- interviu cu Luca NICULESCU, redactor-şef Radio France Internationale -

Analistul politic Seymour Martin Lipset spunea că accesul la informaţie sporeşte beneficiile democraţiei. Înainte de Revoluţie, accesul la informaţie era blocat, ştirile din afară abia pătrundeau pe filiere „ilicite“. Totuşi, oamenii păreau să fie mult mai la curent cu ce se întîmplă în străinătate, decît sînt acum. Cum comentaţi faptul că prezenţa ştirilor externe în mass-media din România este mai mult facultativă? 

Nu ştiu cît de bine informaţi erau românii înainte de 1989 despre ce se întîmpla în afara graniţelor, pentru că informaţiile ajungeau foarte greu, trunchiate etc. Dar înainte de ’89 trăiam după „Cortina de fier“. Acum însă nu prea mai există scuze. E clar că ştirile din actualitatea internaţională ocupă în general un spaţiu restrîns, marginal, sînt plasate la coada jurnalelor, sînt preferate informaţiile senzaţionaliste celor de substanţă... Există şi excepţii, există Adevărul Europa, Foreign Policy, jurnalele TVR, Revista 22, unde mai găseşti analize interesante, există HotNews.ro şi Mediafax, ca să nu spun, făcînd o pledoarie pro domo, că există Dilema veche şi RFI. Nu e însă suficient, subiectele internaţionale nu se află aproape niciodată în dezbaterea publică, chiar dacă au un impact direct asupra României. Nu îmi amintesc, de exemplu, să fi văzut multe discuţii despre pactul semnat şi de Traian Băsescu la Bruxelles, acum cîteva săptămîni, pactul Euro Plus, care înseamna practic prelungirea perioadei de austeritate. De ce se vorbeşte atît de puţin despre ce se întîmplă în alte părţi? O explicaţie ţine de audienţă. În redacţii circulă o teorie cum că „informaţia internaţională nu se vinde“. Şi – de multe ori – aşa este. Nu faci multe puncte de rating cu strategia Europa 2020, cu situaţia din Somalia sau cu competiţia economică dintre SUA şi China. E vorba apoi şi de nivelul redacţiilor. Sînt puţini jurnalişti cunoscători ai politicilor internaţionale, rolul lor e relativ minor în cadrul redacţiilor, ziarele si televiziunile nu prea au bani pentru a susţine corespondenţi în străinătate, bazîndu-se în general pe depeşele unor agenţii ca AFP sau Reuters. Sînt şi prea puţini specialişti români care să se poată pronunţa pe dosare internaţionale, nu avem think tank-uri dedicate afacerilor externe, sau institute de cercetare. Cine poate cita un nume de analist român care să vorbească bine despre China? Sau despre India? Eu nu prea cunosc. 

Ca urmare, de multe ori ai impresia că românii trăiesc într-un glob de sticlă informaţional. Nu ştim mai nimic nici despre ce se întîmplă în ţări vecine şi cu care avem vrînd-nevrînd o istorie comună. Credem, în schimb, că avem un destin excepţional, că sîntem ori cel mai bine, ori cel mai rău plasaţi la un capitol sau altul, că nimeni nu e ca noi. Nu e chiar aşa, şi ar fi de ajuns să ne uităm în alte părţi ca să vedem că experienţele noastre nu sînt unice.

Apăsaţi de problemele interne, nu ne mai interesează, sau nu mai putem acumula, şi ce se întîmplă în afară? Este un dezinteres al publicului sau o eroare a presei?

Nu cred că problemele interne sînt neapărat o scuză. Întotdeauna poţi găsi un pretext dacă nu vrei să te informezi, iar dezinteresul publicului sau al presei e un cerc vicios. Presa spune că nu are public, publicul se plînge că informaţiile din actualitatea internaţională sînt neinteresante. Într-un fel, ambele tabere au dreptate, dar, de fapt, nu ştiu dacă problema se mai poate pune aşa. E un clişeu să spui că trăim într-o lume în schimbare, dar un clişeu care ilustrează o realitate. Gîndiţi-vă unde erau acum 20 de ani ţări ca India, China, Brazilia, Turcia? Europa avea încă 12 membri şi se numea Comunitatea Economică Europeană. Cred că ne interesează să ştim pe ce lume trăim, să ne punem întrebări despre rolul României în UE (dincolo de afirmaţii cu aer de slogan „sîntem-a-şaptea-ţară-ca-mărime-din-UE“), despre rolul Europei în lume, despre tipul de stat pe care îl dorim, despre modul de societate în care vrem să trăim. Sînt atîtea lucruri de aflat...

Care mai e statutul unei ştiri, azi? S-a inversat raportul între ştirile mari şi cele mici? 

