Pe măsură ce tehnologia ia locul vechilor mijloace de exprimare, obiectele trecutului tind să dispară într-o cutie cu amintiri. Vom pierde oare cărţile? Tehnologia s-ar putea să construiască tocmai podul care conectează trecutul la prezent. Vom mai avea cititul, dar formele sale se vor diversifica. Astăzi, doar dacă nu vrei, nu citeşti. Expunerea la lectură e mai mare ca niciodată, deşi se luptă cu expunerea la alte activităţi. Datele de luna aceasta, publicate într-un studiu Microsoft, arată că atenţia umană a scăzut de la 12 secunde la doar opt secunde, ceea ce e mai puţin ca durata atenţiei unui peştişor auriu.
 
Filmele sînt privite în continuare, deşi am trecut prin diferite formate. Lectura, deşi o activitate mai dificilă, continuă să existe cu ajutorul tabletelor, cititoarelor de cărţi digitale şi aplicaţiilor. O generaţie nouă de creatori se naşte în locuri cum ar fi Wattpad, unde sînt publicate mii de cărţi gratuite, iar pe Google Play Books şi Apple iTunes găseşti un univers aproape infinit de cunoaştere. Pe lîngă aplicaţii şi dispozitive, Internetul a deschis şi drumul către cărţi audio. Audible e disponibil pentru orice platformă şi oferă audiobook-uri, iar revenirea către podcast marchează, de fapt, şi revenirea către o formă narativă. Oamenii au nevoie de poveşti, spuse sau citite, iar după o perioadă în exil, se întorc către cuvinte. 
 
Digitalul ucide offline-ul? 
 
La cîteva luni după ce Steve Jobs anunţa primul iPhone, Amazon lansa un produs care avea să schimbe, poate la fel de mult, lumea digitală. Primul Kindle nu diferă mult de cel de astăzi, în lumea cititoarelor de cărţi digitale, schimbările fiind minore. Dar apariţia telefonului, a cărţilor digitale şi a dispozitivelor speciale a adăugat valoare cititului, nu l-a ucis. Jucîndu-ne în permanenţă în paradigma „ucigaşului“, în care o lume o face dispărută pe cealaltă, nu am realizat un lucru esenţial: cititul se face şi offline, dar şi online, în funcţie de context.
 
Studiile făcute pe americani, cei care au pus mîna prima oară pe un e-reader, arată că acum doi ani oamenii au citit mai multe cărţi pe un e-reader decît în forma tradiţională. Generaţia tînără a citit 21 de cărţi pe Kindle şi 13 cărţi tradiţionale într-un singur an. E mult, e puţin? Dincolo de comparaţie, mai important e că oamenii citesc diversificat, în funcţie de nevoile lor. Probabil că, în vacanţă, majoritatea vom prefera să luăm un Kindle cu una-două cărţi, în timp ce, acasă, cartea fizică ne va fi un prieten mai bun. 
 
Astăzi, poţi citi pe orice dispozitiv, dacă doreşti cu adevărat, iar cărţile le iei peste tot. Dacă ai un smartphone cu Android, cumperi direct din Google Play Store, în timp ce pe iPhone cumperi din iTunes. Cărţile sînt disponibile pentru totdeauna pe smartphone, tabletă sau laptop. De ce nu, le poţi chiar printa, ca să le citeşti pe suport fizic. Libertatea de a alege mediul e uitată destul de uşor, în încercarea de a vedea o luptă între print şi Internet. Spre deosebire de presă, unde cotidianul a fost ras de pe faţa pămîntului la noi în ţară, cartea continuă, pentru că oferă o anumită stabilitate, care nu a putut fi reprodusă cu adevărat de mediul digital. În 2013, un studiu arăta că 6% din români deţin device-uri de citit cărţi electronice, dar statistica nu le face dreptate celor care au smartphone şi tabletă, în număr considerabil mai mare. 
 
De ce citesc carte fizică? 
 
Am încercat toate suporturile de lectură posibile. Am pornit de la infinitele pagini de hîrtie, iar cînd calculatorul a ajuns în viaţa mea, am decis că trebuie să fiu modern, să încerc noul suport. În faţa PC-ului, nu am găsit poziţia potrivită. Stăteam cu picioarele pe birou. La fel mă uitam la Anatomia lui Grey şi la fel încercam să citesc. Nu am cumpărat niciodată cărţi online în perioada aceea, totul se baza, ca majoritatea activităţilor de pe Internet, pe piraterie. Credeam că nelimitarea Internetului mă va face să citesc mii de pagini. Am descoperit curînd că nu avea să fie aşa, pentru că nu reuşeam să mă concentrez. 
 
Am avut şi Kindle, dar l-am vîndut după un an şi mult praf depus peste el. Singurul lui merit a fost – măcar atît pot să-i acord – că m-a ajutat să citesc mai multe articole de non-ficţiune. De cînd am tabletă, de mai bine de doi ani, am citit o singură carte pe ea, timp de şase luni, atunci cînd eram în avion. Încercările mele de a nu depinde de suportul fizic au eşuat, dar nu mă simt vinovat. Cartea mi-a oferit ceea ce Internetul nu-mi poate oferi: închisoarea gîndurilor. În interiorul sutelor de pagini de celuloză, am aflat că pot fi pe Mod Avion, dar natural, fără nici un buton. Imaginaţi-vă că citiţi în mijlocul unei pieţe aglomerate din India, într-o intersecţie fără semafoare. Cam aşa arată o zi normală pe Internet pentru mine, una în care vizitez peste o sută de site-uri, închid şi deschid tab-uri ale unui browser şi primesc notificări pe trei dispozitive. Acel Mod Avion de care vorbesc e ca o împămîntare, de asta citesc încă o carte fizică. Cred că viitorul va aparţine celor două medii, care nu se vor exclude, pentru că aduc două caracteristici diferite. 
 
