Informaţie pe surse

Cătălin BĂLAN
Publicat în Dilema Veche nr. 268 din 3 Apr 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Semnez cu pseudonim. Din laşitate. Şi pentru că am observat că libertatea jurnalistului ţine doar de la redacţie pînă la bancomatul de unde îşi ridică salariul. Am trei ani în presa scrisă şi un an în televiziune. Nu am petrecut nici o zi însă în vreo facultate de jurnalism. Cu alte cuvinte, "sînt inginer" precum CTP-ul în ale scrisului şi am opinii în orice domeniu. Vrei să îţi scriu o cronică la meciul Foresta Fălticeni-Steaua Mizil şi să juri că e din Gazzetta dello Sport? Mă bag! Vrei să-ţi fac o analiză pe deficitul de cont curent? Sînt omul tău! Şi asta pentru că ştiu să (mă) vînd. Este primul lucru pe care l-am învăţat în presă. Colegii mei numesc asta "cîrlig" (pe care desigur îl muşcă consumatorul de media). Am terminat Filozofie, deci folosesc neologisme… După un an de la absolvire, mi-am luat licenţa în Ştiinţe Politice. Deci, practic, nu ştiu să asamblez, să înşurubez, să repar mai nimic. Sînt unul dintre aceia pe care sistemul de învăţămînt umanist din România nu îi învaţă în patru ani decît să scrie referate. Cu toate astea, de cînd am intrat în presă, am devenit expert în macroeconomie, medicină şi energie nucleară. În 1998 mi-am pus cămaşa bună şi sacoul în carouri al tatălui meu şi am citit pentru prima dată în cenaclul "Noduri şi Semne" din Galaţi. Pentru că a doua zi a apărut cronica cenaclului într-un ziar local, am început să visez. Mă prindea dimineaţa în faţa maşinii de scris Olivetti imaginîndu-mă jurnalistul de care ţara avea nevoie. A urmat facultatea începută la Galaţi şi "funcţia" de redactor la revista de cultură Akademia. Născută din frustrarea unor tineri provinciali ce vedeau Bucureştiul cultural precum paşoptiştii Revoluţia Franceză, revista asta era scrisă cu nerv. De la Paul Evdokimov la Jacques Derrida, de la teatru absurd la experimente literare dadaiste, revista urma un dicton: nu sîntem tributari nimănui. De asta urma să îmi amintesc mai tîrziu. Ajuns la facultate în Bucureşti, am plimbat revista ca pe sfintele moaşte în Casa Presei Libere, sperînd în cronici elogioase. A venit doar una, de la România liberă. Asta era în 2002. Deja îmi crescuse puful pe aripi. Mă "închideam" în biblioteca Facultăţii de Filozofie (care pe atunci era la Drept) şi citeam zece ore pe zi. Trăiam cu sentimentul ciudat că "îngrăşam" prin lecturi o fiară cu maxilare justiţiare pe care urma să o tai la debutul jurnalistic. Au urmat primii bani cîştigaţi din scris. 350.000 de lei pentru un articol publicat în fosta revistă Deci, cu o caricatură a lui Perjovschi inserată în materialul meu. Din acei bani mi-am cumpărat primul volum din Dialogurile lui Platon şi o mască pentru colecţia mea. Eram un om împlinit. Cartea de muncă a venit în 2005, odată cu statutul de tînăr jurnalist al unei publicaţii economice. Tot atunci am luat prima palmă peste ceafă în presă. Scriam despre starea deplorabilă a cinematografelor din România, dar titlul ales de şeful ziarului a fost "Sergiu Nicolaescu spune că o dă în judecată pe Mona Muscă". Cu alte cuvinte, era vorba de "cîrlig", acea sămînţă de scandal care urma să vîndă, să intre în concurenţă pe tarabă cu tabloidele. Am semnat apoi articole despre bănci, asigurări şi cursul valutar, deşi nu ştiam care este diferenţa dintre salariul net şi cel