Lamentările unui reporter fricos

Ştefan MAKO
Publicat în Dilema Veche nr. 576 din 26 februarie - 4 martie 2015
Lamentările unui reporter fricos jpeg

Sînt pe ultima sută şi textul tot nu e gata. I-aş zice draft semi-final.

dar nu mai pot amîna. Ştiu că, dacă nu-l dau acum, n-o să-l mai dau niciodată. 

M-am gîndit cîteva zile

M-am panicat, că

Am încercat să mă calmez, să mă gîndesc, să-mi fac un plan.

Dar nu pot să scriu fără un unghi de abordare şi o structură, pff.

Cînd eram mic evitam fetele. Nu ştiu de ce, mi se păreau arogante şi încrezătoare, mă speriau. Aveam acasă o soră cu trei ani mai mare, ştiam ce le poate mintea la nevoie. Preferam să îngrop securea războiului într-o criptă înainte să fiu nevoit să zic ceva sau,

să mă uit în ochii lor. 

Mi-a luat ceva timp să mă dezgrop şi, încă pe atît, să devin uman. Izolarea mă făcea să ratez o grămadă de chestii interesante, dar frica era mereu mai puternică. M-am programat să pot executa mici comenzi umanizatoare. Cu palmele asudate şi tremurici în genunchi, chiţăiam la nimereală cîte un răspuns lipsit de sens. Funcţiona, oricît de ridicol păream. Anxietatea s-a mai domolit şi s-a nivelat. Am redistribuit-o nediscriminatoriu, în tăcere, fără să mă prind. 

Mi-am dat seama că pot aplica tehnica

în situaţii variate. Mă poate ancora în orice realitate, deşi nu mă simt parte din ea şi nici nu-mi vindec anxietatea, eventual o estompez. 

Am început să scriu după mai multe experimente nepotrivite. Scrisul îmi oferă timp de gîndire şi spaţiu de exprimare. Pot să zic ce nu puteam să zic altfel, să caut răspunsuri şi să-mi definesc limitele. E cel mai bun instrument cu care pot controla frica, tratament şi cauză în acelaşi timp. 

Cînd am început să scriu, mi-am ales nişte filtre de

, teme. Cu timpul am dezvoltat o pasiune pentru marginali: boschetari, ţigani, drogaţi, toate la un loc cu restul lumii. Cred că mi-e frică de întoarcerea la sărăcie, de alienarea socială, de fragilitatea mută a unei vieţi care contează, în cel mai bun caz, pentru cîţiva asemeni. 

Am vrut să înţeleg de ce ajungem acolo sau de ce nu putem să ieşim. Să mă asigur că n-o să ajung chiar eu acolo şi, în

, să ştiu ce am de făcut. M-am dus şi am vorbit cu oameni a căror existenţă mă terifiază, cu cei care-i ajută şi cu cei care le fac zilele şi mai grele. Am înregistrat, am pozat şi am scris cîteva articole, am citit altele, studii şi cărţi, am văzut zeci de ore de filme şi am colecţionat sute de discuţii şi dialoguri pe Internet. Informaţiile interesante le ţin într-un fel de bibliotecă. Pentru unele subiecte am foldere şi bookmark-uri, altele sînt pe vreun rînd de carneţel sau în telefon, idei sau capcane în care o să cad, cîndva, răsfoind o agendă mai veche. 

Acum cîteva săptămîni m-a întrebat un „ucenic“:

N-am ştiut să-i răspund foarte clar, cred că i-am zis:

E adevărat, într-o măsură. Trebuie să vreau, să fiu disponibil, să mă expun. Cînd le am pe primele, merg la agăţat. 

Uneori aştept şi cîteva ore, paralizat de teamă. Mă învîrt şi fumez pînă cînd mă bagă cineva în seamă. Apoi fixez tema şi ascult ore, zile, săptămîni. Absorb cît pot şi storc cît pot. Împrumut din limbaj, din gesturi, mă schimb. De multe ori sînt nociv pentru cei din jur, trebuie să iau o pauză. Am dezvoltat mici rutine ca să mă organizez din mers şi să nu mă ard. Unele funcţionează. 

De prin septembrie lucrez la un material despre un parcagiu care a murit într-o secţie de Poliţie din centrul Capitalei. Cînd am aflat, anul trecut, de acest caz, voiam să scriu despre consumatorii de droguri infectaţi cu HIV. Eram la ARAS, un centru care se ocupă cu prevenirea HIV/SIDA. Mi-am notat

sau aşa ceva. Îmi povestiseră şi alţi oameni despre cum sînt duşi pe cîmpuri, aruncaţi în Dîmboviţa, bătuţi, umiliţi, lăsaţi fără bani sau obiecte şi cum n-au ce să facă.

M-am apucat de documentat abia după cîteva luni. Nu mai ştiu cum mi-am adus aminte şi am văzut că începea procesul poliţistului inculpat. Aveam şi alte proiecte, dar n-am reuşit să le duc în paralel. Le-am pus pe pauză, nu ştiu dacă şi cînd o să le termin. Voiam să fie o poveste simplă, dar din una-n alta a devenit cel mai amplu şi mai greu material la care am lucrat. Nu m-a lăsat nici în zilele în care mi s-a părut că nu fac nimic. Cînd nu mai încăpem unul de altul, încerc să-i dau liber, să mai fac şi altceva sau să dorm. 

Scriu asta pe ultima sută de documentare. Întrevăd un

funcţional, ştiu ce-mi lipseşte ca să meargă. Am o tonă de documentaţie, caiete şi carneţele pline, chiar şi un soft cu care să le organizez după idei, notiţe, material brut şi drafturi. Unele sînt deja paragrafe sau chiar bucăţi de reportaj, dar vor suferi modificări. 

La final, o să le las pe toate la un loc, să se prindă. Cînd o să mă ia panica, o să devin insuportabil. O să mă închid în cameră o săptămînă, o să deschid softul-minune şi o să rescriu pînă cînd nu voi mai şti cine sînt. Apoi o să edităm în colectivul de redacţie pînă cînd toată lumea va fi mulţumită. 

N-o să mai pot amîna, dacă nu-l public atunci, nu-l mai public niciodată. O să zic că

că. Apoi anxietatea va scădea, voi şti că e prea tîrziu, oricum nu eram eu şi acum am altceva de făcut. O să-mi iau agendele la verificat, o să mă uit prin liste şi o să mă apuc de documentat. Data viitoare o să fie mai bine. 

Ştefan Mako este reporter independent şi îl puteţi citi pe www.casajurnalistului.ro

a consemnat Ana Maria SANDU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.