„Important era sentimentul de libertate“ – interviu cu Cristian PEPINO

Publicat în Dilema Veche nr. 705 din 24-30 august 2017
„Important era sentimentul de libertate“ – interviu cu Cristian PEPINO jpeg

Cristian Pepino este regizor de teatru de animație. Locuiesc aproape de Teatrul „Țăndărică“ și trec în fiecare zi pe lîngă panoul cu fotografii, unde există una cu el. Cînd am citit Cartea de la Vama Veche, volumul său apărut la Editura Humanitas în 2015, am avut un puternic sentiment de familiaritate, chiar dacă între amintirile noastre, legate de aceleași locuri, sînt niște decenii. Am descoperit o arheologie fascinantă a unor veri petrecute la 2 Mai și Vama Veche în anii ’60-’70. O recuperare sentimentală a unei lumi care se retrăsese în satele de la capătul litoralului nostru și experimenta o formă specială de libertate.

Care e prima dumneavoastră amintire legată de mersul la mare? Unde ați fost și cum era?

Cred că aveam vreo patru ani, prin 1954, și părinții mei m-au dus la mare. Stăteam la Năvodari, unde era o tabără a medicilor farmaciști. Erau camere -mici în niște clădiri modeste care semănau cu niște barăci. Un unchi de-al meu era farmacist și ne lua și pe noi cu el. Așa că familia mea, care avea venituri modeste, își putea permite o vacanță la mare cu bani puțini. Țin minte cîteva lucruri care m au impresionat. Era un fel de băltoacă pe plajă, care comunica cu marea printr-un șanț îngust, și în apa mică înotau zeci de pui de calcan. Pe vremea aia, calcani se găseau peste tot, nu era scump deloc. Pe urmă, îmi amintesc că farmaciștii făcuseră un fel de teatru în sala cantinei și jucau acolo tot felul de scenete umoristice, pe care evident nu le-nțelegeam. În locul acelei tabere a farmaciștilor s-a făcut mai tîrziu tabăra pentru copii. Alte amintiri – bineînțeles, mă bălăceam cu mare bucurie în mare și purtam cu mîndrie o șepcuță albă și-un colier din scoici meșterit de mama mea. Slip n-aveam, pe vremea aia toți copiii erau nudiști. Într-o zi, tata a prins niște peștișori și i-a pus într-un borcan cu apă în camera în care dormeam. Dar eu am crezut că mi i-a adus ca să-i mănînc, pentru că toată ziua mîncam hamsii prăjite, așa că, într-o după-amiază, cînd ai mei dormeau, am înghițit toți peștișorii, bineînțeles, după ce le-am rupt capetele.

Povestiți în Cartea de la Vama Veche despre lumea boemă a tinerilor din anii ’60-’70. Vă petreceați vacanțele în satele 2 Mai și, apoi, Vama Veche. De cîtă libertate vă bucurați în acele veri? Era un fel de lume suspendată, în care presiunile nu se mai simțeau?

Sigur, aveam un sentiment de libertate totală la mare, erau aceste sate, pe atunci, în afara „lumii civilizate“. Nu ne certa nimeni că fumam sau că aveam plete și cămăși înflorate. Nici nu erau milițieni la 2 Mai, așa că nu ne era teamă că or să ne tundă pletele cu de-a sila, cum se mai întîmpla prin București. Dar într-o noapte, să fi fost prin 1968, stăteam la obișnuitul foc de tabără de pe plajă și ascultam cîntecele lui Mircea Florian și ale altor folkiști – care pe atunci nu aveau voie să apară în public sau la televizor, era înainte de Cenaclul „Flacăra“. Nu era voie nici să facem focuri pe plajă, dar grănicerii care patrulau noaptea pe acolo, și care erau tineri de vîrsta noastră, ne lăsau în pace. Și în noaptea aceea au năvălit pe plajă cîteva mașini de miliție și vreo zece milițieni ne-au alungat ciomăgind zdravăn pe cine apucau. Dar asta s-a întîmplat o singură dată, cine știe ce ștab trecuse pe-acolo și fusese deranjat că niște puști pletoși cîntau noaptea la malul mării.

Cît de „supravegheați“ erau boemii în aceste vacanțe?

Eram într-un grup de prieteni și nu ne simțeam supravegheați. Dar probabil că erau și ceva securiști și turnători pe-acolo. Mai apărea pe plajă uneori cîte-un individ cu cămașă albă care se simțea cam stingher printre nudiști și care se chiora la noi pe furiș. Dar nu ne păsa, spuneam bancuri despre Ceașcă, și tot ce ne mai trecea prin cap.