Cartea solitară devine socială 
 
Înainte de apariţia Internetului, recomandările de lectură se făceau în cadru limitat, la şcoală, la facultate sau printre prieteni. Uneori, mergeai în librării sau la bibliotecă şi descopereai cărţi noi. Nu exista nici un motor de căutare pe vremea aceea, care să răspundă la întrebarea „Care este cel mai bun autor ceh?“. Am descoperit lectura în clasa a IX-a, odată cu Milan Kundera. Alegerea mea nu a fost bazată pe recomandări, ci pe un lucru mult mai superficial: culoarea. În Biblioteca Municipală din cadrul Palatului Culturii din Iaşi era o abundenţă de cărţi, dar copilul din mine, care nu trecuse de lecturile obligatorii, s-a oprit la Kundera pentru că avea coperta albastră. Aşa am citit Iubiri caraghioase. Pînă astăzi, am rămas cu o preferinţă de atunci – nu pot citi cărţi care au coperţi vechi. Trebuie să simt culoarea. 
 
Astăzi, dacă m-aş fi apucat de lectură, aş fi intrat probabil pe Goodreads. Nu atît device-ul e important pentru tranziţia cititului în mediul online, ci platformele. Rachel Fershleiser a înfiinţat mai multe cluburi de lectură şi s-a ocupat de un magazin de cărţi. Într-un discurs în cadrul conferinţei TedX Gowanus, ea vorbeşte despre dragostea faţă de „bookternet“, varianta literară a online-ului. Principalul lucru pe care l-am învăţat a fost că nu device-ul şi nici cartea nu influenţează cu adevărat cititorul, ci recomandările. Ne ducem încotro sînt oamenii, pentru a afla ce citesc şi ce evită. 
 
Goodreads e cea mai mare platformă de recomandări de lectură, cumpărată de Amazon în 2013. Un Facebook al cuvintelor, poate fi folosită pentru a-ţi indexa toate cărţile citite, pentru a-ţi face liste de dorinţe şi pentru a afla ce părere au alţii despre următorul titlu din colecţia ta. În plus, dacă în epoca offline un cadou sub forma unei cărţi putea fi eronat, astăzi te uiţi pe Goodreads şi afli preferinţele cuiva. Mediul e viitorul lecturii, iar Goodreads e doar un exemplu despre cum o activitate eminamente solitară, lectura, poate deveni una socială. Într-un fel, pînă şi cărţile fac parte din trend-ul recent, numit „Gamification“. Totul se transformă într-un joc social, pînă şi cititul. 
 
Cluburile de lectură online 
 
La începutul anului, creatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a anunţat crearea unui club de lectură online. 410.000 de oameni au dat like paginii, care, la fiecare două săptămîni, publică o nouă recomandare de lectură. Chiar Zuckerberg e cel care se ocupă de club şi citeşte fiecare nou titlu. De la puştiul care fonda o reţea socială anonimă în cămin, Zuckerberg s-a transformat într-un lider de opinie ascultat de sute de mii de persoane. Prima recomandare a lui Mark, The End of Power de Moises Naim, a dus la epuizarea stocului pe Amazon, deşi următoarele opt cărţi din listă nu au mai avut acest succes. Cu toate că rezultatele pot fi considerate modeste, zeci de oameni comentează cărţile de două ori pe lună. 
 
Nu e prima iniţiativă publică de acest fel. Înaintea Internetului, Oprah Winfrey a avut un club de lectură în cadrul emisiunii sale, care a rezistat timp de 15 ani. Pentru Mark Zuckerberg, efortul e minim, pentru că el publică toate cărţile pe care chiar le citeşte. În schimb, arată că reţelele sociale pot duce către continuarea lecturii, nu la uciderea ei. Riscurile unui asemenea sistem, dacă el devine ubicuu, e să se producă o uniformizare a gusturilor şi a recomandărilor. 
 
Nu mai departe de România, Victor Miron, un tînăr din Cluj, a iniţiat în 2014 campania „Cărţile pe faţă“, unde-i îndemna pe utilizatorii Facebook să facă un selfie cu o carte pe care o citesc în acel moment. Iniţiativa s-a extins, iar astăzi există un club de lectură numit „Vocea Cititorului“, care are întîlniri în Bucureşti şi Cluj, organizate exlusiv pe Facebook. 
 
Din paginile cărţilor şi din scaunul favorit, cartea poate deveni un subiect de şuetă, chiar şi online, acolo unde, mai mult ca niciodată, poţi descoperi oameni pasionaţi de aceleaşi subiecte de discuţie, nu neapărat apropiaţi şi prieteni. 
 
Vlad Andriescu este jurnalist.