— interviu cu dr. Sandra ALEXIU, vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei –

De cînd credeţi că „vaccinarea la copii“ a devenit un subiect de controversă în România?

Nu ştiu dacă ne putem referi la o dată fixă, dar aş zice că în ultimii trei ani s-au intensificat discuţiile pro şi contra, mai ales din cauza acestui curent antivaccinare care a început să prindă teren şi la noi. Dar subiectul e mai de mult dezbătut, iar controversa vaccinării e legată de mituri şi de lipsa de informare corectă. Cu cît oamenii au reuşit să iasă mai repede pe Internet, s-au pierdut în mulţimea de informaţii false care îi bombardează din toate direcţiile, informaţii care sînt de fapt mituri promovate de experți manipulatori.

Care sînt miturile cel mai des invocate?

Se vehiculează pe Internet că vaccinurile conţin mercur, iar mercurul provoacă autismul – unul dintre cele mai întîlnite mituri. Dacă s-ar uita pe prospectul unui vaccin, nimeni la ora actuală n-ar găsi acest lucru, pentru că vaccinurile moderne nu conţin mercur. Dar şi aşa, vreau să lămurim treaba cu mercurul: nu vorbim despre mercurul din termometre, ci despre un compus organic care se numeşte thiomersal, folosit pe vremuri în vaccinurile multi-doză pe post de conservant, care nu avea nici un efect negativ. E ca şi cum ai spune că te intoxici cu clor pentru că mănînci sare zilnic. Sarea conţine sodiu şi clor, dar asta nu înseamnă că noi înghiţim clor şi ne intoxicăm. Thiomersalul nu se mai utilizează astăzi, pentru că majoritatea vaccinurilor sînt astăzi unidoză, deci nu mai au nevoie de conservant. Mai poate fi întîlnit doar în unele vaccinuri gripale, acestea nefiind însă înregistrate în România. La fel, s-a vehiculat „intoxicarea cu aluminiu“. Din nou, nu vorbim despre folia de aluminiu pe care o folosim la împachetarea alimentelor, ci despre un compus organic de aluminiu care are rol imunostimulant, deci ajută anticorpii să se înmulţească în organism și să atingă titrul optim. În lipsa acestui compus din vaccin noi nu putem produce atîţia anticorpi ca să ne putem apăra de boală. Şi, din nou, ca să punem în perspectivă lucrurile, concentraţia de formaldehidă dintr-un vaccin e de mii de ori mai redusă decît cea pe care o găsim într-o pară! A afirma că te intoxici cu metal din vaccin e a vorbi despre ceea ce nu ştii! Pentru fiecare mit care circulă există argumente ştiinţifice care destramă mitul. Şi informaţiile există, dar la fel există şi oameni care ori nu vor să le caute, ori nu vor să le audă. Cît priveşte mitul cu autismul, originea e foarte clară. „Teoria“ a apărut în urma unui studiu făcut de un doctor englez, Andrew Wakefield, care a publicat în 1998, într-o revistă medicală de prestigiu, un studiu pe un număr de 12 copii cu vîrste între 10 şi 12 ani. Acest doctor a vrut să demonstreze că cei 12 copii, anterior normali, au suferit tulburări gastro-intestinale și o regresie de dezvoltare în prezența unor anumiți factori externi, reprezentați de componentele vaccinului combinat care conţinea și vaccinul rujeolic. Vorbim despre vaccinul ROR. Studiul lui a declanşat practic întreaga istorie modernă a mişcării antivaccin. De pomană comunitatea medicală s-a sesizat ulterior, studiul a fost demonstrat ca fiind un fals, dreptul de practică al doctorului a fost retras, căci piatra fusese aruncată.

De ce a fost contestat acest studiu?

