit s-o scoți la capăt pînă la urmă?

Contaminarea, asumată și controlată, prin empatie, poate fi un instrument care ajută la înțelegerea și scrierea unui subiect. Dincolo de contextul politic și social în care se întîmplă lucruri nefericite și nenorocite, jurnalismul e despre oameni și despre ce-i face pe oameni să fie oameni. Toxic e atunci cînd jurnalistul începe să se identifice cu subiectul sau cu personajele despre care scrie. Cînd nu își asumă rolul și scopul jurnalistic și se solidarizează peste măsură cu nefericirile celorlalți, inevitabil își contaminează rațiunea cu părți din iadul pe care-l documentează. Abordarea asta radicală îi poate distruge viața și realitatea personală. Adică fix spațiul în care mintea lui ar trebui să-și regăsească limpezimea – din care ies textele alea care ajută oamenii să înțeleagă mai bine lumea ciudată în care trăiesc. În ultimii doi ani am lucrat ca reporter, de multe ori sub acoperire, prin tot felul de locuri în care se întîmplă abuzuri extreme. Am scris și am lucrat la filme despre rețele de sclavie umană, trafic de carne vie, animale abuzate la scară industrială, natură distrusă de lăcomie… Indiferent cît de puternice mi-au fost motivațiile, au existat momente în care am simțit că e prea mult. Însă am încercat să găsesc, pentru fiecare documentare care mi-a permis, cîte o „misiune“ paralelă, în afara subiectului, dar în beneficiul bunăstării mele emoționale. Cînd documentam condițiile mizerabile de muncă de la cel mai mare procesator de fructe din UK, în paralel cu munca din fabrică, îi învățam pe doi dintre „colegi“ engleză. Am învățat enorm de la ei. Despre reziliență, în primul rînd. Pe alți muncitori, care erau acolo de ani buni și care n-au mers niciodată mai departe de gardul care le împrejmuia baraca, i-am luat și i-am plimbat cîteva zile pe dealurile din Kent. Prin campusul universitar de la facultatea de teatru, printre studenți care repetau pentru examenul de dramaturgie, pe străduțele din jurul catedralei din Canterbury, prin pub-uri istorice cu zeci de feluri de beri tulburi… Le-am făcut poze „frumoase“, cu ei zîmbind pe bune, pe care să le trimită acasă familiilor care habar n-aveau în ce condiții muncesc și locuiesc frații sau tații lor. De la ei am învățat cele mai proaste glume. Gîndul că lumea asta nu e doar urîtă și rea mă ajută enorm, mai ales cînd sînt pus sub presiunea unui subiect cu mize atît de mari. Că nenorocirile pe care le documentez sînt temporare și au rezolvare. Și că scopul meu acolo este să forțez societatea să dezbată, să găsească soluții și să rezolve problema.

Cînd ai spus ultima dată „Mamă, ce fericit sînt!“?

Cînd am ținut de mînă un om care credeam că o să mă salveze. 

Dar „cît de nefericit sînt“?

Cînd mi-am dat seama, din nou, că singurul om care mă poate salva sînt eu.

Nefericirea va vinde întotdeauna mai bine decît fericirea. Cum găsești dreapta măsură în dramele din jur care devin apoi istorii scrise?

E adevărat că extremele negative atrag atenția cel mai mult. Însă un jurnalist poate folosi o extremă, sau o dramă, pentru a semnala un fenomen social care produce rău. Desigur, poate folosi dramele din jur și pentru trafic pe site sau bani din reclame, însă, în general, mă feresc să gîndesc în termenii ăștia. Sînt drame care vorbesc despre noi toți și care pot stabili amploarea unui fenomen. Cred că aici se poate găsi un soi de măsură de relevanță a unei drame.

Dacă ar fi să vorbești despre oamenii cei mai fericiți pe care i-ai cunoscut, unde i-ai întîlnit, cum arată și ce ți-au zis?

Fericirea cred că ține și de dorința cuiva de a-și organiza și hrăni nevoile în funcție de scopul lui. Imediat sau îndepărtat. Dacă drumul spre scop e clar și realist, atunci fiecare nevoie împlinită poate coincide cu ceva ce s-ar putea numi clipă de fericire, un pas mai aproape de ideal. Fericirea vine din proces, nu din atingerea scopului. Scopul, odată atins, moare. Am întîlnit niște oameni într-un moment în care păreau extrem de fericiți, deși viața lor era un coșmar. Tocmai ocupaseră un fost sanatoriu sovietic, în mijlocul unei păduri de la marginea Kievului, după o săptămînă de dormit pe la străini și pe străzi. O familie de medici din Donețk, cu patru copii, refugiați după ce le-a luat foc cartierul de la bombele cu care trăgeau rușii în ucraineni. Era unul din puținele momente în care nu și-au mai făcut probleme că nu or să aibă unde dormi în perioada următoare sau că o să le bubuie casa vreun tanc. Aveau fețele fine, ochii albaștri și triști. În cîteva săptămîni, familia de medici a făcut din sanatoriul semipărăsit un adăpost pentru refugiații din estul țării, cu creșă pentru cîteva zeci de copii, rețea de voluntari care cereau de mîncare pe la piețele din Kiev și bucătărie unde se gătea, în schimburi, pentru toată lumea. Nu-mi dau seama ce altceva, în afară de scopul de a-și vedea copiii îngrijiți, le-a dat putere să facă toate astea. Ei mi-au spus că nefericirea vine din lipsa scopului și nu din contextul, uneori debil, în care te afli.

 Vremurile sînt tulburi și fericirea devine un fel de lux de prost gust. Nu te mai poți afișa cu ea. Salvăm lumea sau salvăm ce putem?

Cred că toți merităm să fim salvați. Unii mai mult decît ceilalți.

a consemnat Ana Maria SANDU

Foto: R. Ciorniciuc

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.