Lada lui Urmuz

Adrian LĂCĂTUŞ
Publicat în Dilema Veche nr. 586 din 7-13 mai 2015
Lada lui Urmuz jpeg

În toamna lui 1930, la şapte ani după sinuciderea lui Urmuz, lucrînd la prima ediţie a operelor acestuia, Saşa Pană făcea, împreună cu prietenii săi Ilarie Voronca şi Geo Bogza, o vizită bătrînei doamne Eliza Ionescu-Buzău. Editorul revistei şi al editurii unu spera să descopere, printre hîrtiile păstrate de mama autorului său, cîteva texte indite cu care să completeze florilegiul celor şapte proze (două antume şi cinci postume) deja apărute în reviste bucureştene. Cercul tinerilor avangardişti români venera portretul şi semnătura lui Urmuz, iar Saşa Pană, care strînsese nişte bani (15.000 de lei, din care 5000 costa numărul curent al revistei), se gîndea că îşi permite să scoată un volum Urmuz, textele fiind puţine. Dar vizita îl pune la început în încurcătură şi îl uluieşte: bătrîna doamnă le oferă spre cercetare, în locul celor cîteva foi aşteptate, „un lădoi de circa un metru cub!“, a cărui greutate pare să-i strivească elanul editorial. Intrînd adînc în ladă, Saşa Pană a fost scos din deruta sa financiar-editorială printr-o nouă surpriză: deşi ticsit în prima jumătate de manuscrise literare, lădoiul nu oferi decît un singur text nou,

. În rest, zeci de variante, rescrieri, corectări, transcrieri şi retranscrieri, „ciorne chinuite“ ale celor şapte proze deja cunoscute. 

Cealaltă jumătate a lăzii conţinea partiturile unor compoziţii muzicale aparţinînd lui Urmuz, amatorul. Pasiunea lui ardentă pentru muzică şi pentru pian se manifestase din adolescenţă, în mod tensionat şi refulat – datorită ostilităţii tatălui său faţă de o educaţie orientată artistic –, dar constant, pînă la sfîrşitul vieţii, cînd lua deja de cîţiva ani lecţii de contrapunct la Conservator, ca elev particular. Aceste partituri s-au pierdut, fără ca valoarea lor muzicală să fie vreodată cercetată. În sfîrşit, lada mai conţinea două caiete groase, cartonate, ilustrînd o altă categorie de manuscrise, distinctă: sute de maxime, aforisme şi apoftegme transcrise de data aceasta, în mod semnificativ, într-o formă caligrafică definitivă, numerotate şi catalogate pe teme. Înainte de a-i fi luate de bătrîna doamnă Ionescu-Buzău pentru a fi păstrate în camera ei, caietele reprezentînd scrierile la care ea ţinea cel mai mult şi pe care le considera indubitabil cele mai importante, Saşa Pană copiază totuşi cîteva intrări şi îşi aminteşte cîteva categorii: „Despre femei, Despre religie, Despre evrei, Despre muzică“. 

Urmuz era un artizan, un miniaturist care îşi cizela piesele cu o obstinaţie reprezentînd reflexul unei înţelegeri – clasice – a creaţiei sub imperativul unui comandament etic:

Tudor Arghezi, care-i oferă în 1922 ocazia debutului publicistic (şi tot atunci pseudonimul), îşi aminteşte într-un medalion dedicat lui Urmuz de anxietatea perfecţionistă a acestuia, care-l împinsese pînă la „coruperea“ lucrătorilor din atelier în dorinţa de a putea reveni asupra propriilor texte chiar şi în tipografie. Mi se pare evident că exigenţele autenticităţii, spontaneităţii, ale automatismului psihic sau transcrierii onirice sînt străine poeticii lui Urmuz. Iar dacă apelăm la una dintre definiţiile cele mai sintetice şi revelatoare date avangardei, ca dorinţă de reconciliere a artei cu viaţa, de ştergere a graniţei dintre ele sau, altfel spus, de negare a autonomiei artei, atunci în lada lui Urmuz nu se ascunde un avangardist. 

Într-un anumit sens, Urmuz este artistul modern (se poate citi şi

) tipic pentru care arta îndeplineşte funcţia pe care altădată o avea religia. Cultul artei este la el în primul rînd un cult al muzicii, dar munca de elaborare a miniaturilor sale literare este şi ea coextensivă acestei credinţe.

lui este o parodie autoreflexivă şi o expresie a crizei unei estetici a sublimului chiar şi în muzică. Printre cuvinte, însă, criza este totală: scriitorul nu mai poate găsi nici o temă şi nici un limbaj care să permită elevaţia spirituală, iluminarea vizionară, rămînînd doar, flaubertian, cu mistica preciziei tehnice. Care, dacă nu mai poate fi o cale pentru depăşirea acestei lumi, poate fi un instrument folosit pentru a o distruge. 

Cele două caiete în care Urmuz îşi caligrafiase meditaţiile au dispărut pentru totdeauna, poate pentru că Saşa Pană nu le-a dorit atunci îndeajuns. Forma lor convenţională, clasică, precum şi titlurile categoriilor în care erau structurate şi care le puteau trăda ca fiind teme ale timpului, conservatoare, au interesat mai puţin pe tînărul avangardist. Între autorul acestor rînduri, în care lumea e rea şi murdară, binele pasiv şi răul activ, şi, pe de o parte, adoratorul Artei (pure, muzicale), iar pe de altă parte inventatorul discret al miniaturilor literare ilustrînd (dar şi provocînd) o apocalipsă burlescă sau grotescă, o corupere progresivă a lumii pînă la anularea ei, nu mi se pare imposibil de trasat linia unei coerenţe de atitudine (un fel de gnosticism al burghezului de a doua sau a treia generaţie). 

Într-una dintre prozele unui autor ce seamănă cu Urmuz în multe privinţe, în

lui Daniil Harms, pentru a studia lupta dintre viaţă şi moarte, un om închide deasupra lui capacul unui cufăr (care în final se dovedeşte a fi fost imaginar sau oniric), livrîndu-se curios, dar calm, atent şi cu oarecare metodă, asfixiei. Lada manuscriselor lui Urmuz închidea urmele unui experiment probabil unic în modernitatea românească. Unicitatea şi marginalitatea lui în raport cu direcţiile dominante în literatura română şi europeană a momentului afirmării sale (incluzînd aici şi avangarda) nu îl fac mai puţin simptomatic în contextul proteicelor crize ale modernităţii. Din lada lui, Urmuz comunică (nu printr-un tub, precum Stamate, primul său personaj adus din contorsionata subterană la lumina tiparului) cu alţi „extrateritoriali“ a căror sumă dă o altă definiţie literaturii secolului XX: Bacovia, Kafka, Bruno Schulz, Witkiewicz, Gombrowicz, Harms.

Experimentul literar în proza românească postbelică şi contemporană

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.