Între confuzie şi mimetism

Cristian PÎRVULESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 186 din 30 Aug 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

E deja un truism: în România, ca mai peste tot în lume, stînga şi dreapta sînt poziţii politice asumate. Aşa că presa abundă de referiri la poziţionarea şi autopoziţionarea partidelor politice româneşti pe axa stînga-dreapta. Prea puţini se întreabă dacă acest clivaj este unul real. Căci nu e suficient ca partidele să se revendice de la stînga sau de la dreapta, pentru a şi fi reprezentantele acestor orientări politice. De curînd, reacţiile la moţiunea de cenzură anunţată de PSD au făcut apel la poziţionarea partidelor pe axa stînga-dreapta. Spre exemplu, PNL, prin vocea cea mai autorizată, cea a preşedintelui său, a reiterat ideea că nu poate colabora la guvernare cu PSD, aducînd ca justificare clivajul stînga-dreapta. Dar în Ungaria vecină socialiştii şi liberalii formează împreună o coaliţie de guvernare din 2002, iar în Belgia această formulă a funcţionat din 1999 pînă la alegerile din iunie anul acesta. Să fie politica maghiară sau belgiană mai puţin influenţată de clivajele politice? Sau este vorba de o confuzie? Pentru a exista un clivaj, trebuie ca acesta să corespundă unei stări de spirit identificabile social. Stînga şi dreapta nu pot exista, dacă "poporul de stînga", respectiv cel "de dreapta" nu se manifestă. Şi nu doar unul, ci împreună, căci clivajul stînga-dreapta este unul corelativ. Nici stînga nu poate exista fără dreapta, nici dreapta fără stînga. Tocmai de aceea totalitarismul, fie el nazist sau stalinist, a desfiinţat clivajele, ca de altfel întreg spaţiul politic. Amestecînd criteriile, totalitarismele se situau dincolo de stînga şi de dreapta. E ceea ce s-a întîmplat şi în România, unde naţional-comunismul ceauşist amesteca tradiţia naţionalistă şi legionară cu elemente ale marxismului vulgar. Chiar dacă România nu a intrat nici în era postindustrială, nici în etapa politicii postmoderne, reperele ideologice clasice nu mai sînt folositoare. Astfel că nici stînga, nici dreapta nu au în România vreo semnificaţie politică cît de cît similară celei din Occident. Dacă e adevărat că sensul noţiunilor de stînga şi dreapta a variat în funcţie de epocă, semnificaţia valorică a acestora a rămas constantă. Ceea ce s-a schimbat a fost poziţionarea partidelor politice. Confirmînd oarecum viziunea lui Maurice Duverger privind sinistrismul - fragmentarea continuă spre stînga a spectrului politic -, partidele au evoluat de-a lungul timpului dinspre stînga spre dreapta. Aşa că, dacă în secolul al XIX-lea liberalii erau consideraţi de stînga, astăzi cei mai mulţi îi clasifică la centru sau la dreapta. Ceva asemănător s-a produs şi în cazul socialismului, care a evoluat continuu spre poziţii din ce în ce mai moderate, de la social-democraţie la new labor. Dacă ar fi să caracterizăm în general stînga şi dreapta, acestea definesc două tipuri de atitudini în raport cu societatea. Tocmai în această calitate ele au o mai mare relevanţă pentru cetăţeni, decît pentru partide. În Occident, mai cu seamă în zona mediteraneană de influenţă catolică, indivizii recurg şi astăzi la noţiunile de stînga şi dreapta pentru a-şi clarifica sistemul de referinţe politice. Şi, dacă dreapta a reprezentat dintru început o orientare spre conservare, spre păstrarea tradiţiilor, stînga a privilegiat ideile de schimbare sau de reformare a societăţii. Tensiunea dintre conservare şi reformare a reprezentat principalul motor al clivajului. De aceea, deşi sensul clivajului a fost marcat de epoci, dreapta şi stînga descriu un tip de valori politice, economice şi sociale relativ stabile. Simplu spus, egalitate şi libertate individuală la stînga, ordine, tradiţie şi