În primul rînd, vorbim despre un studiu făcut pe 12 copii! Din start, dacă zici cuiva dintr-un conclav ştiinţific că ai făcut un studiu ştiinţific pe 12 oameni, ţi se va rîde în nas, pentru că nu e un grup de studiu care să poată oferi o concluzie. La baza studiului stătea de fapt dorinţa acestui doctor de a-şi promova propriul vaccin, care să fie făcut separat de vaccinarea combinată. În susținerea acestei concluzii, Andrew Wakefield a folosit fișe medicale modificate, rezultatele testelor medicale ale celor 12 subiecți au fost falsificate, a folosit examinări neconforme ale subiecților. Din cei 9 copii prezentați ca avînd autism, doar 5 au fost de fapt diagnosticați, unii chiar înainte de vaccinare. În spatele poveştii stă un motiv comercial. În timp, au apărut şi corelări între dorinţa de a te întoarce la natură, de a merge spre alimentaţia vegană, de a nu mai accepta medicamente făcute în industrii, ci doar produse naturiste, de a te întoarce către origini – toate astea au dus manipularea la extrem pe o mare plajă de oameni care, din dorinţa de a nega evoluţia industrială, au făcut uşor legătura între vaccin, adică ceva produs în fabrică, şi viaţa naturală. Revenind la studiul lui Wakefield, deşi e dovedit ştiinţific şi fără tăgadă că nu există nici o legătură între vaccin şi autism, obsesiile continuă. Totuși, astăzi acest vaccin e cel mai studiat din istoria omenirii și vorbim despre cel mai sigur vaccin care există la ora asta pe piaţă.

Aceste obsesii prind teren şi la noi?

Prind, pentru că există mereu o populaţie predispusă la a crede, a înghiţi uşor „teorii“ care n-au bază ştiinţifică, dar au argumente îmbrăcate într-o haină de comunicare foarte strălucitoare. Şi prind liderii teoriilor, oameni charismatici care au lipici la un anumit public şi care folosesc ca trigger şi frica mamei de a nu a avea un copil perfect. Orice femeie e dispusă să facă orice ca să-şi apere puiul. Cum înţelege însă această apărare? Pentru că nu toată lumea are imaginea clară despre vaccinare.

Ce este, pînă la urmă, vaccinarea?

Vorbim, în primul rînd, despre un act de prevenţie, de profilaxie. Sînt, practic, două tipuri mari de vaccinuri, virusuri vii atenuate și virusuri inactivate sau moarte. Un vaccin foloseşte capacitatea naturală a organismului de a se apăra. Fiecare dintre noi avem acest sistem imunitar care vine şi ne apără contra unor agresiuni de orice fel: climă, microbi, alimente etc. În contact cu un stimul extern sau intern agresiv, organismul îşi activează mecanismele de apărare. În cazul bolilor, organismul produce anticorpi, adică ridică „armata“ ca să se lupte cu „agresorul“. „Armata“, în cazul nostru, e formată din mecanismele imune care produc anticorpi, „soldaţi“ care vin să atace armata de agresori – dar, atenție, vorbim despre soldaţi adaptaţi perfect la agresor! Un exemplu e felul în care se întîmplă în cazul bolilor care dau imunitate pe viaţă: dacă facem varicelă, cea mai mare parte dintre noi, un procent covîrșitor, creează anticorpi (rezistenți, definitivi) contra virusului după ce trecem prin boală, iar acești anticorpi ne protejează definitiv, astfel încît niciodată nu mai contractăm această boală. Bineînţeles, există şi persoane care au probleme cu sistemul imunitar şi, în situaţiile astea, rare, organismul nu se mai apără atît de bine şi e posibil să se mai întîlnească cu boala – pe un principiu asemănător funcționează vaccinul.

Vaccinul vine în faţa organismului ca un potenţial agresor, dar cu o virulență absentă, practic el determină doar reacția acestuia. Organismul reacţionează ca şi cum ar veni în contact cu un virus întreg și viu şi îşi activează mecanismele de apărare. Agresorul nu e virusul în sine, ci e o părticică din virus – acestea sînt cazurile de vaccinuri vii, atenuate. Sînt virusuri „anesteziate“, cărora li s-a luat capacitatea de a fi agresive cu organismul, dar cărora li s-a păstrat capacitatea de a incita apărarea organismului. El vine în organism, determină organismul să adune „soldaţii“ să se lupte şi să creeze anticorpi, dar nu poate determina boala, pentru că i-a fost anulată agresiunea. Asta se întîmplă la vaccinurile vii atenuate. Mecanismele moderne permit apariţia de vaccinuri care sînt cu fragmente de virusuri moarte, acel fragment care încă mai poate determina crearea de anticorpi în organism, sau chiar o copie genetică după fragmentul de virus – e ca şi cum ai trage la o matriţă o bucată dintr-un virus. Faci multe matriţe la fel, le bagi în organism, iar organismul e „păcălit“, pentru că vede ceva ce seamănă a virus, creează anticorpi ca şi cum virusul ar fi adevărat, care te apără pentru tot restul vieţii. Astea sînt vaccinurile din virusuri moarte.

