La cîţi metri te-ai înecat?

Publicat în Dilema Veche nr. 542 din 3-9 iulie 2014
La cîţi metri te ai înecat? jpeg

Spun stop repede, ca să fie cît mai puţini metri. Hm, deşi, la o adică, dacă s-ar nimeri să fie Ionuţ, nu m-ar deranja să fie mai mulţi. Da’ nu poţi să ştii niciodată şi, la ce noroc am eu, sigur o să nimeresc vreun tocilar care să mă pupe! Pentru că Înecatea, jocu’ ăsta, e cu pupături. Se joacă în tabere, după ce s-a dat stingerea şi diriga a verificat că sîntem toţi bine mersi, fetele cu fetele şi băieţii cu băieţii, fiecare în patul lui, în pijamale şi cu pătura trasă pînă la bărbie. Se mai joacă şi la petreceri, cu lumina stinsă, după ce se dansează „bluzuri“, suficient de mult.

Şi cine te-a salvat? Aici e-aici! Bandana cu care sînt legată la ochi nu lasă să pătrundă nici un strop de lumină. De fapt, în afara unei lanterne gata să fie stinsă în orice moment, în caz că şi-ar face apariţia diriga, nici nu există vreo lumină. Ştiu că acum Oana arată, pe rînd, cîte unul dintre băieţi, aşteptînd să mă decid şi să răspund, însă amîn cît pot momentul. E ca la ruletă, fie cîştigi jackpot-ul, fie pierzi tot. După ce ezit pînă-şi pierd cu toţii răbdarea, spun „Da“, cu glasul nesigur. Fie ce-o fi! Şi dă, Doamne, să fie Ionuţ! Ionuţ, cu care mă joc de doi ani de-a scrisul prin oracole, de-a declaraţiile trimise cu bileţele pe foi smulse din caietul de matematică şi ascunse în ascuţitoarea în formă de pară, de-a întîlnirile secrete în faţa cancelariei, cînd sîntem amîndoi elevi de serviciu pe şcoală, Ionuţ care nu a venit niciodată la petrecerile de ziua mea şi care atît de rar vine în taberele-astea unde jucăm Înecatea cu lumina stinsă.

Şi de unde te-a apucat? Ultima întrebare. Ar putea fi fruntea (părinteşte) sau obrazul (amical), ar putea fi nasul (amuzant) sau bărbia (stupid), dar ar putea fi şi buzele (problematic!). Jocul ideal de-a Înecatea arată aşa: Ionuţ, de zece ori, pe buze. Dar ştiu, ştiu că n-o să fie aşa, pentru că eu niciodată n-am cîştigat la jocuri, n-am fost prima pe scara blocului la Elasticul pe figuri, n-am fost campioană nici la Frunza, nici nu pot să mă laud că s-a strigat de multe ori „Urma scapă turma!“ atunci cînd am scuipat pe cineva spectaculos la Faţea… Ah, da, desenez prinţese frumoase cu crinoline alambicate, doldora de fundiţe şi dantele, dar cui îi pasă de asta? Poate doar băieţilor care mi le decapitează, de cîte ori reuşesc să pună mîna pe ele. Scriu compuneri cu extratereştri, bileţele lungi, şi pun cele mai complicate întrebări în oracole, dar toate astea nu mi-au adus noroc la jocurile care chiar contează.  

Simt ceva ud pe bărbie, o dată, de două ori, de trei ori. Şi-un miros nesuferit, ca ăla din vestiarul de sport. Asta a fost tot. Deschid ochii. Copiii chicotesc, iar Oana-mi înmînează lanterna. Trebuie să ghicesc cine m-a „salvat“. Iau la rînd mutrele băieţilor, în speranţa că voi citi vreun semn pe chipul „vinovatului“. Toţi par să aibă aceleaşi rînjete şi pe frunţile tuturor licăresc aceleaşi broboane de transpiraţie. Noaptea, toate pisicile sînt negre, iar eu nu-s pupată niciodată de cine trebuie la Înecatea, jocu’ ăsta blestemat!

Spun la întîmplare un nume, al celui mai nesuferit dintre colegi, Amihăiesei, genul care, dacă stai cu el în bancă, trasează cu cerneală o linie pe mijlocul ei, ca nu cumva să intri în jumătatea lui (care, desigur, e mai mare decît jumătatea ta). Culmea, îl nimeresc! Aşa că e rîndul lui să fie legat la ochi şi rîndul meu să pun întrebările. El se bucură, e singura lui şansă să fie pupat de o fată, pe lumea asta! 

