La Unirii nu te plictisești niciodată

Publicat în Dilema Veche nr. 823 din 28 noiembrie – 4 decembrie 2019
La Unirii nu te plictisești niciodată jpeg

Piața Unirii a fost, pentru mine, mult timp, un soi de limită a lumii. Cel puțin limita pînă la care puteai ajunge pe jos, din lumea cunoscută: cea a unui copil ceaușist care locuia pe Șoseaua Giurgiului, avea bunicii pe la Adesgo și școala pe Dimitrie Cantemir. Cînd ieșeam de la școală, de la liceul „Creangă“, drumul meu o lua, de obicei, în sens opus, spre „Șincai“ și Parcul Tineretului.

Piața Unirii, în vremea copilăriei mele, din cîte îmi amintesc (și-mi amintesc destul de vag), era chiar o piață din care puteai cumpăra fructe, legume, brînză. Veneau țărani care păreau adevărați, cu cîntare de metal și fără pungi de plastic, și-ți înmînau bucata de brînză din care încă mai curgea zeama, învelită într-o hîrtie. Îți puneau morcovii ori cartofii direct în recipientul cîntarului, ca apoi să ți-i răstoarne în sacoșa adusă de tine, frumos împăturită, în geantă.

Nici nu mai știu exact pe unde era piața asta, dar, în orice caz, nu unde e acum magazinul Unirea. Magazinul Unirea a fost una dintre realizările societății socialiste multilateral dezvoltate. Pînă atunci, de obicei, cînd aveam ceva de cumpărat, o făceam de la Cocor. Lîngă el mai exista, pare-mi-se, și un alt magazin universal, „Materna – Mama și Copilul“, fostul „La vulturul de mare cu peștele în gheare“.

Cînd a apărut Unirea, cred că prin 1976, a fost un eveniment. I se dusese buhul că acolo puteai găsi orice – într-o vreme în care, de fapt, nu se găsea mai nimic, decît cu pile și pe sub mînă. Sau cele care se găseau erau în majoritate urîte și, oricum, aceleași: erai îmbrăcat ca-n cele mai rele distopii din filmele de acum, pe atunci realitate, la fel cu alți cîteva mii de concetățeni ai tăi. De ce? Simplu: pentru că se făceau doar cîteva modele. Cetățenii Republicii Socialiste România se dădeau cu aceleași creme, foloseau același deodorant și aceeași apă de colonie, toate accesibile în magazinul Unirea. Și toate, în general, Made in Romania.

Cred că tot pînă aici am luat pentru prima dată metroul, prin anii ’80, cînd deja locuiam în zona Romană și încercam să ajung la bunicii mei de la Adesgo – dar la Tineretului nu se făcuse încă stație. Țin minte că fusese un eveniment să mergem cu metroul, că circulam cu mare precauție să nu ne prindă ușile sau să nu ne împingă cineva pe șine (precauție ce nu s-a dovedit inutilă). Cînd ieșeai din metrou ți se deschidea o perspectivă amestecată: în stînga, magazinul Unirea, extins; pe un soi de diagonală, dealul Mitropoliei; în față, lucrările la Centrul Civic și la Casa Poporului, evident, precedate de demolări masive.

După ’89, Piața Unirii s-a tot transformat, rămînînd, însă, un punct de reper al orașului, o zonă de forfotă și, pînă la un moment dat, de bișniță. Chiar și pe vremea lui Ceaușescu era plin de changer-i care, teoretic, îți dădeau orice fel de valută; practic, puteau fi și bucăți de ziare. De asemenea, tot din zonă, de pe stradă, puteai să-ți cumperi chiloți, deodorante, săpunuri de pe la hoteluri sau sticluțe din avion. Nu te plictiseai niciodată pe la Unirii, ba puteai chiar să rămîi lesne fără bani, așa cum a pățit mama cînd s-a dus să-i cumpere o șampanie bunicului de ziua lui.

În ’95, același magazin Unirea a găzduit primul McDonald’s din România. Pentru că s-a spus, răspicat, că primii nu știu cîți dintre cei prezenți la deschidere vor primi un hamburger gratis, coada de la 5 dimineața a fost pînă spre Mitropolie…

Deși n-am ajuns în prima zi, am tot mîncat cel puțin vreo două luni aproape zilnic la McDonald’s-ul de acolo. Tot prin zonă am descoperit primul Gregory’s, un magazin de sandvișuri care, prin anii ’90, era fascinant. Cel mai mare brad de Crăciun posibil, care-și schimba culorile cît mai dădeai o tură pieței, în coloana de mașini la care păreau să fi luat parte cam toți locuitorii orașului. Mult mai tîrziu, un Starbucks devenit tradițional. Fîntînile care cîntă și își schimbă culorile. Și, nu în ultimul rînd, o Dîmboviță cu rațe și lumini și, de ceva timp, terase ca pe Riviera pe malul ei.

De pe malul căreia, dacă te întorci spre Mitropolie și Casa Poporului, poți vedea, de multe ori, cele mai neașteptate apusuri.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.