brut. Salariul (n.m. " net) mi-a crescut însă odată cu impresia mea că ştiu ce se întîmplă în domeniile de care scriam. Apoi, lumea presei a devenit un parc de distracţii în care caruselul îi face pe unii să vomite; cum aceştia sînt atît de puţini, toată lumea îi consideră o sursă de bună-dispoziţie. Deplasările de presă organizate de companii erau adevărate chiolhanuri după care toţi jurnaliştii prezenţi scriau la unison că respectiva companie face şi drege: investiţii, achiziţii, profit. Am văzut zeci de ţări şi oraşe pe banii marilor corporaţii, am băut şi am mîncat gratis în cele mai luxoase hoteluri şi am trimis în ţară texte binevoitoare care nu erau verificate din trei surse. M-am împrietenit cu "piariştii" care sînt cei mai amabili oameni cînd compania trebuie să iasă bine în articole şi cel mai greu de găsit cînd dai peste ceva putred în curtea lor. Au venit apoi sărbătorile de Paşte şi de Crăciun cu cadouri sosite la redacţie, baxuri de bere şi de suc, zeci de kilograme de mîncare şi invitaţii gratis la concerte şi evenimente de tot soiul. Test drive-uri cu maşini date de companii, laptopuri şi telefoane uitate ani de zile "în probă" la jurnaliştii care vor scrie obiectiv, desigur, despre aceste minuni ale tehnicii. Am căpătat apoi încredere că legitimaţia de presă îmi dă putere şi am început să merg cu RATB-ul fără frica de a fi prins, pentru că altminteri îi spuneam controlorului cuvîntul magic al publicaţiei şi îmi dădea drumul. Banii s-au înmulţit şi mi-am luat maşină, iar controlorul s-a transformat în poliţistul pe care nu mă mai temeam să-l înfrunt, chiar dacă beam trei beri înainte de a urca la volan. Uşile mi se deschideau pe rînd, îi sunam pe directori şi miniştri şi ne aminteam cu haz de şpriţurile organizate pe banii statului. Iar cînd aceştia aveau nevoie, mai scăpam şi eu o informaţie pe surse în articolul meu, scris în cinstea celui care m-a ajutat să-mi trag canalizare la casa mea din nordul Bucureştiului. Acum, din urmă vin mereu alţi tineri învăţăcei care îşi exersează semnătura pe articole de presă. Studenţi la Litere scriu fără pic de metaforă despre motorizările maşinilor Diesel, primesc din cînd în cînd banii în plic fără să figureze nici măcar la erată pe lista contabilităţii firmei şi intră direct în istorie. Dar aşa am început toţi. Între timp, animalul pe care îl îngrăşam cu lecturi nu a mai fost niciodată tăiat în cinstea acestei meserii care nu-ţi cere decît o singură abilitate: să faci rating. De un an sînt în televiziune şi mă simt deja ca un mic Dumnezeu: "Dă-mi te rog cadrul ăla cu mult sînge", "Bagă sinucisa prima ştire", "Vreau ambianţa cu bocetul". Cred că în meseria asta ar trebui să se dea totuşi un spor anti-demiurgic. Adică nişte bani în plus cu care să ne cumpărăm plumb pentru a rămîne cu picioarele pe pămînt. În momentul în care decizi care moarte e mai importantă în jurnal, ce lacrimă trebuie scoasă la montaj şi în cîte cuvinte trebuie să exprimi durerea sau fericirea, pentru a te încadra în pagină, cred că e uşor să o iei razna. Ultimul rînd al acestei poveşti aş fi vrut să-l scriu cu maşina mea Olivetti Lettera. Din păcate, banda înmuiată în tuş negru pe care o loveau ciocănelele cu litere de plumb se uscase de mult. Am băgat totuşi o coală albă, am încadrat-o central şi am tipărit aproape ilizibil: Cătălin Bălan.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.