Față de ce se întîmpla în celelalte stațiuni de pe litoralul nostru, ce era special în aceste locuri? Cum s-a creat comunitatea care venea aici?

Au venit mai întîi tot felul de artiști, de intelectuali, de oameni de bine, cărora le plăceau mai mult atmosfera rustică, liniștea, faptul că plaja era foarte puțin populată. Și prețurile erau mult mai mici decît la hotelurile din stațiuni. Dar important era sentimentul de libertate. Și că mergeau la 2 Mai numai oameni civilizați, mitocanii nu călcau pe-acolo. Sigur, devenise și o modă la un moment dat, pentru noi, elevii de liceu de prin anii 1965-’68, era foarte șic să mergi într-un asemenea loc frecventat de artiști pe care îi admiram: Nina Cassian, Irina Petrescu, Liviu Ciulei și mulți alții.

Mi se pare interesant cum fiecare generație a păstrat, cumva, fascinația pentru aceste locuri și a încercat cu disperare să le reinventeze. Vama Veche a devenit, în timp, o stațiune zgomotoasă, aglomerată și kitsch. Dar gloria ei, sinonimă cu un fel special de libertate, a supraviețuit intactă. Credeți că are legătura cu istoria locului sau cu nevoia de a avea o alternativă la turismul mainstream, indiferent de vremuri?

Într-adevăr, „brand-ul“ a supraviețuit, deși Vama de acum nu mai seamănă deloc cu satul mic și pitoresc din anii ’70-’80. Dar și tinerii de-acum consideră încă locul ăsta ca un domeniu al libertății. Și, dacă ei se simt liberi, nu îi poate afecta nici o schimbare.

Cînd ați fost ultima dată în Vama Veche? Cum vi s-a părut?

În 2000. Cam aglomerat.

Pentru cineva care vă citește cartea și care a ajuns în Vamă în ultimii ani e greu să-și imagineze că a fost cîndva un loc liniștit. Amintirile acelor veri, odată rememorate, recuperează nu doar istoria personală a unui sat, dar și amintirile unei lumi. Pare că v-ați amuzat cînd ați scris-o. Un fel special de nostalgie și de vitalitate se regăsesc deopotrivă în textul dumneavoastră. V-ați făcut însemnări de-a lungul timpului sau ați mizat doar pe memorie?

Am scris cîte ceva de cîte ori mergeam la mare. Așa ne relaxam înainte de a ne aduna seara la taclale: mai scriam, mai desenam. Multe întîmplări le-am tot povestit prietenilor mei mai tineri. S-a întîmplat ca acum vreo trei ani să-i trimit pe mail unei cunoștințe cîteva dintre amintirile astea. Era foarte tristă și am încercat s-o înveselesc. S-a amuzat și m-a rugat să-i mai trimit povești din astea. Și, treptat, s-au adunat vreo două sute de pagini. Dar n-am crezut la început că o să iasă pînă la urmă o carte. Nu știu dacă e vorba de nostalgie, nu sînt un tip nostalgic.

Personajele dumneavoastră cum au citit cartea?

Bineînțeles, mulți dintre prietenii mei, care sînt și „personaje“, au citit textele mele chiar înainte de-a fi publicate. Am vrut să văd dacă nu cumva se simte vreunul jignit de ceva. Dar toți mi-au spus că e-n regulă. Silviu Purcărete, Dimi Simon, Antonio Albici, Decebal Scriba… Mulți mi-au zis că le-a făcut plăcere să și aducă aminte de momente atît de frumoase din tinerețea noastră. Dar se pare că și tinerilor le plac istorioarele astea. O domnișoară foarte tînără care a citit cărțile mele mi-a scris așa: „Mi-ar plăcea să fiu cum erați voi atunci“.

Dacă ați putea să păstrați un singur moment din acele vacanțe la mare, pe care dintre ele l-ați alege?

Asta e greu de spus. Au fost atît de multe momente minunate… Poate că momentul în care, într-o noapte, la Vama Veche, stăteam la malul mării și priveam cum în apă străluceau niște scîntei mici cînd apa era agitată. Și soția mea, Cristina, cînd a văzut că n-aveam chef să mă bălăcesc și eu, mi-a adus în palme puțină apă din mare în care plutea o scînteie luminoasă, o noctilucă. Ce dar frumos…

a consemnat Ana Maria SANDU

Foto: pastel de Cristian Pepino

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.