Înfrigurare

Publicat în Dilema Veche nr. 875 din 14 - 20 ianuarie 2021
Înfrigurare jpeg

În timpul izolării din primăvară, printre sutele de articole încercînd să explice în fel şi chip situaţia fără precedent cu care ne confruntam, am dat şi peste proiecţia hiperoptimistă a unui filozof german. Acesta îşi imagina cum, la final de 2020, ne vom regăsi nu doar triumfători în lupta cu noul coronavirus, ci şi mult mai solidari decît eram înainte, ba chiar decişi să întreprindem un efort colectiv care să schimbe cu adevărat faţa lumii. Pandemia va fi funcţionat ca un ghiont salutar, dezmeticindu-ne şi transformîndu-ne în fiinţe cu adevărat responsabile şi dispuse să modifice cursul istoriei, fie că vorbim despre dezastrul încălzirii globale sau de inegalităţile structurale ce definesc societatea contemporană.

Ar fi lipsit de noimă să reproşăm, acum, lipsa de acurateţe istorică a unei asemenea predicţii, cîtă vreme era vorba, mai curînd, despre un exerciţiu de gîndire deziderativă dusă la extrem – însă unul bazat pe credinţa definitorie a Iluminismului în progres social accelerat, ca urmare a înţelegerii corecte a provocărilor şi lecţiilor istoriei. Un bun prilej să ne întrebăm: care e fundamentul şi care e rostul judecăţilor despre viitor pe care le emit filozofii?

Din primăvară pînă acum, aproape că nu a existat gînditor cît de cît notoriu care să nu se fi pronunţat în legătură cu schimbările pe care le va genera pandemia în modul nostru de viaţă, de aici înainte. Diferenţele de opinie sînt considerabile şi nu e loc aici să le trec în revistă. Mai important mi se pare să adresez întrebarea de principiu: de ce filozofii? În ce fel ar putea conta părerea acestora mai mult decît cea a specialiştilor din diverse domenii sau a oamenilor obişnuiţi de pe stradă?

E cazul să adaug o remarcă de ordin istoric: de fapt, interesul filozofilor pentru prezent nu datează de foarte mult timp. Foucault vedea în emblematicul articol prin care Kant căuta să răspundă la întrebarea: „Ce sînt Luminile?” un soi de moment de cotitură, pornind de la care filozofia nu îşi mai asumă ca sarcină doar decelarea principiilor universale sau a structurilor eterne ale gîndirii, ci aspiră la înţelegerea efectivă a prezentului şi a lumii în care gînditorul îşi duce viaţa. Demers indisociabil de formularea unor judecăţi cu privire la trecut, ca şi a unor avertismente, împletite cu speranţe, în legătură cu viitorul. După aproape 250 de ani de la eseul lui Kant, putem spune că filozofii merită trataţi cu suspiciune atunci cînd îmbracă mantia „stăpînitorilor de adevăr”, emiţînd verdicte categorice despre sensul istoriei şi înghesuind realitatea complexă în şabloanele unor teorii prin care vor să explice totul. Însă ei trebuie ascultaţi cu luare-aminte atunci cînd vorbesc din postura unor veritabili mediatori sau traducători culturali, capabili să conecteze sfere de discurs sau discipline diferite, să spargă bule epistemice, să deschidă camere de ecou şi să judece lucrurile din cît mai multe unghiuri.

În acest orizont, filozofii din zilele noastre ne ajută să înţelegem mai bine că schimbările majore pe care am început să le trăim în 2020 – e deja limpede că munca, educaţia, comerţul, turismul sau divertismentul nu vor mai fi niciodată la fel – nu reprezintă, în fond, decît accelerarea unor tranziţii pe care marii jucători transnaţionali din capitalismul „de silicon” le aveau în vedere de aproape 30 de ani. Pentru a cita un excelent studiu al lui Constantin Vică („Lumea e o mare reţea. Pandemie, Internet şi instituţii“, apărut în Revista de filosofie aplicată, într-un număr special din această vară), e vorba despre „migrare online, dataficare şi algoritmizare a vieţii, o schimbare în care tehnologiile digitale preiau rolul clasic al instituţiilor, atît formale, cît mai ales informale”.

Pandemia a funcţionat ca o hîrtie de turnesol pentru temerile şi preocupările noastre majore cu privire la viitor. În funcţie de domeniul de interes, specialişti şi activişti civici se întrec în profeţii despre ameliorare genetică, inteligenţă artificială, descreştere postcapitalistă sau transformare a raportării la natură şi mediu a omenirii civilizate. Între cele două extreme, „devenirea-animal” şi „devenirea-cyborg”, există un întreg registru de poziţionări alternative în hype-ul postumanist. Dar ceea ce mi se pare de cea mai mare urgenţă e să înţelegem cum a afectat – sau a alterat – pandemia relaţiile personale. Pentru că succesul oricărui proiect colectiv se bazează pe capacitatea noastră de a construi şi a prezerva relaţii umane de calitate. Iar „conectivitatea izolată” în care ne-am dus zilele în 2020 nu poate ţine loc de viaţă comunitară.

„Aş vrea să ne vedem, dar nu cred că e safe”. E titlul emblematic ales de George Roşu pentru o expoziţie colectivă curatoriată la Sibiu, în noiembrie, cu proiecţii video vizionate fără a intra în spaţiul de artă, adică doar de la geam (pentru ca publicul să rămînă safe): lucrări evocînd „izolarea”, „singurătatea” şi „aparenta absurditate a încăpățînării de a continua construcția unui parcurs artistic, deși totul pare că se dărîmă în jur”. Avem de ales?

Bogdan Ghiu ne atrage atenţia asupra celei mai frapante „traduceri” a numelui bolii, una indistinct literală şi metaforică a abrevierii engleze: COVID (de la coronavirus disease), adică „vidul împărtăşit”. În Pandemiocraţia – carte recent apărută la Editura Tact –, el reflectează cu privire la noul înţeles biopolitic al „vieţii după supravieţuire”, vorbind despre „cum am devenit cu toţii refugiaţi (acasă)” sau „cum am fost daţi afară înăuntru”. Formulări memorabile şi însemnări la cald, dintr-un soi de „jurnal de virus” (ca să evoc şi titlul expoziţiei online puse la cale, în izolare, de Dan Perjovschi), despre distanţare, înfrigurare şi risc de gripare catastrofală a relaţiilor interumane. Aceasta rămîne, pentru mine, întrebarea de căpătîi: învăţăm, în condiţii extreme, lecţia solidarităţii sau ne însingurăm şi mai mult, în spatele ecranelor şi al măştilor noastre, ne alienăm, ne desfigurăm? Doar viitorul ne-o va spune.

Cristian Iftode este conferențiar univ. dr. la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.