Pe la începutul anului, a reînceput să fie pusă pe tapet mult amînata chestiune a trecerii la euro. Unele declarații, cum că ar trebui să facem din asta un obiectiv de țară, au apărut dinspre fostul președinte Traian Băsescu și apoi și de la Palatul Cotroceni. Guvernatorul Băncii Naționale a folosit, în privința adoptării euro, expresia „problema este cînd, și nu dacă“, o formulă care, de fapt, nu spune nimic. Cînd ministrul de Externe a avansat, într-un interviu dintr-un ziar polonez, ca termen posibil pentru adoptare anul 2022, a fost imediat contrazis de alți reprezentanți ai Puterii. Nimeni nu pare să vrea să-și asume un calendar concret pentru acest obiectiv. Mulți experți spun că o adoptare pripită ar fi riscantă. Se poate face însă și demonstrația clară (vezi articolul lui Ștefan Liiceanu din paginile 22-23) că o prea lungă amînare nu ar putea fi decît păguboasă pentru cei mai mulți dintre noi.

Părerile specialiștilor sînt împărțite. Unii sînt mai sceptici, alții – mai optimiști. Unii susțin că aderarea presupune schimbări foarte serioase, alții observă că, oricum, nu vom fi de fapt niciodată pregătiți matematic, sută la sută, pentru această trecere și că, tocmai de aceea, ar trebui să luăm taurul de coarne. Apare adesea și ideea că, în ciuda declarațiilor aproape unanime pro-euro, procesul de aderare este sabotat și că unii ar încerca amînarea lui la calendele grecești, cum se spune.

Apropo, după episodul îndatorării Greciei, optica s-a schimbat radical și în Europa. Pentru că, nu trebuie uitat, trecerea la moneda unică europeană nu depinde doar de România, în ecuație intră, evident, și voința politică a puterilor europene. Și după cum am văzut, îndrăznețele declarații recente ale președintelui Comisiei Europene despre extinderea zonei euro au fost rapid și puternic taxate de către unii lideri europeni. Pe lîngă substanța marcat economică a problemei, factorul politic este de neocolit.

Se poate intui că populația României este într-o proporție covîrșitoare pentru trecerea la euro, motiv pentru care un proiect politic serios în această direcție nu ar putea decît să aducă beneficii celor care și l-ar asuma în mod concret. La nivel popular, euro constituie deja un fel de etalon universal, mai de încredere decît leul „strămoșesc“.

Despre cît e însă, în realitate, leul de strămoșesc și care au fost mulții lui precursori aflăm din textul Constanței Vintilă-Ghițulescu. Tot așa, Adrian Stănică ne spune cum arată cursul valutar paralel din Delta Dunării și care mai sînt lichiditățile din zonă. 

Ilustraţie de Ion BARBU