Nu ne-am pus problema niciodată aici, la Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe), dacă cei care se implică în demersuri de schimbare a unor legi – cu scopul de a le face mai bune sau mai juste – sînt oameni altruişti. Fără îndoială, atunci cînd eşti mînat într-un astfel de demers de grija pentru bunăstarea unei întregi comunităţi sau a unui grup marginalizat se poate spune că eşti altruist. Dar se poate spune, de asemenea, şi că manifeşti atitudine civică. Atitudinea civică, din punctul nostru de vedere, înseamnă să fii conştient de datoria de a nu închide ochii la inechităţile sau disfuncţionalităţile sistemului şi de a acţiona pentru a le îndrepta, utilizînd drepturile pe care le ai ca cetăţean. 

Nu ştim însă despre cît altruism sau interes propriu e vorba în povestea numeroaselor asociaţii formate din mame de copii autişti care cer schimbarea legilor ce-i califică pe aceştia drept schizofrenici, odată deveniţi adulţi, sau în povestea mamei dintr-un sat care, avînd un copil cu dizabilităţi, începe lupta – şi o cîştigă! – pentru înfiinţarea unui centru public de servicii pentru copiii cu dizabilităţi. 

Ceea ce ne place nouă, ca organizaţie care practicăm şi milităm pentru participarea publică – adică implicarea tuturor factorilor interesaţi în decizia publică şi pe tot parcursul elaborării ei –, este că mamele de mai sus au ales să lucreze într-un punct nevralgic al societăţii şi democraţiei româneşti: acela al luării deciziei publice. În România, este mult mai uşor să te apuci să construieşti singur un pod sau să amenajezi împreună cu cîţiva vecini un parc decît să convingi autorităţile publice să o facă. Oamenii aleg această variantă pentru că ştiu că astfel obţin rezultatele dorite mult mai repede. Să intri însă în dialog cu autorităţile e un proces anevoios şi mai ales imprevizibil ca rezultat. Dar acest proces are avantajul că vine cu ceva în plus – mai multă putere pentru oameni. 

În munca noastră de zi cu zi, auzim cetăţeni care ne spun că ei nu pot, autorităţi care ne ignoră cererile, politicieni care ne mint şi preoţi ortodocşi în cartierele unde lucrăm predicînd că „e de datoria noastră să întoarcem şi celălalt obraz, că Dumnezeu va coborî pe pămînt şi va extirpa răul din rădăcină la momentul potrivit, iar pînă atunci noi trebuie să căutăm mîntuirea“. Cu toate acestea, CeRe doreşte ca românii să devină cetăţeni înainte de mîntuire, iar autorităţile să lucreze efectiv cu aceştia – fie ei organizaţi sau nu – pentru politici şi decizii publice în interesul tuturor. Participarea publică are meritul că mediază costuri şi beneficii în decizia luată de comun acord. 

De aceea, în Bucureşti, am creat grupuri de iniţiativă cetăţenească. Cel mai cunoscut dintre toate este poate cel din Drumul Taberei, care a pus pe agenda publică Cinematograful Favorit şi transformarea lui în centru cultural comunitar. În urma activităţii acestui grup, Primăria sectorului 6 a luat în administrare clădirea abandonată şi a elaborat deja studii şi bugete pentru reconversia clădirii. Acum grupul monitorizează parcursul proiectului. Grupul de cetăţeni din Titulescu a organizat, în premieră pentru România, o sesiune de responsabilizare cu primarul Oprescu cu privire la problemele generate de darea în folosinţă a Podului Basarab. Primarul Oprescu a venit şi a vorbit peste jumătate de oră, fără a răspunde întrebărilor puse de cetăţeni în prima parte a întîlnirii. Însă oamenii chemaţi de vecinii lor la întîlnire nu s-au lăsat: au ascultat răbdători cuvîntarea primarului şi apoi au reluat întrebările, politicos şi argumentat, pînă au obţinut răspunsuri. Are puţină importanţă că cei care erau acolo aveau motive egoiste, căci pe ei îi afectau în mod direct poluarea şi traficul cauzate de pod. Important e că preocuparea pentru binele propriu i-a făcut cetăţeni. 

A nu se înţelege că nu lucrăm şi de cealaltă parte a participării publice. Am abordat autorităţile publice acolo unde s-a putut şi împreună cu ele am iniţiat procese de consultare publică, folosind metode prietenoase pentru cetăţeni şi eficiente prin aportul de informaţie pentru decidenţi. Aşa s-a organizat acum doi ani în Mediaş primul Juriu Cetăţenesc, la iniţiativa Primăriei. Am găsit acolo o doamnă arhitect-şef remarcabilă care ne-a expus problema cu care se confrunta administraţia publică locală: „Piaţa centrală din Mediaş e o piaţă medievală, odată un spaţiu deschis, de unde se puteau admira clădirile din jur. În anii ’60, muncitorii din oraş au construit în mijlocul pieţei un parc. Între timp, copacii au crescut şi nu se mai văd faţadele clădirilor, emblematice pentru Mediaş, şi pe care noi le-am restaurat. Am organizat concursuri de arhitectură, am supus atenţiei oamenilor proiectele, dar locuitorii nu vor să renunţe la parc. Şi nu l-am desfiinţat, că nu are sens să faci ceva împotriva voinţei oamenilor. Dar ce-am putea face?“. Soluţia a venit de la Juriul Cetăţenesc: păstrăm parcul, însă toaletăm copacii astfel încît faţadele să devină vizibile atunci cînd te plimbi prin piaţă sau parc. 

La cele de mai sus, am avea de adăugat şi altele, reieşite din procesele de consultare publică pe care le-am alimentat: obor pentru vite şi tîrg de animale, parcuri, drumuri asfaltate, o linie nouă de autobuz, subvenţionarea unui serviciu public pentru bolnavii de Parkinson etc. 

Astfel de poveşti sînt necesare pentru societatea noastră, de aceea le căutăm şi acordăm premii în fiecare an în cadrul Galei Premiilor Participării Publice. Pentru că ştim că e dificil, şi de o parte şi de cealaltă, să practici participarea publică. Cetăţenii au alte nevoi, care necesită rezolvări mult mai grabnice, iar autorităţile publice nu au resursele necesare pentru participare publică – nici umane, nici de timp, nici expertiză. Aşa că atunci cînd participarea publică se înregistrează în România e cu atît mai meritorie. Ea ne face mai buni: şi pe noi, ca cetăţeni, altruişti sau egoişti cum sîntem, şi pe autorităţi ca instituţii în serviciul societăţii.

Florina Presada este coordonatoare de proiect la Centrul de Resurse pentru participare publică.

Foto: V. Dorolţi