Trebuie să înţelegem şi structura unui virus: e precum o ceapă, cu mai multe foi, din care doar anumite foi determină apărarea organismului. Dacă dau la o parte foile care nu stimulează formarea de anticorpi şi le păstrez doar pe cele care mimează agresiunea, organismul ştie cum trebuie să se apere. Astea sînt principalele mecanisme prin care un vaccin ac­ţionează: mimează boala, organismul îşi creează o apărare reală şi, cînd întîlneşte boala, are armata deja instruită. Iar aici e important să înţelegem de ce este nevoie să administrăm mai multe doze de vaccin. Din primele doze se face un instructaj sumar al „armatei“, după care dozele periodice, numite rapeluri, aduc aminte organismului să rămînă vigilent, să aibă reflexele formate.

De ce e important să avem toată schema de vaccinare completă?

Pentru că practic lipsește semnalul inițial. Dacă n-ai primele vaccinuri prin care dai de ştire armatei ce se va întîmpla, degeaba trimit în luptă nişte soldaţi care nu recunosc agresorul. A fost un caz acum cîteva luni cu o fetiţă care a murit de tetanos, deşi i s-a făcut un vaccin corect după ce s-a rănit. Fetiţa a murit pentru că nu avea schema de vaccinare din copilărie făcută. Antrenamentul trebuie făcut la o vîrstă foarte fragedă, ca să răspundem astfel şi celor care se întreabă de ce un copil mic trebuie vaccinat. Unele boli sînt foarte frecvente la vîrste foarte mici, cea mai importantă cauză de mortalitate la copii, în lume, fiind pneumonia. Dacă vrem să prevenim pneumonia la copii mici, îi vaccinăm foarte repede după ce se nasc pentru ca ei să înceapă să creeze anticorpi. Deşi copiii se nasc cu o baterie de sistem imun pe care o moştenesc, ea trebuie stimulată. În timpul sarcinii, mama poate transmite prin placentă nişte anticorpi, iar el e protejat în primele luni de la naştere. După această perioadă devine expus la boală. Şi nu e protejat total. De exemplu, mama nu poate transmite anticorpi contra tusei convulsive prin lapte. Doar în măsură foarte mică prin placentă. Asta înseamnă că, dacă mama nu are anticorpi, copilul trebuie vaccinat. Însă pentru tusea convulsivă nu poate fi făcut vaccin înainte de 2 luni. Pentru asta există un vaccin care se administrează mamei în timpul sarcinii și astfel, prin anticorpii transmiși fătului, copilul va fi protejat în primele două luni. E o boală foarte gravă, drept care, în alte ţări, acest vaccin e inclus în schema de vaccinări a gravidei. Din păcate, noi nu avem acest vaccin în România.

Dacă o femeie din România vrea să-şi facă acest vaccin, cum procedează?

Ori se duce şi-l face în altă ţară, ori îl comandă prin curier internaţional. E foarte important însă ca aici să punctăm un lucru: sînt multe mame din România care, avînd în vedere criza de vaccinuri prin care trecem, îşi comandă vaccin din străinătate. Trebuie menţionat: vaccinul trebuie transportat în condiţii foarte clare care ţin de o temperatură constantă pe timpul transportului. Acest lucru se numeşte „lanţ de frig“. Din clipa în care vaccinul e produs pînă în momentul administrării, trebuie să meargă la o temperatură constantă și în condiții de siguranță. Dacă se pierde pe undeva lanţul de frig, atunci efectul vaccinului scade foarte mult. Nu face rău, nu dă efecte secundare, dar nu mai are acelaşi efect, iar numărul de anticorpi pe care îi produce e mult diminuat. Cei care comandă vaccin din străinătate trebuie să ştie că există nişte timbre-marker, care se pun pe vaccin, markeri pentru temperatură. Dacă îşi schimbă culoarea, înseamnă că lanţul de frig a fost întrerupt. Cînd cumperi vaccin din străinătate trebuie să ceri şi acest timbru ca să fii sigur că vaccinul a trecut prin lanţul de frig corect. E bine ca această informaţie să circule, pentru că sînt oameni care îşi doresc să facă vaccinurile la timp, vaccinuri suplimentare, dar cînd le procură prin curier internaţional trebuie să aibă siguranța că au fost transportate corect. Din păcate, în România, eu, ca medic, nu pot, din punct de vedere legislativ, să comand la mine în cabinet acest vaccin, opţional, să-l primesc în lanţ de frig pînă în frigiderul de la cabinet, pentru că nu-l pot deconta pacienților mai departe.

