Greetings from Bucharest

Publicat în Dilema Veche nr. 368 din 3 - 9 martie 2011
Greetings from Bucharest jpeg

„Patru cărţi poştale cu Bucureştiul, cumpărate de la magazin şi apoi modificate. Clădirile au fost scoase din imagine cu un cutter, doar cerul de deasupra oraşului rămînînd intact.“ (intervenţie a artistului Mircea Nicolae). Formele clădirilor albe, răzuite, zgrunţuroase, pe fundalul cerului albastru senin. Fără să fie o interpretare a lucrării de artă, Giuseppe Cinà, în studiul său recent tradus în limba română, Bucureşti, de la sat la metropolă, scrie că „În imaginarul unui cetăţean european obişnuit, Bucureştiul este precum o carte poştală albă, un loc lipsit de atracţii turistice“. Aşadar, pornim la drum cu un Bucureşti gol şi neinteresant: pe de-o parte, criticat pentru intervenţiile multiple care lasă astăzi doar cerul neatins (şi totuşi, să nu uităm că încrengăturile de fire din văzduhul Capitalei au inspirat pînă mai ieri artişti autohtoni şi străini), pe de altă parte, considerat de la început un alt loc din Est, devastat de regimul comunist, „ticsit de blocuri triste“. Şi cam atît. „Acordă-ţi un pic de timp şi o lume ascunsă ţi se va arăta“, îi sfătuieşte în schimb pe viitorii călători în Bucureşti, criticul de artă Richard Unwin, într-un articol din cunoscuta Frieze (2009), tocmai despre scena artistică locală, pe care o identifici, încet-încet, în labirintul străzilor prăfuite ale Bucureştiului. 

Mă uit în jur, semnez petiţii virtuale şi aflu de proteste împotriva zecilor de demolări. Demolări care nu se opresc. Artiştii nu au ateliere în care să lucreze şi atunci întreg oraşul devine un mare atelier: fie pentru lucrări în şi cu spaţiul public, fie pentru mici spaţii non-profit create de grupuri de artişti care expun arta lor şi a celor care cred în ceea ce cred şi ei. Spaţiile de artă supravieţuiesc pentru cîteva luni, cedează şi se închid. E o dinamică continuă atît pe străzi, cît şi în aceste guri de artă construite ad-hoc. Pe stradă, arta nu mai e la fel de activă ca în urmă cu doi-trei ani, cînd explodase în toate spaţiile publice. Şi totuşi rămîn urmele grafitti-urilor, ale stencils-urilor, ale stickere-lor prăfuite şi corojite. Street Delivery – evenimentul care reuşeşte să dea strada oamenilor şi artei, ajunge anul acesta la a şasea ediţie. E unul dintre momentele-cheie ale Bucureştiului şi creşte în fiecare an, strîngînd în jurul lui artişti, ONG-uri şi creînd o nouă conştiinţă civică.

Arta din nişele oraşului 

Bucureştiul funcţionează precum un loc în care arta nu e la vedere, ea se dispersează în cotloanele oraşului, chiar şi atunci cînd este în centru. De cîte ori nu ai trecut pe Bd. Titulescu şi ai depăşit cu graţie Pavilion Unicredit de la nr. 1? Dar Atelier 030202 de pe Strada Sfînta Vineri nr.11? Sau Little Yellow Studio sau galeria pop-up Alert Studio? Dar Galeria Anaid? H’art, Posibilă, Andreiana Mihail, Mora? Pe 15 februarie s-a deschis LC Foundation, o nouă platformă culturală, pe Calea Victoriei nr. 25, cu o expoziţie mare de artă figurativă şi artişti tineri, debutaţi din 2005 încoace. Artă nouă, bună – în toate aceste spaţii. Dar locuri nefrecventate de un public constant. Expoziţiile se deschid şi se închid, se bucură de vernisaje cu prietenii, şi cam atît.  Bucureştiul e interesant în anii din urmă pentru că e oraşul celor două bienale de artă contemporană: Bienala Tinerilor Artişti şi Bienala Bucureştiului. Pentru cea din urmă, care a crescut în timp, există la fiecare ediţie mai degrabă un public străin, specialişti ai artei veniţi din Occident. Alături de cele două, Bienala Internaţională de Gravură Experimentală. Totul este actual, bine configurat, Estul nu mai este privit cu teamă, ci e locul artiştilor emergenţi, dar şi al celor deja globali, un loc interesant pentru transformările sale continue. Este – aşa cum scria recent un călător străin, într-o revistă dintr-un avion low-cost – destinaţia care îţi dă şansa să vezi lucrurile schimbîndu-se de la o săptămînă la alta, aşa cum nu se mai întîmplă în multe alte ţări. Un loc atît de activ precum Centrul Naţional al Dansului, cu zidul său troian desenat de Dan Perjovschi în 2008 – zid pe cale de dispariţie, dar ironic-salvat pe hîrtie de calc de către Ştefan Tiron&Claudiu Cobilanschi – a devenit punct obligatoriu pe harta peregrinului în căutarea artei. 

Alături de el, fostele ateliere din curtea Universităţii de Arte, catedrala şi zgîrie-norul, Centrul de Introspecţie Vizuală, cu poziţia sa perfectă lîngă Căminul artei şi cu unul dintre cele mai coerente programe de artă din Bucureşti, în ciuda fondurilor-zero. Şi apoi, sînt Die Kunsthalle Batiştei, Biroul de Cercetări Melodramatice etc., instituţiile-fantomă, precare cu bună ştiinţă şi productive. 

Dar dincolo de interesul străin, mă bucur cînd aud că, după aproape şapte ani de la deschiderea Muzeului Naţional de Artă Contemporană, sînt bucureşteni care îl cunosc abia acum, prin programele de educaţie vizuală pentru copii, pe care le realizează Doina Anghel şi Angelica Iacob, prin Global Mindscapes, în expoziţiile MNAC şi în colaborare cu alte galerii din Capitală. Dacă public străin vine la Bucureşti pentru că vrea să simtă schimbarea pe pielea lui, publicul român trebuie atras, format cu paşi mici. 

Tocmai această dinamică perpetuă închis-deschis, emergent-global, „în lucru“ este interesantă. Asumarea pozitivă a precarităţii este nouă şi bună. Precariat-ul ca mod de lucru, de rezistenţă, de construcţie. 

Daria Ghiu este critic de artă. În prezent, este doctorandă a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti şi SIK-ISEA, Zürich.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.