Crescută printre betoane, în copilăria mea bucureșteană, cu bunici și ei „de-ai locului“, mutați aici din tinerețe, viața la țară s-a rezumat la cîteva zile din care mai păstrez doar cîteva frînturi. Țin minte cum căutam cuiburi de vrăbii ascunse în căpițele de fîn, cum urcam în pod în urma pisicilor și cum m-au ciupit curcănițele. Mînzul pe care-l distra enorm să-și pună copita pe piciorul meu și să se lase cu toată greutatea. Gustul roșiilor abia culese din grădină și mirarea că morcovii cresc în pămînt. Carpetele viu colorate și păturile din lînă înțepătoare. Puricii cu care m-am întors o dată acasă, spre disperarea mamei. Drumeagul noroios pe care am rămas împotmoliți cu Dacia bunicului.

Mi-am amintit de toate acestea în urmă cu cîteva săptămîni, cînd am descoperit cu uimire că, pe un cîmp din capătul unei comune ilfovene, la nici 15 kilometri de ieșirea din Capitală, se pot vedea nu doar Perseidele, ci și Calea Lactee cu ochiul liber. Cîtă libertate, mi-am zis atunci, pentru oamenii care locuiesc în casele din apropiere, cîtă liniște și aer curat, ce viață idilică față de aglomerația și stresul din București.

Din puzzle-ul acesta îmi lipsesc însă, cu siguranță, multe piese. (Una dintre ele: în adolescență, cînd i-am mărturisit că vreau să mă fac medic veterinar la sat, tata m-a întrebat doar, mefistofelic, dacă vreau să stau toată ziua cu mîna-n fundul vacii.) Așa încît am acceptat curioasă sugestia de-a fi the fly on the wall între cei peste 100.000 de oameni activi lunar în grupul „Mutat la țară“ de pe Facebook și de-a face un exercițiu de imaginație: ce-ar fi dacă m-aș muta la țară?

Mulți își doresc, puțini își permit

Aceasta e prima descoperire pe care o fac: toată lumea își caută liniștea. Tinerii de pe grup povestesc cum viața la oraș i-a stors de energie. Unii sînt trecuți prin teambuilding-uri, deadline-uri și target-uri care aveau ca scop „să transforme omul într-o resursă umană combinată cu job-ul pe care îl prestează“, alții povestesc despre un „smog mental“ și despre activități obositoare în publicitate sau în domeniul economic. Cei de vîrsta a doua, care-și doresc aer curat și spațiu pentru cei mici, sau pensionarii care nu au grija copiilor visează la rîndul lor la liniște. Indiferent de orașul din care provin, de vîrstă și de nivelul de trai, se declară înnebuniți de alergătura continuă, de poluare, zgomot, asfalt, valuri de turiști, baruri și aglomerație. Apartamentele de la oraș, spun ei, sînt în continuare niște cutii de chibrituri betonate, scumpe și lipsite de aer. Visează la alt ritm și la o apropiere mai mare de natură.

La prima vedere, casa la țară pare soluția perfectă: o locuință mai veche, departe de orașele mari, cu teren pentru amenajat o grădină sau o livadă, poate costa sub 10.000 de euro. Mult mai ieftin decît cea mai strîmtă garsonieră de la oraș. Amenajările, însă (gazul, electricitatea, renovarea în sine), cresc enorm cheltuielile, și de timp, și de muncă, și bani. Deseori, odată cu prețul mic al terenului vin alte costuri: case în paragină, pe care unii aleg să le dărîme și să construiască altele, sau hibe ascunse în construcția veche. Mîna de lucru se găsește mai greu la sat și se poate întinde pe ani buni.

Și, odată mutați, „emigrarea“ în sine vine cu renunțarea la o sumedenie dintre condițiile cu care oamenii s-au obișnuit la oraș: de pizza livrată la orice oră nu mai poate fi vorba. Și nici de mers la cumpărături capricioase, la magazinul deschis non-stop, de filme la cinematograf sau concerte, shopping la mall sau ieșit pur și simplu la o bere în oraș cu prietenii. Unii se sperie de accesul mai greu la spitale și alte servicii de sănătate. Posibilitatea de a-și duce copiii la cel mai bun liceu prezintă și ea dificultăți logistice. La fel și slujba: nu toată lumea își poate găsi un post în apropierea casei sau o slujbă care să permită munca la distanță. În caz contrar, timpul pierdut făcînd naveta, chiar și dintr-o zonă limitrofă a unui oraș mare, vine la pachet cu o grămadă de nervi.

