– interviu cu Silvia MARTON, prof. univ. la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti –

Știm că populismul poate fi și de stînga, și de dreapta. În condițiile astea îl putem defini cumva ca fiind o ideologie sau e doar o metodă, un stil de a face politică? Ce e?

Populismul este unul dintre cele mai instabile concepte din știința politică. În mod clar, nu este o singură ideologie fermă, cu valori și politici constante în timp și spațiu. Există un nucleu dur în orice fenomen populist, dar acest nucleu nu este totuna cu o ideologie, ci este compatibil cu manifestările locale foarte diferite ale populismului. Pe de o parte, avem o polarizare radicală între elite și „popor“, iar pe de altă parte, avem o simplificare masivă a spațiului social și politic. Toate populismele invocă acest conflict puternic între elite și „popor“ și propun soluții foarte simple care contrazic complexitatea reală a problemelor respective. Donald Trump, de exemplu, susține că alegerile sînt „aranjate“ de elite atotputernice care îl împiedică pe americanul de rînd să aibă un cuvînt de spus și că soluțiile la problemele actuale țin de construcția unui zid sau de excluderea musulmanilor. Alte mișcări populiste definesc diferit natura opoziției dintre elite și popor, iar propunerile sînt simplificatoare, dar cu referenți locali. Există populisme de dreapta și de stînga, însă mai interesant este să vedem de ce astăzi cele de dreapta sînt mult mai periculoase și prezente în spațiul politic, ba chiar aproape de a cîștiga alegerile în țări precum Austria. În Ungaria sau Polonia îi vedem deja la lucru, cu măsuri radicale de limitare a Opoziției, transformare a societății și exa-cerbare a unui naționalism conservator și resentimentar.

Care ar fi diferența dintre populism și demagogie? Dar cea dintre populism și democrație?

Evident, conceptul central al populismului este „poporul“, la fel ca în cazul democrației. Numai că mulți autori tratează populismul ca fiind o patologie a democrației, tocmai pentru că refuză complexitatea normală a vieții politice democratice, cu negocierile, limitele și frustrările ce țin de cotidianul vieții politice. Mișcările populiste nu au răbdare pentru diferitele limite pe care regulile și instituțiile democratice și le autoimpun, ele promit să le depășească pentru a descătușa voința populară pe care afirmă că o reprezintă și pe care o interpretează într-un mod foarte simplificator. Statul de drept, acordurile internaționale etc. pot fi exemple de limite pe care populiștii le consideră ilegitime.

În ce măsură e acceptabil pentru un politician sau un partid să apeleze la metode populiste pentru a avea succes electoral? Unii spun că în lumea actuală, dacă vrei să reușești ceva în politică, nu-ți poți permite să nu apelezi deloc la populism.

Pînă la un punct, politicienii vor să fie convingători și este inevitabil ca discursul politic să fie marcat de retorică și populism. Pentru că vorbim despre mobilizare politică, în contextul actual populismul reușește să mobilizeze, însă mai important este să vedem către ce scopuri politice. Multe agende reformiste și progresiste au beneficiat de lideri care au inspirat și au mobilizat pentru transformări emancipatoare. Alții, astăzi dominanți, promit regăsirea unor suveranități pierdute și refugiul într-un naționalism care refuză complexitatea și incertitudinile.

Care sînt pericolele pe care le poate aduce populismul?

Deciziile colective pe care le luăm sub imperiul emoțiilor pot fi tragice. Atunci cînd sacrificăm interese colective legitime pe termen lung pentru satisfacții rapide, e posibil să persecutăm minorități, să distrugem instituții necesare sau să transformăm nociv societatea într-un mod pe care-l vom regreta mai tîrziu.

La ce fel de populism ne putem aștepta în campania noastră electorală care va începe în curînd?

El există deja, este o continuare a campaniei din 2014 și mizează pe sincronizarea cu țările din apropiere și nu numai, unde populismul naționalist și conservator este deja la putere. Ar trebui să fim atenți la utilizarea politică a temelor precum parteneriatul civil, definiția familiei în Constituție sau unirea cu Republica Moldova, pentru că există în mod evident forțe politice interesate să speculeze emoții colective pe termen scurt cu consecințe profund nefaste pe termen lung pentru climatul social și identitatea noastră politică.

a consemnat Andrei MANOLESCU

Foto: adevarul.ro