Iubirea şi ritualurile sale în literatura medievală

Ecaterina LUNG
Publicat în Dilema Veche nr. 573 din 5-11 februarie 2015
Iubirea şi ritualurile sale în literatura medievală jpeg

Către sfîrşitul secolului al XI-lea apărea, în zonele sudice ale Franţei actuale, acolo unde se vorbea

, dialect diferit de cel din nord, o creaţie lirică originală: poezia trubadurilor. În societatea provensală, mai evoluată din punct de vedere material şi cultural decît cea din părţile nordice, rafinamentul de la curtea marilor seniori conducea la apariţia

, set de valori şi de comportamente pe care membrii aristocraţiei trebuiau să le respecte. Pentru prima dată femeia, care în realitate se situa pe o poziţie de inferioritate, era pusă, prin intermediul literaturii, pe un piedestal. 

În creaţiile literare medievale de pînă atunci fuseseră exaltate, în primul rînd, virtuţile războinice ale bărbaţilor. Epopeile descriau cavaleri războinici, curajoşi, plini de onoare, fideli faţă de seniorul lor, gata să se sacrifice pentru credinţă. Dragostea nu avea aproape nici o importanţă. În schimb, trubadurii cîntă despre

dragostea delicată pe care un tînăr cavaler o nutreşte pentru o doamnă. Trebuie precizat, de la bun început, că o regulă de bază a acestei iubiri delicate, care este o componentă esenţială a curtoaziei, era ca femeia iubită să fie superioară tînărului, din punct de vedere social, şi să fi fost deja căsătorită. Ca atare, dragostea cîntată de trubaduri este una adulteră, probabil mai degrabă în intenţie, şi nu în realitate, întrucît legiuirile vremii pedepseau crunt încălcarea moralei sexuale. Cum s-ar explica atunci acest divorţ între realitate şi ficţiune? 

Amor şi educaţie 

O teorie foarte interesantă a fost lansată, cu ceva vreme în urmă, de către marele medievist francez Georges Duby. Acesta, analizînd strategiile matrimoniale ale aristocraţiei franceze, a lansat teoria care face din curtoazie un fel de joc de societate, destinat educării tinerilor cavaleri şi pregătirii lor pentru rolurile sociale pe care urmau să le aibă mai tîrziu. 

În primul rînd, cavalerii erau acei membri ai aristocraţiei care beneficiau de o pregătire militară specială, care viza lupta călare, în armură, cu arme grele de tipul lăncii şi sabiei. După parcurgerea stagiului de pregătire, care putea începe chiar pe la 7 ani, cînd băiatul era luat de lîngă fustele mamei şi putea fi trimis ca paj la o altă curte nobiliară, urma armarea cavalerului. Aceasta se petrecea pe la 18-20 de ani, cînd tînărul putea face dovada calităţilor sale militare. Devenit cavaler, în urma unei ceremonii elaborate, tînărul era gata să-şi valorifice pregătirea militară în singura ocupaţie demnă de un nobil – războiul. În acelaşi timp, idealul său era să se căsătorească şi să ducă astfel viaţa de senior pentru care se pregătise. 

Dar în familiile nobiliare franceze se instituise principiul primogeniturii, prin care doar primul fiu născut moştenea titlul nobiliar şi cea mai mare parte a pămînturilor familiei. Fraţii mai mici erau privaţi de o situaţie comparabilă, astfel încît erau mulţi tineri cavaleri pentru care singura posibilitate de a-şi întemeia o familie era căsătoria cu o moştenitoare bogată. Pentru a se afirma în societate şi a-şi spori astfel şansele de a face o alianţă care să-i aducă în rîndul lumii, tinerii nu aveau însă nevoie doar de pricepere într-ale războiului, ci şi de maniere elegante. Aceste maniere puteau fi deprinse la curtea seniorului în slujba căruia tinerii se puneau şi unde aveau ocazia să-şi petreacă timpul în compania doamnei locului şi a celorlalte femei care o înconjurau. Această doamnă, soţia seniorului, face obiectul dragostei curteneşti cîntată de trubaduri, într-un soi de joc – după cum susţinea Duby. Îndreptîndu-şi atenţiile către doamnă, acceptînd să servească o femeie, în condiţiile în care mentalitatea epocii considera femeile fiinţe inferioare, tînărul bărbat şi-ar fi demonstrat, de fapt, fidelitatea către seniorul său, soţul doamnei. 

Indiferent dacă teoria lui Georges Duby este sau nu corectă, este cert că o mai mare familiaritate a tinerilor războinici brutali şi adesea analfabeţi cu o societate a femeilor aflate pe o poziţie socială superioară a condus la definirea unor maniere „amoroase“ care aveau să fie considerate un model în perioadele următoare. 

În primul rînd, tînărul care era „îndrăgostit“ trebuia să-şi trateze obiectul iubirii ca pe o stăpînă – acesta fiind sensul iniţial al termenului de

. Societatea medievală avea la bază relaţiile feudo-vasalice, în care seniorul, personaj important şi bogat, primeşte jurămîntul de credinţă al vasalului, nobil ca şi el, dar care are nevoie de bucata de pămînt pe care o primeşte în urma acestui jurămînt. Omagiul vasalic, prin care se consfinţea această relaţie de inegalitate între egali (din punct de vedere social), presupunea ca vasalul să îngenuncheze în faţa seniorului, să-i jure credinţă cu mîinile împreunate puse în mîinile acestuia. Seniorul îi accepta jurămîntul, îi oferea un obiect care simboliza feudul şi îl săruta pe gură. 