Criza economică a lovit puternic în presă şi cred că asta se vede şi în felul în care se comportă media şi ziariştii. Au dispărut publicaţii, s-au tabloidizat altele, unele media sînt foarte politizate... A existat o perioadă, între 2005 şi 2008, în care aveai impresia că presa românească se îmbunătăţeşte, apăruseră titluri interesante, articole bine documentate, reportaje, erau editate sau preluate suplimente bune, îmi amintesc de NY Times Book Review care apărea împreună cu Cotidianul. Apoi, din cauza crizei economice, a crizei politice, a campaniilor electorale repetate, peisajul s-a degradat. De multe ori nu prea înţeleg ierarhia informaţiilor într-un jurnal TV sau într-un ziar.

Globalizarea obligă la restructurări de concepte în mass-media? Ce se întîmplă în alte ţări?

De fapt, aici e adevărata problemă, sau adevărata problematică, pentru că se întîmplă şi lucruri neliniştitoare, dar şi altele, extraordinare. Trăim un moment pe care cineva îl compara cu căderea meteoritului care a dus probabil la dispariţia dinozaurilor. Dinozaurii sînt presa tradiţională, iar meteoritul este reprezentat de Internet şi de „social media“, de Facebook, de Twitter, de bloguri. Oamenii nu mai sînt doar consumatori de ştiri, ci şi producători. Înainte, un ziarist decidea ce este important, ce merita publicat şi ce nu, el făcea validarea ştirii după nişte criterii deontologice clare. Redactorul-şef era cel care decidea ce articol apare pe prima pagină, de exemplu. Acum, pe prima pagină a site-ului unui ziar poţi găsi articolul cel mai citit, cel mai comentat sau cel mai răspîndit pe Facebook, articolul cel mai popular, cum s-ar spune. Iar articolele de politică externă nu sînt în topul popularităţii mai nicăieri în lume, nu numai în România, deci au de suferit. De ce să îşi mai bată capul un redactor-şef să trimită un ziarist în Darfur, de exemplu, operaţiune periculoasă şi costisitoare, care aduce eventual 20.000 de cititori, cînd articolul despre un nou medicament antidepresie e mult mai ieftin şi e citit de un milion de oameni? Pe de altă parte, fără Facebook, fără Twitter, ar mai fi avut loc oare revoluţiile din lumea arabă? Şi cît de mult am fi ştiut noi din ce se întîmplă acolo? Dar pentru publicaţiile clasice, media socială e şi un concurent, o problemă suplimentară. Confruntate cu multiple crize, avînd îndoieli în privinţa viabilităţii modelului economic, ziarele îşi suprimă posturile de corespondenţi în străinătate. Numărul corespondenţilor la Bruxelles a scăzut astfel de la 1200, în urmă cu cinci ani, la mai puţin de 800, acum. Alte genuri, cum ar fi reportajul sau jurnalismul de investigaţie, nu o duc nici ele prea bine. Cînd, graţie societăţii-reţea, oricine poate deveni jurnalist, ce se întîmplă cu noi, jurnaliştii, şi cu ziarele, radiourile sau televiziunile pentru care lucrăm? Dar asta e o dezbatere mult mai amplă.

Vrem să intrăm în rînd cu lumea, vrem să fim „europeni“, „occidentali“, pe alocuri chiar americani. Sîntem însă conectaţi cu adevărat la problemele externe? Ştim, la o adică, pe ce lume trăim?

Nu ştiu. Pentru cei educaţi, curioşi, vorbitori de limbi străine, accesul la informaţie nu a fost niciodată mai simplu decît acum. Poţi să mergi pe site-ul oricărui mare jurnal din întreaga lume şi să afli ceva despre un eveniment care te interesează, poţi confrunta punctele de vedere, poţi fi mai informat decît mulţi dintre cei care pretind că sînt informaţi. Citind comentariile la unele dintre articolele scrise de mine pe subiecte pe care consideram că am o oarecare competenţă, am remarcat că unii dintre cei care comentau aveau informaţii mai proaspete pe un detaliu sau altul, decît aveam eu! Deci există clar oameni interesaţi de informaţie şi care ştiu să caute sursele bune. Care e numărul lor în România, nu ştiu. Şi oricum, sînt discreţi, pentru că nu prea auzim vorbindu-se în dezbaterile publice despre chestiuni de politică internaţională. Pe de altă parte, cineva care se informează doar din surse româneşti nu află multe din cele ce se întîmplă în lume. Adică află poate ultimele fapte diverse, găseşte cîte o informaţie despre o tragedie soldată cu zeci sau sute de morţi şi, eventual cîte o dare de seamă despre un subiect mai important, dar fără punere în context sau analize de substanţă. Citind doar presa românească, ai impresia că România e un fel de insulă. Şi nu e cazul.  

a consemnat Stela Giurgeanu