Go West!

Sandra PRALONG
Publicat în Dilema Veche nr. 574 din 12-18 februarie 2015
Go West! jpeg

„Go west, young man!“ este un îndemn devenit celebru în SUA încă din anii 1850 (da, o mie opt sute…), după ce fraza a apărut într-un editorial scris în vremea pionieratului pe care îl ştim cu toţii din filmele cu cowboys. Oamenii citează adesea doar prima parte, însă fraza completă este „Go West, young man, and grow up with the country!“ Adică: mergi spre vest, tinere, ca să creşti odată cu ţara. 

Aş aplica o logică similară emigraţiei române în SUA şi Canada. Etosul „autodepăşirii“ pentru românii din America nu e recent. Deja la sfîrşitul secolului al XIX-lea, opresiunea austro-ungară a îndemnat mulţi transilvăneni, bănăţeni şi bucovineni (doar 1 din 10 erau regăţeni! – îi mulţumesc Luizei Mureşeanu de la

din Toronto pentru date) să se înghesuie pe vapoarele ce-i duceau spre ţara făgăduinţei. Erau oameni simpli, în majoritate ţărani, cărora nu le era teamă de munca grea ca să-şi facă un loc sub soare în marile centre industriale: Cleveland, Detroit, Chicago, Ohio, Pennsylvania etc. Primul ziar românesc apare la Cleveland în 1906, deci vorbim deja de comunităţi organizate, mai ales în jurul bisericilor (Unită, Penticostală, Greco-catolică etc.) Apar atunci zeci de asociaţii de întrajutorare sau culturale, dintre care, ca să dau un singur exemplu, cea numită „Nicolae Iorga“, care organizează între altele chiar vizita marelui savant, în 1929, în SUA, inclusiv faimosul său discurs de la Harvard. 

Dacă primele comunităţi române în America de Nord sînt strîns unite, cu timpul ele se atomizează. Se schimbă generaţiile, iar marele

american estompează apartenenţa românească. În plus, începînd cu mijlocul secolului XX, emigraţia din timpul comunismului accelerează dezbinarea. Motivele de emigraţie fiind politice, începe să domnească suspiciunea şi teama de infiltrare a Securităţii. 

În fine însă, după ’89, apare un nou val de emigranţi tineri care vin de asemenea să se întreacă pe sine şi să se compare cu cei mai buni. Canada îi primeşte pe cei mulţi: doctori, ingineri, economişti etc. – în general, oameni cu studii superioare care corespund criteriilor de imigrare prestabilite. În SUA, criteriile sînt mai rigide, iar tinerii vin mai ales la şcoală. 

În timp, datorită mulţimii de tineri care studiază sau lucrează în IT, centrul de gravitaţie al emigraţiei româneşti basculează la rîndul său, de data asta în

continentului, de la Est la Vest. La Microsoft, lîngă Seattle, pe coasta Pacificului, româna este a treia cea mai vorbită limbă, şi este foarte prezentă în Silicon Valley, iar în Canada, Vancouver este pe cale să devină un adevărat magnet pentru români. 

Ce ne spune acest fenomen? În general, vestul Americii este tărîmul cutezanţei, al inovaţiei şi al creativităţii. Românii care emigrează atît de departe nu se duc să stea cu burta la soare sau cu mîna întinsă, ci muncesc din greu să-şi facă un rost acolo – cum spuneam, să se „autodepăşească“. Contrar celor din Europa, mai puţini dintre românii care lucrează în State sau Canada nutresc vise de întoarcere acasă – mai curînd pe studenţi îi cuprinde un dor suficient de pregnant încît să se imagineze cu bagajele făcute după absolvire. 

În timp, comunitatea românească a rămas relativ atomizată, iar reuşita e individuală, nu colectivă. Distanţele mari contribuie la atomizare – la fel şi absenţa unui scop comun în legătură cu România. Cu toate astea, îmi aduc aminte că, imediat după alegerea preşedintelui Emil Constantinescu, mobilizarea comunităţii a fost exemplară: s-a organizat un lobby puternic pentru a convinge autorităţile americane să includă România în primul val de extindere a NATO. N-a fost să fie chiar atunci, însă experienţa a fost relevantă – a arătat românilor că „se poate“, iar dacă au un ţel, îl pot urmări cu asiduitate. 

Să fii român în SUA, acum, înseamnă să fii, în primul rînd, „european“. România în sine e prea „exotică“ pentru a fi cunoscută, cu toate că, adesea, şoferii de taxi newyorkezi au auzit măcar de Ceauşescu şi de Nadia Comăneci. Evident, în cercurile politice, România era arhicunoscută încă de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, iar acum, de cînd ne-am poziţionat drept aliat model, prestigiul României a sporit. 

Dar sîntem încă departe de gloria de odinioară, din perioada interbelică. Vizita la New York a Reginei Maria în 1926, cu miile de oameni ieşiţi în stradă să o aclame, cu tonele de confetti şi de ghirlande ce i-au fost aruncate în cale, este greu de egalat. De altfel, prezenţa şi prestigiul Reginei Maria au fost atît de copleşitoare pentru americani încît, dintr-un poem celebru, a rămas o expresie uzuală, care urmăreşte trezirea din basm a unui interlocutor. Cînd vrei să-i spui cuiva că prea exagerează şi vede totul în roz, îi spui: „Yes, and I am Queen Marie of Romania“ – adică „Las-o mai moale, că în ritmul ăsta, eu sînt Regina Maria a României“…

Cum schimbăm mentalitatea. 25 de ani în România

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.