Aceste elemente ale unui ritual profund simbolic sînt transferate în domeniul amoros. Îndrăgostitul, ca un vasal, îngenunchează în faţa femeii – simbol al supunerii extreme din partea unui bărbat, fiinţă superioară. Dacă ea îi acceptă jurămîntul de credinţă, între ei se stabileşte o relaţie care este pecetluită printr-un sărut pe buze. Nu era vorba de o cerere în căsătorie, nici de o acceptare a unor relaţii fizice, ci de consfinţirea unei relaţii în care îndrăgostitul se punea în slujba doamnei, iar aceasta îi accepta curtea. În fond, pe vremea aceea, curtea era ansamblul persoanelor care gravitau în jurul unui personaj important. A face curte însemna, deci, a recunoaşte superioritatea cuiva, în cazul în speţă a femeii, a gravita în permanenţă în jurul ei, a-i oferi servicii. 

Iubirea ideală şi romanele cavalereşti 

S-a discutat mult despre caracterul platonic al iubirii cîntate de trubaduri, care vorbesc mai degrabă despre un sentiment ideal, decît despre o transpunere a acestuia în realitate. Iubirea ideală apare cel mai bine în celebrul caz al lui Jauffre Rudel, care s-ar fi îndrăgostit de contesa de Tripoli fără să o fi văzut niciodată, doar pentru că virtuţile ei erau proslăvite de pelerinii care se întorceau din Ţara Sfîntă. Dar în alte poeme apare sugestia unei relaţii fizice ilicite, care trebuie ţinută secretă, întrucît pune în pericol viaţa şi onoarea celor doi, în primul rînd ale femeii. De aici, o altă caracteristică a iubirii curteneşti trebuia să fie discreţia, îndrăgostitul nu trebuia să divulge numele doamnei sale. În acelaşi timp, însă, trebuia să dea dovadă de toate semnele exterioare ale iubirii – să fie palid, cu privirea pierdută, mereu visător, astfel încît să nu existe nici o îndoială că iubeşte. 

Alte sugestii despre iubirea curtenească apar în romanele cavalereşti, produse literare apărute doar puţin mai tîrziu decît poezia trubadurilor, dar scrise în

limba vorbită în nordul Franţei. Mult mai centrate pe isprăvi războinice decît poeziile, romanele cavalereşti oferă, de asemenea, un loc esenţial iubirii. Pot fi, de altfel, considerate primele creaţii literare în care iubirea e motorul acţiunii. Cavalerul poate fi motivat de dorinţa de aventură, vitejie, onoare, loialitate, dar el nu poate fi considerat împlinit dacă nu are o doamnă căreia să-i dedice isprăvile sale. Spre deosebire de poezia trubadurilor, dragostea din romanele cavalereşti este, de obicei, una licită, conjugală. Aventurile se pot termina cu un

în care cavalerul se căsătoreşte, în cele din urmă, cu aleasa inimii sale. Ori se reconciliază cu ea, dacă soarta i-a despărţit cumva. Din romane aflăm mai clar ce trebuia să facă un cavaler pentru a fi demn de a purta numele de îndrăgostit – trebuia să-i închine toate victoriile lui şi să se supună în toate doamnei sale, chiar pînă la a se umili. Cazul tipic şi care ar părea să contravină modelului cavalerului triumfător în toate este cel al lui Lancelot, care, din iubire pentru Guinevra, acceptă să se urce într-o cotigă cu care erau duşi spre supliciu condamnaţii sau să se lase înfrînt într-un turnir. (Cei care au văzut

îşi pot da seama acum care este originea scenei în care eroul, neînfrînt de nimeni, acceptă, din dragoste, să piardă o luptă, aducîndu-şi la disperare tovarăşii care pariaseră pe izbînda sa.) Dacă pierde dragostea doamnei sale, cavalerul nu mai are nimic şi trebuie să îşi piardă minţile, aşa cum face Yvain. Desigur, cazul extrem este cel în care îşi pierde viaţa, precum Tristan. Rănit, acesta aşteaptă sosirea iubitei sale Isolda, care l-ar fi putut vindeca. Pentru că i se spune că ea nu vine, Tristan se lasă, pur şi simplu, să moară. 

De altfel, cele mai cunoscute personaje ale romanelor cavalereşti sînt şi cele celebre prin iubirea lor nefericită, pentru că era nepermisă de normele morale ale vremii. Lancelot, cavalerul ideal al romanelor cavalereşti medievale, o iubeşte pe Guinevra, soţia seniorului său, regele Arthur, şi această iubire adulteră îl însufleţeşte în toate isprăvile sale vitejeşti şi îl face de neînvins. Tristan o iubeşte pe Isolda, soţia unchiului său Marc, de asemenea seniorul său. Iubirea ilicită dintre Lancelot şi Guinevra este una din cauzele prăbuşirii lumii Mesei Rotunde, iar dragostea îi duce, în cele din urmă, la moarte, pe Tristan şi Isolda. 

Este interesant că, din toată această literatură medievală, Europa modernă avea să reţină cîteva aspecte, aparent contradictorii. Din ritualul curteniei medievale, romanticul secol al XIX-lea redescoperea gesturile dramatice, total rupte de semnificaţia lor iniţială, precum declararea iubirii în genunchi sau aspectul deznădăjduit al îndrăgostitului. Apetenţa romantică pentru sfîrşituri tragice avea să reţină, dintre toate poveştile de dragoste medievale, pe cea dintre Tristan şi Isolda. Aceasta e cea pe care Denis de Rougemont o considera ca stînd la baza mitului esenţial al iubirii occidentale – iubire pasională, ilegitimă, nefericită, încheiată tragic prin moartea amanţilor. 

Istoria culturală: origini, evoluţii, tendinţe,

Foto: J.C. Leyendecker

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.