Iluzia faptului de a avea dreptate

Cosmin PERŢA
Publicat în Dilema Veche nr. 933 din 24 februarie – 2 martie 2022
Iluzia faptului de a avea dreptate jpeg

Sîntem crescuți cu iluzia că trebuie să avem dreptate. Fără această convingere lumea pare a se nărui. Din punct de vedere psihologic, nevoia de a avea dreptate contribuie la reglarea raporturilor cu lumea exterioară, conferă stabilitate, siguranță și, într-o oarecare măsură, certitudini. Problema intervine atunci cînd nevoia de a avea dreptate ne fură. Într-o oarecare măsură funcționează ca un drog cerebral. Cu cît avem impresia că avem mai multă dreptate, cu atît simțim nevoia de și mai multă. Ceea ce contribuie la exacerbarea ego-ului și la dezvoltarea unor tendințe autoritare la granița patologicului. Pe de altă parte, odată ce nevoia devine structurală, ea devine și principala cauză de tulburări, dezechilibre, frustrări, depresii, anxietăți, atunci cînd „dreptatea” noastră nu se întîlnește cu „dreptatea” celorlalți, ceea ce duce la insecuritate, sentimentul de inechitate sau de oprimare, victimizare sau, în cazuri extreme, chiar la paranoia. Senzația de a „avea dreptate” este cea care ține relativitatea la distanță, în cazul acesta relativitatea fiind înțeleasă ca o manifestare anarhică ce subminează nu doar rațiunea, ci întreg sensul existenței, implicit sensul individual.

La nivel cronic, prin obsesia de a avea dreptate este ținută la distanță nu doar relativitatea, ci și alteritatea, pentru că tendința aceasta maniacală de a controla totul prin intermediul dreptății personale nu lasă loc pentru perspective exterioare, puncte diferite de vedere, nuanțări sau interpretări. Dreptatea personală este unilaterală și dictatorială. Non-permisivă, acționează dihotomic cu noțiunile de alb/negru, bine și rău, corect/incorect, adevăr și falsitate, categorizînd, clasificînd și dînd verdicte valabile nu doar pentru sine, ci și pentru lume, percepută ca zonă de exercitare a dreptății subiective. Autogenerată și autojustificată, dreptatea personală tinde să capete atribute divine, manifestîndu-se nu ca o proiecție a individului în încercarea de a-și crea un spațiu securizat, ci ca o lege imuabilă, transcendentală, individul fiind doar un executant al acestei forțe deasupra de fire, oameni și societate. Nevoia de conformitate prin dreptate, care duce, cel mai adesea, la rigiditate, abuzuri, discriminare, violență. Lucru observabil cu ușurință atît în microcosmosul familial, cît și în macrocosmosul societăților globale. Mereu dreptatea cuiva va prevala în fața celorlalți, obligîndu-i la submisivitate. Sau măcar va încerca să facă lucrul acesta.

Spuneam că e un drog pentru că, dincolo de control și de beneficiile acestuia, oferă și plăcere. Vă amintiți satisfacția pe care o aveați în copilărie sau chiar adult cînd, după ce v-ați lovit de neîncrederea cuiva și ceva se dovedea a fi cum ați prezis, îi spuneați „Am avut dreptate”?

În formele sale dogmatice, habotnice, radicale, dreptatea personală nu doar că este nocivă, dar este distructivă. Știm familii care au fost distruse de dreptatea unuia dintre parteneri, așa cum știm grupuri etnice sau rasiale distruse de tradiția dreptății sau de viziunea dreptății altor grupuri, dominante. Dacă în formele sale controlate sentimentul dreptății personale poate contribui la echilibrul individual, în manifestările sale obsesive, scăpate de sub control, devine o armă de distrugere în masă, pentru că cel condus de iluzia și de obsesia dreptății sale va nivela totul în jur, călcînd pe cadavre și rănind deopotrivă necunoscuți și apropiați.

Nu avem întotdeauna dreptate și nici nu e sănătos să avem întotdeauna dreptate. Și de fiecare dată cînd avem impresia că avem dreptate ar trebui să facem un efort să ne punem și în ghetele celuilalt, să privim lucrurile și din perspectiva cealaltă (pentru că, funcționînd dihotomic, dreptatea are întotdeauna un punct negativ de referință), să încercăm să raționăm, la fel de „drept”, și din alt context și avînd la dispoziție datele celuilalt. Evident că efortul acesta este unul idealist și nu poate fi făcut niciodată pînă la capăt, dar poate tempera frenezia propriei dreptăți, poate permite cîteva nuanțe care să deschidă o cale spre dialog, nu spre infantila sentință „am dreptate”.

În fond, nimeni nu are dreptate, în absolut. Toți avem variante ale dreptății, moștenite, prin intermediul tradiției, sau construite de la zero și confirmate de experiența pe care tot noi am înlesnit-o, și fiecare dintre noi, dacă nu sîntem ipocriți, folosește „dreptatea” ca pe o justificare, în special pentru obținerea unor poziții de putere sau de confort. Dreptatea e subiectivă sau e politică. E o convenție, dar rareori e o convenție democratică, atentă la toți ceilalți și la toate aspectele. Undeva, întotdeauna, există o altă dreptate, a celuilalt, la fel de justificată ca a ta.

Aveam vreo douăzeci de ani și mi-am dat seama că un vechi și bun prieten, care mă vizita destul de des, îmi fura cărți din casă. Ce nu știam atunci, și am aflat mai tîrziu, era că se afla într-o situație financiară mai precară decît lăsa să se vadă și avea nevoie de bani pentru a-și plăti ratele la facultate. O parte din banii aceia i-a obținut vînzîndu-și biblioteca la anticariat, dar se pare că volumele lui nu erau suficiente. Cum spuneam, nu aveam toate datele, am realizat doar că mă fură și, fără nici o explicație, nu l-am confruntat, am întrerupt orice relație cu el, i-am blocat numărul de telefon, nu l-am mai primit pe la mine și am încheiat astfel, abrupt, o prietenie care ținuse cîțiva ani și care îmi adusese destule satisfacții. Am avut dreptate? Bineînțeles. Dar am avut DREPTATE?

Cosmin Perța este scriitor. Cea mai recentă carte a sa este Dispariția, Editura Polirom, 2021.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.