Gunoiul dintre generații

Doru MITRANA, Nichita MITRANA
Publicat în Dilema Veche nr. 799 din 13-19 iunie 2019
Cernobîl jpeg

Admit, viziunea mea despre gunoaie este viciată. Nu mi-a plăcut niciodată să duc gunoiul. De mic. Să duc găleata la gunoi, ca Violeta din cîntec, era un supliciu. Am prins vremurile planului la maculatură, sticle și borcane, pe care le strîngeam de pe la vecinii din bloc și le căram la școală. Acțiunile pionierești de curățenie „Școala noastră ca o floare” reprezentau „muncă patriotică”. Vacanțele mi le petreceam la țară, unde nu se arunca nimic, totul se transforma: oasele în mîncare pentru Rex sau Laica, celelalte resturi de la masă în hrană pentru porc sau păsări, ziarele, manualele vechi sau caietele serveau la aprins focul (sau în fundul curții), conservele deveneau ghivece, sticlele și borcanele se păstrau pentru murături, zacuscă, suc de roșii sau dulceață. Bunicul din București strîngea tot – era hoarder, cum am aflat mai tîrziu că se spune în engleză – pentru că „nu știi niciodată cînd îți trebuie” o garnitură de chiuvetă, un obertain sau un foraiber. Același bunic ne repara încălțările cu prenadez: „Ia uite, tataie, sînt ca noi! Cum să le-arunci?!” Bunica avea o regulă, preluată și de mama: „Mănînci tot din farfurie, mîncărica costă bani!” În ’90 am ținut pentru prima dată în mînă un PET, abandonat în acceleratul Brașov-București de un cuplu de italieni între două vîrste. Am crezut că l-au uitat (cum să-l lase?!) și m-am simțit vinovat cînd l-am luat. Mi-a plăcut: transparent, eticheta bleu cu o stea roșie sub care scria S. Pellegrino. Nu-i spuneam nici PET, nici sticlă de plastic, era „bidon”. L-am spălat și l-am folosit cîțiva ani buni după aceea, pînă cînd s-a pierdut printre multe alte bidoane. În ’92, cînd s-a anunțat primul concert Michael Jackson în România, eram la țară. Am coborît din pod toate sticlele și borcanele, le-am spălat lîngă fîntînă cu gîndul să le vînd și să-mi cumpăr bilet. Am muncit mult, fără folos: nu mi-au ajuns banii, reciclarea deja nu mai avea prețul de altădată. În facultate, pe cînd cochetam cu limba portugheză, mă amuza copios propoziția „Doru, du gunoiu’!”, ce-mi părea a avea sonorități lusitane. La 30 de ani ajungeam pentru prima dată în Delta Dunării. O cărțulie ilustrată din copilărie și reportajele de la televizor îmi creaseră imaginea și așteptările unui paradis acvatic, cu vegetație luxuriantă și păsări fel de fel. Realitatea rutei Mahmudia-Murighiol m-a lovit cu covoare de PET-uri și pungi de plastic așternute peste ape și cîmpuri. De atunci am ajuns să înșir proiecte de ecologizare, igienizare, educație și informare privind colectarea selectivă sau reciclarea. Toate acestea au făcut să figurez în agenda telefonică a unora ca “specialist gunoaie”, fapt ce mi-a atras invitații la emisiuni, dezbateri, întîlniri ale unor grupuri de lucru sau sesiuni de evaluare și îmbunătățire a politicilor publice în privința gestionării deșeurilor. Chiar și acum, două dintre cele trei proiecte ONG-istice în care sînt implicat au legătură cu resturile alimentare, respectiv de plastic.

Nu știu ce-mi și ce ne rezervă viitorul, dar este evident că relația mea cu gunoiul e marcată, pe de o parte, de austeritatea generației bunicilor, trecuți prin război, foamete, naționalizare și colectivizare, continuată cu prudența  părinților, justificată de pauperitatea perioadei comuniste, planuri cincinale, plata datoriei externe și stat la cozi pentru orice, și, pe de altă parte, de exuberanța, de „libertatea” consumeristă a ultimelor trei decenii. Cît din toate astea mai este de actualitate și merită transmis ca bagaj de cunoștințe de viață copiilor de azi, și ce trebuie să meargă la groapa de gunoi a memoriei? Cum văd tinerii relația dintre ce aruncăm și ce (re)folosim? Nu de alta, dar în mai toate conversațiile, mai mult sau mai puțin formale, mai devreme sau mai tîrziu, cineva ajunge să spună că ei vor suporta cu adevărat consecințele nesăbuinței noastre de azi și că în ei, prin educația pe care o primesc, ne stă speranța ca țara și planeta să nu sfîrșească îngropate în deșeuri și cu resursele epuizate. Ca să-mi răspund la întrebare am pornit o discuție despre gunoaie cu reprezentanta Generației Z care îmi este cel mai aproape și care, din punct de vedere statistic, corespunde profilului ”publicului-țintă”: elevă, 13 ani, din mediul urban, puternic conectată la mediul online și cu obiceiuri de consum specifice vîrstei. Iată ce mi-a spus:

