– Bună, nu te supăra... ai un foc?

Mă uit la un el răsărit de nicăieri, zîmbindu-mi prietenos, aşteptînd, în picioare, în faţa mesei mele. Îi zic că nu fumez. Inima mea n-a tresărit, a rămas la locul ei, chiar dacă în faţă aveam o cafea despre care bunica mea ar zice să nu o beau, că-mi creşte tensiunea.

– Şi... n-ai vrea să aprindem o discuţie?

Mă pufneşte rîsul şi îi zic politicos că nu. Aşa încep 12.000 de relaţii, desigur, dar nu aşa încep şi relaţiile mele. O prietenă de-a mea foarte bună s-a lăsat agăţată aşa, acum doi ani, de A., tipul care e, de tot atîta vreme, prietenul ei. Au 17 ani şi au o relaţie de doi ani, una teribil de lungă pentru adolescenţă, după umila mea părere. Mi-a zis într-o zi prietena mea că nu îi mai tresare inima cînd îl vede, că inima ei e anchilozată de la atîta iubire pe care n-a simţit-o sau, mai bine zis, n-a trăit-o cu tipul ăsta. Dar ea crede că nu există iubire la vîrsta asta, aşa că e mulţumită să aibă pe cineva cu care să iasă în club, la film şi prin Centrul vechi. O salvează relaţia asta de expresia forever alone, des întîlnită pe reţelele de socializare şi pe diferite site-uri umoristice, prin intermediul căreia tinerii fără pereche îşi deplîng singurătatea şi o afişează, făcînd haz de necaz şi fiind ironici. Probabil sarcasmul e trăsătura pe care o vei întîlni la toţi adolescenţii. Sarcasmul e alt start-up al relaţiilor. Am remarcat că ironiile sînt alte mijloace prin care se întemeiază mari ori mici iubiri. Raluca şi Cristi s-au cunoscut prin intermediul Facebook-ului. Cristi postase ceva amuzant despre cineva, Raluca i-a dat share, el a văzut share-ul ei, a întrebat-o pe chat-ul Facebook-ului dacă chiar i se pare idioată persoana despre care postase el ironia, ea a zis că da, au vorbit, s-au cunoscut, s-au plăcut şi sînt împreună de o lună. Eu sînt prietena Ralucăi. Am întrebat-o, acum două zile, ce crede despre Cristi. Mi-a zis că sărută bine şi că îi place că merge la sală şi o scoate la suc în locuri drăguţe. Recunosc că petrec mult timp pe Facebook şi nu am putut să nu observ declaraţiile reciproce de iubire care îmi apar pe newsfeed. I-am întîlnit cîndva împreună, nu mi-au plăcut, însă le-am zis că sînt frumoşi şi că sper să îi ţină. Aşa se face, din cîte am înţeles.

Nu ştiu decît vreo două-trei cupluri cărora să le fi zis sincer că arată bine împreună. Primul e alcătuit din doi fotografi care s-au cunoscut tot pe Facebook, apoi ea a trebuit să îi ia lui un interviu şi a fost un soi de dragoste la prima vedere. Asta îmi spune el. A împlinit 18 ani acum două luni. Îmi zice că iubirea e ceva complicat, însă, după multă vreme, îi bate inima serios. A fost implicat în tare multe relaţii, s-a cuplat prin excursii cu diverse tipe, a avut relaţii de o zi şi de luni întregi. Mi-a zis că nu le regretă şi că ştie să facă diferenţa între iubire adevărată şi „prostii“, aşa cum le-a numit el. Zîmbeşte cu toată faţa cînd e cu ea şi pare fericit. Al doilea cuplu e format din doi prieteni foarte buni, care se ştiu de şase ani. Au fost prieteni foarte buni pînă ce, într-o seară, la un majorat, după multe shot-uri de tequila, el a sărutat-o şi apoi s-au sărutat toată noaptea. A doua zi, erau de nedespărţit. Au amîndoi 18 ani, îşi ştiu toate secretele, gîndesc la fel, sînt mereu împreună şi el mi-a zis că e singura fată pe care o iubeşte. A început să îi cînte, într-o zi, un cîntec de la o formaţie populară în rîndul tinerilor, care are un vers în care e descris cum i s-a urcat inima în gît cîntăreţului cînd şi-a văzut iubita. Mai ştiu doi colegi care s-au cuplat la un festival de rock, din ăla care ţine trei zile şi trei nopţi, ca o nuntă din poveşti. Sînt de vreo două luni împreună, par foarte încîntaţi şi mi se pare că apar ceva scîntei cînd se apropie unul de altul. Arată bine, se potrivesc, au chimie, nu cred însă că inima ar fi implicată cîtuşi de puţin într-o astfel de relaţie. Mai am un prieten care s-a îndrăgostit de o fată, în staţia de autobuz. I-a luat numărul de telefon cu chiu şi vai, acum vorbesc prin mesaje şi duce o luptă extraordinară să o scoată la o cafea. Mi-a zis că inima lui bate ca nici o tobă şi ca nici un bas, numai cînd primeşte un mesaj de la ea.

