În mintea obiectelor

Adi VOICU
Publicat în Dilema Veche nr. 404 din 10-16 noiembrie 2011
În mintea obiectelor jpeg

În urmă cu patru ani stăteam pe scaun cu un tenis vechi în mînă. Avea un miros puternic, înţepător, îl ţineam cu două degete şi încercam să-i depistez nivelul de toxicitate. Iniţial m-am uitat la el cu neîncredere, apoi mi-am spus că, dacă s-ar mai fabrica aşa ceva astăzi, ar fi la modă. Era uşor, cu talpă albă, pînză albastră şi bombeu „diamantat“. Trecînd peste aspectul estetic incitant, tenisul a devenit pentru mine un fel de manual de istorie recentă a poporului român. Era ca o memorie plină cu informaţii legate de viaţa unei relicve – homo comunistus romanicus – modest, practic, autosuficient. Obiectul acesta de încălţăminte era un simbol al oraşului în care a fost produs, fiind cunoscut ca „tenis de Drăgăşani“ sau „uşurel de Drăgăşani“. În momentul în care am descoperit întregul univers din spatele „uşurelului“, am decis împreună cu Ana Vlad că tenisul este un subiect de film.    

Metrobranding, titlul filmului nostru, este o reprezentare uşor ironică a ceea ce a însemnat industrializarea şi urbanizarea masivă. Oraşe anonime au fost ridicate peste noapte în jurul unor fabrici şi au devenit în scurt timp stele ale Republicii Populare Române. Produsele lor au devenit renumite fără reclamă, erau considerate vedete ale epocii, fiindcă erau unice, necesare şi greu de achiziţionat.

Filmul pe care l-am făcut este construit prin întîlnirea omului cu obiectul pe care l-a produs la fabrica în care a lucrat. În momentul întîlnirii, obiectul acesta se transformă într-o supapă de absorbţie prin care noi pătrundeam în memoria lui. Astfel, un Pegas rătăcit într-un morman de fiare vechi aducea cu el şi povestea primei medalii cîştigate la concursul naţional de ciclism de Viorel Gosu, astăzi antrenor la clubul Torpedo din Zărneşti. 

Domnul Banu, fostul director de la Steaua Electrică Fieni, vedea în bec numai lumina, Fieniul fiind cunoscut drept „Oraşul Luminii“. Eu vedeam în balonul de sticlă cu filamentul tremurat frig şi întuneric. În faţa acelui bec, devenisem brusc elevul de clasa a III-a obligat să înfrunte frigul unei dimineţi de iarnă, în care mergeam soldăţeşte prin zăpadă, iar zăpada era singura sursă de lumină. Întunericul şi frigul transformau drumul la şcoală într-o aventură sinistră, fără sfîrşit. În clasă era împrăştiată o lumină sordidă, dar, prin comparaţie cu lumea de afară de care tocmai scăpasem, părea că toată lumina de pe Pămînt s-a ascuns în încăperea aceea, unde după ce ţi se dezgheţa faţa, îţi îngheţau imediat picioarele.

La Muzeul Comunismului din Berlin exista o colecţie impresionantă de obiecte din perioada lagărului comunist. Şi o perspectivă comparativă între viaţa dusă de „omul muncii“ şi de „omul nomenclaturist“. Dacă nomenclaturistul duce o viaţă de belşug, comunistului îi revine una modestă. Am dat acolo peste o fotografie cu oamenii muncii care făceau nudism pe o plajă la mare. Erau mai multe familii fericite şi dezbrăcate, cu intimitatea la comun, care stăteau la soare, construiau castele de nisip. O doamnă cu expresia serioasă a unei gestionare de alimentară stătea aplecată şi se uita la o scoică. 

Cu siguranţă, doamna respectivă are amintiri plăcute din acele momente ale vieţii, căci vorbim despre tinereţea acestui om. Un om care a reuşit, probabil, să supravieţuiască şi să mimeze o normalitate, ficţionalizînd realitatea şi ignorînd pe cît posibil greutăţile. 

Cred că din acest exerciţiu de supravieţuire a luat naştere o nouă categorie de victime ale comunismului. Sînt victimele bine cunoscute, adversarii politici care nu au acceptat ideologia proletcultistă şi duşmanii de clasă, „moşiero-burghezimea“. Aceştia au avut de suferit înainte de ’89, iar noua categorie de victime, cei care s-au complăcut în sistem sau poate chiar au crezut, au de suferit astăzi. Creaţia malefică, „omul nou“, moştenirea cu care ne-am pricopsit de la înaintaşii noştri comunişti este încă vie şi o ducem cu noi, iar ea dă naştere altor generaţii de victime. Poate există o şansă să ne vindecăm, dacă încercăm să ne cunoaştem cît mai bine şi mai de aproape trecutul. Şi lucrul acesta e posibil doar dacă îl vom pune în discuţie, şi nu îl vom ignora alegînd calea cea mai simplă, aceea a distrugerii identităţii. 

Omul fără identitate, fără tradiţie este forma evoluată, finală, a lui homo comunistus romanicus. Dacă obiectul este marcă a momentului istoric din care provine şi reprezintă cu fidelitate nivelul tehnic şi cultural al perioadei, atunci obiectul poate fi privit ca o memorie care stochează informaţii prin care noi, cei din prezent, putem reconstitui o imagine apropiată cu cea a trecutului. Fiecare obiect din trecut, adus în discuţie astăzi, poate funcţiona ca un tobogan care te ajută să plonjezi într-o lume pe care nu ai cunoscut-o, dar care îţi influenţează viaţa zi de zi. 

Adi Voicu este, alături de Ana Vlad, autorul documentarelor Victoria şi Metrobranding.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.