“Tot ce cumpărăm are ambalaj. Ambalaje peste ambalaje! Și, acum, serios, cel puțin o dată, fiecare dintre noi am aruncat ceva pe jos. Am colegi și prieteni care își aruncă gunoaiele pe jos fără să se gîndească la consecințe, dar atunci cînd vine vorba de postări pe Internet, în care transmit mesaje persoanelor din jur, sînt cei mai activi dintre toți. Ha, ha! Funny, nu? Pe loc nu ni se pare mare lucru, ne dăm seama, dar cred că fiecare ambalaj aruncat pe jos este ca o lovitură dată Pămîntului. Deșeurile duc la poluare, poluarea afectează planeta, iar asta duce la moartea animalelor și îmbolnăvirea oamenilor. Și toate tragediile astea de la un singur lucru, de la gunoi?! Nici dacă aruncăm totul într-un singur coș nu e mult mai bine, putem colecta selectiv. Acasă facem tot ce putem ca să separăm obiectele care pot fi reciclate. Avem trei cutii special făcute pentru plastic, metal, hîrtie și sticlă. Cînd se umplu, le golim în tomberoanele speciale pentru fiecare. Mă încurcă acele lucruri care, deși sînt făcute din materialele reutilizabile, nu pot fi reciclate deoarece sînt îmbibate în substanțe care nu pot fi refolosite: ulei, sos, cremă… Recunosc, mi se întîmplă să uit și să arunc reciclabile la gunoi, dar pe urmă îmi aduc aminte ce mi s-a spus despre faptul că plasticul se descompune în sute de ani. Și că foarte multe animale au în organism plastic! Mie asta mi se pare cu adevărat înfiorător. Ideea de animale cu plastic în ele mă sperie. Și chiar dacă facem glume pe acest subiect, mie nu mi se pare deloc amuzant. Adică alimentele pe care noi le mîncăm conțin plastic? Asta înseamnă că și noi conținem plastic?!

La școală nu prea avem cum să reciclăm, sînt puține coșuri pentru reciclabile. Dacă persoanele responsabile ar introduce reciclarea în școli, iar copiii ar lua în serios ideea de refolosire a materialelor, ar fi extraordinar! Nici în rest nu am văzut multe persoane care să recicleze. Poate și pentru că, pe unde am fost, am văzut foarte puține coșuri pentru colectare selectivă. Tot auzim că Pămîntul este în pericol din cauza deșeurilor aruncate de noi, dar nu facem nimic? Colectarea selectivă este foarte simplă, trebuie doar să separăm lucrurile reciclabile de cele nereciclabile, atît!

Sînt și persoane implicate în menținerea țării curate. Am văzut oameni care mai merg cîteva minute cu un gunoi în mînă, pînă găsesc un coș unde să îl arunce. Sau oameni care strîng ce au aruncat alții. Unii organizează chiar tabere, excursii, evenimente pentru colectarea gunoaielor… nu știu cîți participă la astfel de acțiuni. Am prieteni care și-au cumpărat paie de metal sau pahare pe care le pot folosi de mai multe ori. Poate fi enervant să vină cineva care bea cu un pai de metal să îți spună ce rele sînt paiele de plastic, dar mă bucur că există persoane conștiente de starea actuală a planetei, pe care le cunosc. Plus că îmi amintesc de filmul care arăta ce pățesc bietele broscuțe țestoase și alte animale marine, și-atunci dau skip la pai.

Reciclarea poate fi un subiect de discuție foarte interesant, pentru că astfel aflu mai multe despre planeta pe care locuim, starea în care este și modul în care o putem menține. Nimic nu se poate îmbunătăți dacă nu ne străduim să păstrăm măcar curat în jur. Un simplu gest poate salva atît de multe ființe!”

Ce-am înțeles eu despre relația Generației Z cu gonoaiele, din „compunerea” ei? Că stau bine la awareness, acum trebuie încurajați, motivați să adopte comportamentul. Îi ajută online-ul și, chiar dacă le servesc un limbaj ceva mai lemnos, orele de dirigenție sau „civică”. Chiar dacă n-au văzut pe viu o balenă, îi afectează cînd le văd eșuate, prin documentare. Dacă le sînt prezentate trendy, colectarea selectivă sau reciclarea îi va prinde. Știu de ele, trebuie doar să le punem la dispoziție infrastructura, să le și aplice. Vor renunța și la obiectele de plastic de unică folosință de îndată ce le vom înlocui cu altele fancy și eco. Mai au încă de descoperit dimensiunea gestionării deșeurilor electronice (atît de dragi lor!) sau a deșeurilor alimentare (cum să nu risipească hrana), dar una peste alta, la cum îi văd eu, vor fi capabili să se (și să ne) scoată din groapa de gunoi în care, trebuie să admitem, i-am cam băgat în ultimii 30 de ani. 

Doru Mitrana este președinte al Asociației MaiMultVerde și conduce Divizia de Training și Consultanță pentru responsabilitate și sustenabilitate în afaceri a The CSR Agency.

Nichita Mitrana are 13 ani.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.