Tipul care a vrut să aprindă o discuţie cu mine s-a retras la masa lui, eu fiind singură, cu ceaşca mea de cafea şi dînd mesaje prietenului meu cel mai bun, care întîrzie, ca de fiecare dată.

Prietenul meu cel mai bun e trist că a fost friendzone-uit de o tipă cu care vorbea de ceva vreme. Orice adolescent cu conexiune la Internet şi care umblă pe site-uri respectabile ori în grupuri respectabile s-ar uita la tine cu ochii mari şi ar pufni în rîs dacă ai întreba ce înseamnă friendzone. E alt termen esenţial în vocabularul de 14-15-16-17 ani, alături de forever alone. Friendzone e atunci cînd eşti prieten cu cineva şi persoana respectivă nu e atrasă de tine şi nu vrea o relaţie cu tine, din teama extraordinară că aţi strica minunata relaţie de prietenie dintre voi. Nu, nu a strica relaţia de prietenie cu tine e problema, ci, pur şi simplu, nu te place. Trăieşti o senzaţie aiurea rău după ce eşti friendzone-uit, e la fel ca după ce ieşi dintr-o relaţie: share-uieşti melodii triste pe Facebook, n-ai chef să ieşi în oraş, te uiţi la seriale şi mănînci îngheţată, plîngîndu-te de viaţa ta de rahat şi de cît de ghinionist eşti tu în ale amorului, cum n-ai avut tu niciodată norocul să întîlneşti pe cineva pe care să-l placi şi care să te mai şi placă. Oricît de idiot pare din exterior, decepţiile create de respingeri nu sînt prea plăcute. În ceea ce priveşte despărţirile, acestea se împart în două categorii – catastrofice şi complet neinteresante. Cele mai palpitante sînt cele catastrofice, cînd oamenii din jurul persoanei care are inima frîntă sînt nevoiţi să suporte tînguirile şi telefoanele de mi-e aşa de dor de iubiiiii, de ce a vrut să ne despărţiiiim??! Spun că-s palpitante pentru că duc la împăcări ulterioare, de cele mai multe ori, însă sfîrşesc, evident, printr-o altă despărţire, mai mult sau mai puţin catastrofică. Dramaticele despărţiri de acest gen sînt mană cerească pentru buticul de la colţul blocului, pentru că adolescenţii, odată trişti, se apucă de mîncat multă îngheţată, ciocolată, se apucă să fumeze serios şi eventual să consume alcool – că vînzătoarea ori chelneriţele din pub-urile din Centrul vechi nu-şi pun problema dacă ai sau nu 18 ani. Despărţirile complet neinteresante sînt cele terminate cu „Te pup, pa-pa!“. Nu sînt deloc complicate, rezultă din relaţii fără sentimente implicate, sînt scurte şi la obiect. Am un prieten care a trecut numai prin genul ăsta de despărţiri şi pare un adolescent fără griji în ceea ce priveşte corazon-ul.

Adolescenţii au inimi mari, iubesc interesant şi nu iubesc la fel de interesant. Iubesc mărunt, iubesc aiurea, iubesc sec sau cu patos. Iubesc evaziv, iubesc în sinea lor. Iubesc ideea de a iubi şi de a fi iubit. E amuzant să-i observi şi să trăieşti înconjurat de iubirea lor, multă rău şi interminabilă.

Mălina Amortoaie are 16 ani, e elevă la Colegiul Naţional „Sf. Sava“ şi scrie pe www.malli.ro.

Foto: Dragoş Voicu