Noua lege a vaccinării prevede vreo modificare în acest sens?

Nu, pentru că asta ţine de fiscalitate, dar pentru că aţi adus vorba despre acest nou proiect, un aspect important al noii legi e împingerea distribuţiei vaccinului pînă la cabinetul medicului de familie. La ora actuală, în România, DSP-urile nu-şi permit, financiar, să transporte vaccinul de la direcţie pînă la cabinet. Pînă la DSP, lanţul de frig este asigurat. Ca şi pînă la farmacie, tot acest parcurs este prevăzut în lege şi respectat. Dar bucăţica aceea de drum, de la DSP la cabinet, în România nu e încă rezolvată, iar medicii de familie trebuie să se ducă să şi ia vaccinul cu geanta frigorifică. Corect ar fi însă ca vaccinul să fie distribuit pînă la cabinet. Să nu mai existe această întrerupere.

Am auzit şi voci care blamau medicii de familie că nu se duc la DSP-uri să îşi ia vaccinurile.

E un obicei astăzi să ne blamăm medicii… Nu este așa, marea majoritate dintre noi asta facem, altfel n-am putea să ne procurăm necesarul. Aici e și o chestiune care ţine strict de management. De exemplu, unele DSP-uri au anumite zile şi ore cînd poţi ridica vaccinul. Medicii de familie sînt distribuiţi în tot judeţul, în zone rurale greu accesibile. Uneori sînt zeci de kilometri de parcurs de la cabinet la DSP-ul de care ţine respectivul cabinet. Să te deplasezi, cu geantă frigorifică, sute de kilometri pentru două doze de vaccin şi, eventual, să mai găseşti şi uşa închisă, pentru că s-a terminat programul de lucru, e complicat. E o investiţie pe care Programul Naţional de Imunizări al unei ţări trebuie să o facă.

Vorbind despre acest Program Naţional de Imunizări, nu pot să nu vă întreb despre crizele de vaccin existente în România.

E vorba despre procedura prea birocratică, prea greoaie, care are foarte multe șanse să producă sincope. Dacă se porneşte o licitaţie şi apar contestaţii, lucrurile se blochează şi fluxul nu mai există. Dacă se blochează licitaţia, vaccinurile nu mai sînt primite de către medici, iar copiii nu mai pot fi vaccinaţi. Lucrul acesta trebuie rezolvat! Pentru asta, proiectul de lege al vaccinării aduce un lucru cu totul nou: un stoc-tampon. Un stoc-tampon este alimentat permanent pentru a asigura un grup de oameni care trebuie vaccinaţi pentru o perioadă, să zicem de un an. Cînd te confrunţi cu crize, scoţi din stocul-tampon ce e nevoie ca să nu sufere fluxul, deci totul să meargă şnur.

În acest context, care ar fi fost importanţa unui producător intern, ca Institutul „Cantacuzino“?

O parte dintre vaccinurile pe care le utilizam erau produse, într-adevăr, de Institut. Dar aş vrea să se înţeleagă că e vorba de o mică parte. Există doar doi producători mondiali pentru vaccinul hexavalent, de exemplu, pentru că procedura de sinteză e extrem de laborioasă, criteriile de calitate sînt extrem de severe, substanțele necesare se extrag greu, iar durata de producere a unui vaccin e de peste trei ani. Nu oricine poate produce un vaccin în lumea asta, trebuie să îndeplineşti nişte criterii foarte severe. De ce ne lipseşte Institutul „Cantacuzino“? Pentru că aveam în fiecare an vaccin gripal, tetanic, şi o mulţime de alte produse. Dar să nu ducem în extrem ideea că dacă avem producător intern nu mai luăm vaccin din altă parte, pentru că vaccinurile moderne, care au mai multe doze într-una, nu pot fi produse la Institut. Bineînţeles, statul ar cîştiga mult pentru că n-ar trebui să mai importăm vaccin gripal, BCG, tetanic, şi totul ar fi mai ieftin. Vaccinul tetanic din import, la ora actuală, e în jur de 40-50 de lei doza, cam cît ar fi costat două cutii de cîte 100 de bucăţi de la Institutul „Cantacuzino“.