La cîţi metri te-ai înecat? – întreb şi încep să număr. Amihăiesei tace. Vrea să acumuleze puncte. Dacă ar putea, s-ar opri doar la 100, dar nu e voie mai mult de 10. Cu siguranţă, victima lui va fi Alexandra sau Oana sau altă fată drăguţă din clasă, la care Amihăiesei nici nu ar îndrăzni să viseze, în mod normal. Încerc să fac o şmecherie, ca să le salvez de la un posibil dezastru, doar sînt prietenele mele!, dar ceilalţi băieţi observă şi încep să protesteze, aloooo, ce faci, nu-i corect, băi! Nasol, a ieşit Alexandra, blonda asta superbă care de-abia a venit la noi în clasă şi după care-s în limbă toţi băieţii. Săraca, face feţe-feţe la gîndul că va trebui să se pupe cu Amihăiesei! Într-un fel sadic, îmi pare bine, că poate aşa o să-i mai iasă şi ei figurile din cap (am văzut în pauză ce zîmbete-şi aruncă peste bănci cu Ionuţ!).

Şi de unde te-a apucat? Aproape cu lacrimi în ochi, Alexandra îmi face semne să o salvez. Să nu arăt spre buze, orice-ar fi. Poate scapă cu vreo bărbie sau, hai!, un obraz. Însă, ghinion!, regulile sînt reguli. Şi, la urma urmei, dacă e mişto să-i arunci ocheade lui Ionuţ, de ce ar fi aşa groaznic să-l pupi pe Amihăiesei? Ce, el nu-i tot om? Amihăiesei are un al şaselea simţ, special pentru Înecatea, pentru că a spus „Da“, exact cînd arătam spre buze! Copiii nu se mai abţin şi izbucnesc în urale! Alexandra izbucneşte în lacrimi. Cu bandana legată la ochi, Amihăiesei tresaltă, exaltat. Ştie că a reuşit, dar nici nu-şi imaginează cît de mare-i e norocul. Alexandra dă din cap şi refuză. Nu, nu se apropie de Amihăiesei nici picată cu ceară! Pur şi simplu, ea nu face aşa ceva! Hai, fatăăă!, strigăm noi în cor, hai că nu-i corect, uite, eu, de exemplu, a trebuit să-l pup pe Fărcăşanu Costin, imaginează-ţi, fată, papuaşu’ ăla, şi ce era să fac?, l-am pupat că ăsta-i jocu’. Doi băieţi o imobilizează pe Alexandra şi o duc în faţa lui Amihăiesei care rînjeşte de bucurie, cu gura pîn’ la urechi. E foarte probabil s-o înghită pe blonda şi fragila Alexandra, care tremură de scîrbă. Hai – îi fac semn băieţii care o ţin, nemiloşi. Unul dintre ei e chiar Ionuţ. Cu ochii închişi şi înghiţindu-şi sila, Alexandra se apleacă şi-l salvează pe Amihăiesei. De zece ori, pe buze. 

Adina Rosetti este jurnalistă şi scriitoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Farmacia din grădină. Rolul legumelor în prevenirea unor boli foarte grave, explicat de un renumit cercetător român
Legumele și verdețurile din grădină au efect terapeutic, cu atât mai puternic cu cât ele sunt produse în sistem tradiţional. O spun specialiştii în horticultură care s-au convins, în urma unor studii, că organismul uman preia din roadele pământului o gamă largă de substanţe care ne menţin sănătatea
image
Motivul incredibil pentru care au fost terorizați niște români în Mexic. „I-au adus pe unii agitați, cu arme”
Mexic e o destinație exotică la care visează numeroși români, dar fără să știe riscurile la care se expun. În primul rând, de multe ori vameșii mexicani le interzic accesul și îi expulzează imediat ce coboară din avion. Când totuși le este permis să viziteze țara, au parte de surprize neplăcute
image
Eroarea celor care plâng după industria comunistă. Economist: „Avem una dintre cele mai complexe economii din lume”
Contrar nostalgicilor care plâng după baza industrială moștenită din comunism, România astăzi una dintre cele mai complexe economii din lume, susține economistul Radu Nechita, citând un studiu de la Harvard. El explică de ce industria comunistă era una falimentară

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.