Legenda Cîrnatului de Pleşcoi şi a Roşiilor de Aur

Publicat în Dilema Veche nr. 201 din 15 Dec 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Prima oară am ajuns în State prin 1991. Eram în Washington D.C., în vizită la o simpatică familie (aproape) locală. Ea, Katherine, e înaltă, blondă, subţire. Lucra la Fondul Monetar, la serviciul de presă. Acum e director de comunicare şi e între primii zece salariaţi ai FMI. Soţul ei se numeşte Francesco şi e de origine braziliană. Micuţ, durduliu, volubil. Vorbeşte ca Joe Pesci. În ’91 nu ştiam genul Pesci, aşa că, de fiecare dată cînd văd un film cu respectivul, am reacţia: "Ia uite, ăsta vorbeşte exact ca Francesco". Seara, un vin alb, cîteva prăjiturele, cîţiva prieteni de-ai lui Francesco (brazilieni, evident). Unul era fiu de senator. Pare-se că Brazilia are mulţi senatori cu mulţi copii, pentru că, între timp, am mai cunoscut vreo patru. Din vorbă-n vorbă, venim la un subiect interesant pentru mine. Zice Francesco: "Ce aţi avea voi în România, aşa, specific, să facem un ban?". Trebuie spus că, spre deosebire de soţia lui, funcţionar de carieră, Francesco avea (şi are) o viaţă mult mai interesantă. Caută să pornească mici "biznisuri", de obicei pe filieră braziliană. Importă cafea, exportă jucării chinezeşti, trebuşoare mititele pe care le săvîrşeşte în aşteptarea marii lovituri. Eu răspund: "Ştiu şi eu, păpuşele cu Ceauşescu, de speriat copiii?". Eram la mai puţin de doi ani de la Revoluţie şi americanii te întrebau de Ceauşescu, cînd aflau de unde eşti. Zice el: "Noooo, mai bine Nadia, uite o idee, aparate de fitness din gama Nadia Comăneci". Fiul de senator intervine în discuţie. "Ştii, anul ăsta am fost în România, la Cluj. Nevastă-mea e de origine maghiară şi are rude prin Transilvania şi am fost voluntari la un cămin de orfani. Şi tare mi-a plăcut chestia aia, cum îi zice, zacusca." Francesco clipeşte scurt din ochi: "cum se face?". Îi explic, pe scurt. În detaliu nu aş fi putut, cred că înţelegeţi de ce. Nu am făcut zacuscă în viaţa mea. Se dezumflă imediat. "N-o să meargă niciodată să facem un ban din asta. Dacă o faci industrial, de serie mare, n-o să mai aibă nici un gust." Am dat sceptic din cap, nu prea l-am crezut. Mă gîndesc însă la seara aia în fiecare Post al Paştelui sau al Crăciunului, cînd încerc să cumpăr zacuscă "de-a gata". Am încercat toate mărcile, "de la bunica", "din grădina bulgarului", cred că o să încerc şi "de la bunica bulgarului" cînd o să apară. Nici una nu are gust. Oricum, nu are Gustul de Zacuscă. Am făcut introducerea asta lungă pentru că mi-a făcut plăcere să îmi amintesc de Katherine şi Francesco, nu pentru că ar avea mare relevanţă pentru tema acestui numărul din Dilema veche. Deşi lozinca "Să vindem Europei produse curate" sună plauzibil, de fiecare dată cînd vreun politician sau mare-producător-agricol ne ia cu "şansa României stă în agricultura bio", mă umflă rîsul. Să vin cu argumente suplimentare. Primo: nu cred neam că prosperitatea României se poate face cu lăptuci şi morcovi. Avem (încă) suficiente talente în IT şi industrii de vîrf pentru a încerca marea cu sarea în domeniile astea. O eventuală orientare a strategiilor guvernamentale (noroc că ele nu există) post-aderare spre producţii agricole "de elită" ar semăna cu eroarea catastrofală a Uniunii Europene: după ce, decenii la rînd, au alocat mai bine de jumătate de buget către subvenţii agricole, astăzi se miră că Statele Unite domină copios lumea de azi, o lume a tehnologiilor înalte. Secundo: argumentul "Francesco". Se ia orice produs făcut în casă, se încearcă asimilarea lui într-o linie de producţie într-o fabrică. Rezultă un "ceva" plasticos, de serie mare, oricînd suspect de abuz de E-uri. Alternativa ar fi: îl produci în continuare în casă, faci asocieri de mai mulţi "producători-în-casă", bagi grămezi de bani în reclamă şi poziţionare de brand şi, după vreo 5-6 ani, scoţi oarece profit. Funcţionează pe ici, pe colo, prin Europa. Improbabil să meargă şi în România. Ideea de asociere la românul rural este, deocamdată, compromisă. Nu insist asupra motivelor. Le ştim. În plus, marketingul şi poziţionarea de brand pe o piaţă atît de diversă şi competitivă, cum e cea comunitară, costă. Investitorul român are multe alte variante de a scoate un profit. Mai repede, mai sigur. Această variantă este complicată şi greoaie. În plus, mîna de lucru pentru aşa ceva ar lipsi în multe, foarte multe zone. Tertio: unitatea (calităţii) în diversitate (de producători). E greu de crezut că se poate obţine un produs omogen de la zeci şi sute de mici gospodării. Trebuie să scrii o "biblie de calitate şi ingrediente" pe care toate bucătăresele din reţea să o respecte cu sfinţenie. Standardizarea calităţii este una dintre puţinele virtuţi ale pieţei unice europene. Am scris "virtuţi"? Mă rog... nu am găsit alt cuvînt, la repezeală. Păi, ar rămîne Produsul. Ceva de genul roşiilor. Nu o chestiune complicată (cum ar fi zacusca). De cînd cu dom’ Dinescu şi celebra lui tiradă împotriva roşiilor turceşti şi olandeze, se părea că românul are un produs agricol de care e mîndru. Fără strategii guvernamentale de promovare, fără cheltuieli cu afişe, fără campanii "Fabricat în România", o simplă vorbă a poetului a schimbat o grămadă de lucruri. În pieţele Bucureştiului scrie: "Roşii Româneşti FFFFFFF Gustoase!". Ţăranii (mă rog, vînzătorii) te îmbie: "Dom’le, sînt româneşti, din grădină, nu sînt de import". România îşi găsise brandul. Şi se mai zicea că intelectualul român nu se implică în mersul Cetăţii... Din păcate, momentul nu a fost utilizat. Producătorii s-au mulţumit să cîştige un ban în plus la kilogram, nu s-au asociat, nu au investit în varii tehnologii de crescut productivitatea (de tipul irigării prin picurare, de exemplu). Au băgat în continuare fosfaţi în sere, au cumpărat răsaduri ieftine şi proaste de pe unde au găsit, au uns roşiile cu ulei înainte să le pună pe tejghea. (Dom’ Dinescu, nici nu vrei să ştii ce-şi-cum cu roşiile crescute primprejurul Bucureştiului!) În acest moment, tomatele italieneşti (alea pe codiţă, în ciorchine) sînt bune, au gust, au miros de roşie şi, cel mai important, costă aproape cît cele româneşti. Recapitulez întru concluziune: spiciurile despre şansele europene ale agriculturii româneşti sînt opiu pentru popor (jumătate din electorat trăieşte la ţară). Poporul însuşi nu are chef de agricultură performantă decît dacă sus-numita activitate se desfăşoară în Spania. În plus, Cîrnatul de Pleşcoi este destul de bun. Dacă e făcut în casă. Fabrica omoară Cîrnatul. Definitiv. Vorba reclamei.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.