Mi-aţi spus despre vaccinurile moderne. Cu ce anume diferă acestea de cele tradiţionale?

Aici aţi atins altă problemă pe care o sugerează grupurile de oameni care susţin antivaccinarea: de ce avem mai multe vaccinuri într-unul singur? Acum zece ani, copiii făceau foarte multe înţepături pentru că nu existau vaccinuri combinate. Vaccinurile care se făceau separat aveau, fiecare, condiţii diferite de păstrare, de conservare, de administrare. Trebuia să adunăm zece copii deodată ca să facem vaccin rujeolic, care era congelat, trebuia decongelat, diluat. Cele moderne sînt mult mai facil de administrat şi mult mai sigure pentru că sînt unidoză. O seringă pentru un copil, o singură înţepătură. Există, de altfel, şi o directivă OMS, ca pînă la vîrsta de 2 ani un copil să primească maximum zece înţepături. Pentru asta există azi vaccinurile cu mai multe antigene într-o singură înţepătură, vaccinuri care ne feresc de mai multe boli într-o singură administrare. Există şi plasturi care fac anestezie locală, acele folosite sînt mult modificate faţă de cele din trecut, extrem de scurte, calculate să intre exact pînă în muşchi sau subcutanat, după caz, şi sînt foarte subţiri, atraumatice. Serurile actuale sînt şi ele mult modificate tocmai pentru a facilita acceptarea mai uşoară.

Întrebarea care sperie multă lume: vaccinul implică riscuri?

Riscuri sînt, ca şi la boală. Cum boala nu oferă imunitate 100% sau pe viaţă, aşa şi un vaccin nu poate oferi obligatoriu această imunitate. Dar trebuie să punem lucrurile în balanţă. Dacă facem rujeolă, de multe ori facem o formă uşoară, bineînţeles, dar total neplăcută. Dar dacă ai ghinion, faci o formă severă, vorbim despre complicaţii, sechele sau chiar de moarte. Există complicaţii precum encefalopatia sau o reacție alergică severă – există situaţii în care acestea apar de la vaccin, dar vorbim despre un caz la un milion de copii vaccinați. În cazul în care faci boala, şansele sînt de 1 la 1000 să faci encefalopatie și încă 2 la 1000 să apară decese. Diferenţa e enormă. Există şi alte complicaţii: un copil poate face rujeolă, formă uşoară aparent, care trece. Dar după aceea apare o complicaţie tardivă de tip paralitic progresivă. Poţi scăpa de boală, dar după un timp se instalează această complicaţie care poate fi prevenită numai prin vaccinare. Altă situație: dacă rubeola apare în timpul sarcinii, practic un sfert dintre copii se nasc cu malformații grave. Deci nu poţi risca. A pune aceste lucruri în balanţă şi a alege să nu vaccinezi, pentru că poţi face o formă uşoară de boală, înseamnă să-ţi asumi acest risc. Cu toate consecințele!

În oglindă, care sînt riscurile pe care le implică nevaccinarea?

Riscul clar e să te îmbolnăveşti. Dacă faci boala şi sistemul tău imun e competent, atunci ai şanse să faci o formă uşoară şi fără sechele. Depinde despre ce boală vorbim, dar dacă nu eşti protejat nici măcar de un sistem imunitar competent, lucrurile se agravează. Iar aici putem să vorbim despre acea „herd immunity“ – imunitatea de turmă. Dacă într-o populaţie bine definită ai mulţi oameni vaccinaţi – 95% e indicele de siguranţă al OMS –, atunci cei care vor face boala şi n-au fost vaccinaţi sînt extrem de puţini, pentru că în jurul lor e o umbrelă protectoare de oameni sănătoşi, practic boala nu pătrunde în acea comunitate. Aici ne referim la protecția celor care n-au voie să se vaccineze, pentru că suferă de anumite boli sau au suferit o imunodeficiență, de exemplu. Imunitatea de grup e bine să creeze acel scut pentru oamenii care nu se pot vaccina. Cînd mai mulţi dintr-o comunitate refuză să se vaccineze, scade acel procent de siguranţă, iar cei care n au cum să se vaccineze nu mai pot fi protejaţi de efectul de protecţie de grup.

a consemnat Stela GIURGEANU

Foto: colecţia Costică Acsinte