Lectura ca un trup fierbinte

Publicat în Dilema Veche nr. 106 din 2 Feb 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu cred că eu aş fi cel mai în măsură să arbitrez între lectura reală, propriu-zisă, şi cea virtuală, pe ecranul computerului. Mi-e cu neputinţă să fiu imparţial, de vreme ce, maniac al cărţii ca fiinţă, sînt un duşman intratabil al tuturor surogatelor şi inter-mediilor care mă ţin departe de trupul fierbinte al paginii, de palpitul foşnitor al literelor, de marginea albă, ca de cearceaf nupţial, a foii. Cred că din pricina asta, a rezistenţei la ecranare, a incompatibilităţii cu intermediarul, nu-mi place deloc filmul şi ador teatrul, contactul direct, vizual, auditiv şi olfactiv cu trupurile de pe scenă. Pe scurt, lectura pe computer mi se pare la fel de nenaturală şi frustrantă, la fel de rece, stearpă şi masochistă cum mi s-a părut întotdeauna - pardon de comparaţie - folosirea prezervativului. Sînt hotărît şi definitiv de partea celor care consideră lectura un act erotic şi cartea ca un corp fierbinte, fie cu valenţe strict hedoniste, fie matern-iniţiatice. Dintre toate comparaţiile făcute de-a lungul timpului pentru intrarea în carte (ca într-o pădure mirifică ori ca într-un somn cu vise feerice, ca într-o gură de rai sau de infern, ca în Athanorul alchimic ori ca într-o cetate de cucerit etc., etc.), m-am lăsat ispitit şi cîştigat exact de imaginea copertelor ca braţe aromitoare, de foşnetul paginilor ca narcoză a mîngîierilor, de adnotările în text sau pe marginea foii ca fervori preludice, totul fiind un excitant amestec de revelaţie prin senzorialitate, de plăcere prin calcul premeditat, autoîmplinire prin dăruire şi alterizare. Nimic nu mi-am dorit mai mult în copilărie ca biblioteca. Locul cel mai încărcat de fabulos pe care l-am avut în viaţă a fost... vitrina de la şifonierul bătrîn, acea jumătate de metru lemnos, maroniu, pe care, după îndelungi, încăpăţînate rugăminţi, mi-a cedat-o maică-mea pentru a-mi pune cele cîteva zeci de cărticele din "Traista cu poveşti", colecţia de doi lei prin care cutreieram lumea şi vămile văzduhului. Toate simţurile mi-au rămas amprentate cu zestrea acelei zile: cotlonul de lemn tainic şi primitor ca o văgăună călduroasă în miez de iarnă, eticheta şcolară pe care am lipit-o pe geamul crăpat ("Biblioteca mea, Dan"), mirosul de vechi-prăfos-acrişor, apoi interminabila reaşezare a cărţilor, ba alfabetic, ba după mărime, ba după culori, ba străinii într-o parte şi Ispirescu în alta, urmată de ultracaligrafica întocmire a Opisului şi semnarea firoscoasă a fiecărui exemplar, pe post de ex libris prematur. Ei bine, acel ieftin, înduioşător simulacru de peşteră a comorilor sau de culcuş în somn intrauterin - dacă vreţi să urmăm firul comparaţiei de adineaori - mi-a întipărit pe viaţă relaţia cu cartea. Aveam vreo opt, nouă ani, eram un copil singuratic, gras, bîlbîit, eram săraci, nu aveam tată, dar maică-mea citea în neştire şi mă căra de două ori pe săptămînă la teatru, la Operă şi Operetă, la ARLUS, niciodată la circ (nu suporta, ca şi mine astăzi, ideea dresajului şi a captivităţii animalelor). Îmi aducea la fiecare chenzină o mînă de cărţi proaspete, luate pe datorie, obsedată în sfîntul ei bovarism să ne depăşim condiţia, să evadăm din mahala, "s-o duci cît mai bine ca să poţi face cît mai mult bine în jurul tău". Atît. Ce-i drept, am moştenit şi ceva rău, rău de tot, de la biata maică-mea: lectura agresivă, cu forţarea cotoarelor şi siluirea paginilor, cu sublinierile groase, colorate, cu colţul îndoit ca semn etc. Am încercat o viaţă să mă vindec, dar tot mai sufăr de metehnele astea cvasiviolatoare. Ştiu că fac şi ele parte din vinovata plăcere, dar asta nu mă împacă. Ce să caute, aşadar, unul ca mine în lectura virtuală!?! Are Arghezi o tabletă de-a lui, cu magnet pe toate feţele, despre cum marchează ţigara fiecare oră şi fiecare situaţie de viaţă a fumătorului. De la cafeaua şi WC-ul de dimineaţă, pînă la pufăitul pe balcon din faptul serii, trecînd prin birou, aşteptări de tramvai, de lefuri sau de naşteri, cu supărări, satisfacţii, şpriţuri, la preaplin sau preagol, totul cere o ţigară. Exact aşa s-ar putea scrie şi despre carte, nu doar ca obiect, ca instrument sau ca marfă, dar ca făptură. Un animăluţ pe care-l duci tandru la piept, în buzunarul de la spate al pantalonilor, ca pe o butelcuţă de whisky, pe care îl legeni şi care te leagănă, în tranşee, în hamac, pe patul de spital, în gară, în avion... Ce să faci, păcatele mele, cu laptop-ul sub mestecenii de pe dealul de la ţară!? Cum să citeşti din Pascal pe un ecran, întins pe iarbă şi ciugulind struguri? Cine poate - bravo lui. Nu-l invidiez, nu-l dispreţuiesc. Îl înţeleg. Şi-l plîng. Un muzeu vizitat pe computer e-o chestie bună, dar numai pentru a te stimula să-l cutreieri pe picioarele tale sau cel puţin să te pierzi apoi cu privirea într-un album excelînd în transfocări de detalii. În fine, ca să nu cad prea tare în patetic tocmai în faţa sarcasmelor zglobii ale Dilemei vechi, închei cu întrebarea: în lipsa ceaslovului iute mîntuitor de insecte, cum ar mai omorî astăzi elevii vreunui Creangă muşte pe ecranul computerului?

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Farmacia din grădină. Rolul legumelor în prevenirea unor boli foarte grave, explicat de un renumit cercetător român
Legumele și verdețurile din grădină au efect terapeutic, cu atât mai puternic cu cât ele sunt produse în sistem tradiţional. O spun specialiştii în horticultură care s-au convins, în urma unor studii, că organismul uman preia din roadele pământului o gamă largă de substanţe care ne menţin sănătatea
image
Motivul incredibil pentru care au fost terorizați niște români în Mexic. „I-au adus pe unii agitați, cu arme”
Mexic e o destinație exotică la care visează numeroși români, dar fără să știe riscurile la care se expun. În primul rând, de multe ori vameșii mexicani le interzic accesul și îi expulzează imediat ce coboară din avion. Când totuși le este permis să viziteze țara, au parte de surprize neplăcute
image
Eroarea celor care plâng după industria comunistă. Economist: „Avem una dintre cele mai complexe economii din lume”
Contrar nostalgicilor care plâng după baza industrială moștenită din comunism, România astăzi una dintre cele mai complexe economii din lume, susține economistul Radu Nechita, citând un studiu de la Harvard. El explică de ce industria comunistă era una falimentară

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.