libertate economică la dreapta. Principal element al clivajului, stînga s-a constituit abia la începutul secolului al XX-lea, în urma unei mutaţii ideologico-semantice şi a unei triple delimitări: de socialismul naţional care a basculat apoi spre extrema contrară (extrema dreaptă), de republicanismul liberal ce a alunecat spre centru-dreapta şi de radicalismul cu tendinţă autoritaristă care se va integra în zona moderată a naţionalismului. După aceea, manifestarea clivajului stînga-dreapta apărea atît de evidentă încît nimeni nu se mai îndoia de existenţa sa. Şi dacă totuşi unii aveau oarecari îndoieli, erau repede etichetaţi ideologic. Alain, spre exemplu, în ale sale Propos din 1930, afirma că, fiind întrebat dacă "ruptura între partide de dreapta şi partide de stînga, oameni de dreapta şi oameni de stînga mai are încă sens, prima idee care îmi vine este că acela care întreabă nu este un om de stînga". Însă manifestarea efectivă a clivajului nu poate fi certificată decît din momentul în care acesta este adoptat de marele public. Doar atunci cînd comportamentele de stînga şi de dreapta devin vizibile şi sînt interiorizate putem vorbi de manifestarea acestui clivaj. Or, în privinţa României dispunem de mai multe cercetări care indică absenţa oricăror referinţe ideologice de tip occidental pentru majoritatea românilor. Un bun exemplu îl constituie Barometrul de Opinie Publică al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, din mai 2004, care arată că atît cunoaşterea, cît şi utilizarea termenilor stînga şi dreapta în România sînt lacunare. Doar 49% dintre români auziseră de acest clivaj şi doar 29% puteau să se plaseze la stînga sau la dreapta pe o scală în 7 dimensiuni, în care 1 şi 7 reprezentau extremele, iar 4 centrul. Astfel, 9% dintre respondenţi se situau la 4, adică la centru, 9% se plasau la 2, deci la stînga, 11% la 5, mai spre dreapta, iar poziţiile 3 şi 6 - altfel spus centru-stînga sau centru-dreapta - erau indicate de cîte 5% dintre cei chestionaţi. Iar cînd cei intervievaţi asociau un cuvînt stîngii sau dreptei politice, cea mai semnificativă corelaţie a fost cea dintre comunism şi stînga la care s-au referit 31%, urmată de asocierea celor două opţiuni politice unor partide (14% asociau stînga fie opoziţiei de atunci, fie PSD). Foarte puţini - aproape nesemnificativi din punct de vedere statistic - erau cei ce puteau asocia elementelor clivajului anumite valori, precum egalitate la stînga (3%). Ca să nu mai vorbim de ordine, tradiţie sau libertate, pe care mai nimeni nu le-a amintit. De aceea, tentaţia de a folosi necritic clivajul stînga-dreapta, pentru a explica viaţa politică românească, trebuie reprimată. Chiar dacă în Occident dreapta şi stînga mai răspund, poate, rolului de a exprima confruntarea democratică dintre diferitele poziţii politice, în centrul şi estul Europei, ca şi în România, instrumentalizarea clivajului creează confuzie. Un exemplu: după primul tur al alegerilor prezidenţiale franceze din 2002, poporul de stînga s-a mobilizat pentru a împiedica "deriva la dreapta", dar cu doi ani mai înainte, atunci cînd Corneliu Vadim Tudor, asemeni prietenului său Jean-Marie Le Pen, s-a calificat în turul al doilea, poporul de stînga din România a fost inexistent. Iar electoratul PSD, prezumat de stînga, este format în cea mai mare măsură din locuitori ai zonei rurale, mai degrabă conservatori şi în mare parte vîrstnici. În ce priveşte muncitorii, victime ale tranziţiei realizate sub stindardul neo-liberalismului împărtăşit de toate partidele, aceştia sînt atraşi de PRM, iar mai nou de populistul Partid al Noii Generaţii, al cărui lider, patron de echipă de fotbal şi îmbogăţit al tranziţiei, a devenit un reper de reuşită socială.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.