Necazuri

Ce greutăți întîmpină orășenii mutați la țară? Mulți se luptă mai ales cu ceea ce căutau să-și apropie: natura. O femeie din Bilca, Suceava, se declară exasperată de limacșii din grădină: „Muncești și iar muncești! Cînd să culegi, ai super-surprize. Am încercat tot ce este posibil natural, nici o șansă. Nici rățuștele nu fac față!“. O pensionară se plînge de păduchii care i-au distrus livada. Cîțiva se lamentează de ploile abundente, alții de secetă și caniculă, și nu puțini povestesc că nu mai prididesc cu treburile din gospodărie, de cosit, tăiat lemne și grădinărit: se trezesc la răsărit și se culcă tîrziu în noapte, îi dor mîinile, picioarele și spatele.

Energia electrică pică în caz de furtună. Zăpada izolează complet sau prăbușește garduri și acoperișuri. Găinile scapă în grădină și strică semănăturile. Șoarecii își fac culcuș în poduri și nu se mai dau plecați. Mașinile se împotmolesc uneori și trebuie scoase din noroi cu căruța. Animalele de casă sînt și ele expuse: fie din cauza vecinilor binevoitori (unii oameni povestesc despre cazuri de otrăvire), fie că-și pierd viața într-un accident pe șosea.

...și bucurii

Majoritatea celor de mai sus sînt povestite de oamenii din grup făcînd haz de necaz, și nu cu amărăciune. Pe lîngă aceste neajunsuri minore, viața la țară, spun ei, le aduce și mari bucurii: simplitatea și frumusețea lucrurilor din jur le oferă echilibru și un alt sens vieții. Condițiile de trai, în funcție de casa aleasă și de banii investiți în renovări, pot fi la același nivel cu cele din mediul urban. Munca la laptop-ul pus în fața ferestrei care dă înspre livadă nu se compară însă cu nimic din ce-ar putea aduce orașul. O femeie scrie fericită despre dimineața în care a văzut de aproape cîteva căprioare la marginea pădurii. Cineva se bucură că și-a ridicat cu propriile mîini un gard din lemn în jurul casei. O familie și-a făcut în curte un zid de escaladă pentru copii.

Toți se bucură de roadele din grădină, ieșite chiar din mîna lor, de ardeii puși la copt, zacusca, murăturile sau magiunul făcute pentru iarnă, de vinul și palinca pe care le împart mai apoi cu vecinii. Sănătate curată, spun ei. Terapie, subliniază alții. Un bărbat povestește cu bucurie cum se adună seara lumea la casa lui: „M-am trezit cu bătătura plină de oameni și căței. A fost incredibil de fain momentul. Are rost să înșir bunătățile aduse? Menționez doar ciulamaua de hribi, colosală. Vecinii se și ajută între ei.“

Omul sfințește locul, subliniază mereu membrii grupului, o parte dintre ei făcînd și muncă de voluntariat în jurul casei: o femeie anunță reabilitarea, împreună cu Asociația Acasă în Banat, a patru mori de apă din Șopotu Vechi, comuna Dalboșeț. Apropierea de natură aduce satisfacții enorme: „Cred că cea mai importantă lecție pe care am învățat-o este că nu ai nevoie de multe lucruri pentru a fi fericit“, scrie un bărbat care s-a mutat în urmă cu zece ani la 15 kilometri de București. „Timpul petrecut aici ne-a făcut mai responsabili, mai atenți cu tot ce este în jurul nostru. Avem o grădină cu fructe și legume pentru consum propriu. Reciclăm tot ce se poate, de la hîrtie, lemn sau sticlă pînă la resturi organice pe care le transformăm în compost.“

La țară e „multă muncă, dar bucurie nesfîrșită“, rezumă altcineva.

Foto: Marius Chivu