Grupul de umor Epic Show este alcătuit din Tibi Codorean, Adrian Cucu, Bogdan Rădulescu şi Dragoş Stan. 

De cînd faceţi umor?

Umor facem de cînd ne știm și, mai ales, de cînd ne știți. Într-un fel sau altul, voluntar sau întîmplător, grație evoluției sau planului divin, dintotdeauna am fost amuzanți și ne-a plăcut să glumim. În această privință, am fost ca toți ceilalți oameni. Cui nu-i place să glumească și să rîdă? Abia prin 2013 am început să facem umor organizat, intenționat, concentrat și, să nu uităm de cel mai important aspect, remunerat.

Cîte glume aţi lansat în lume?

Glumele pe care le-am lansat în lume nu ne mai aparțin, astfel că nu le putem contoriza. Din momentul în care au binecuvîntat Internetul cu prezența lor, glumele nu ne-au mai aparținut. Au intrat în folclor și în vizorul hoților de conținut. Aparțin istoriei acum. Încă există oameni care vin să ne spună o glumă de-ale noastre și asta nu poate decît să ne încînte, să ne amuze și chiar să ne surprindă, pentru că am uitat mare parte din ele și ne mirăm de cît de amuzanți am putut fi.

Cu ce nu se poate glumi? Sau cu ce nu glumiţi voi? Aveţi subiecte tabu? Aveţi „lucruri sfinte“?

În contextul potrivit, se poate glumi despre orice. Subiecte tabu nu avem. Nici măcar nu cunoaștem sensul cuvîntului „tabu“. E vorba de acel scăunel rotund sau pătrat, fără spătar? Nu, acela e „taburet“. În fine. Din cîte am observat noi, există public pentru orice fel de glume. Sexul e cel mai mic numitor comun din punct de vedere umoristic, astfel că toată lumea rîde la glumele despre sex pentru că toată lumea pretinde că îl face și că știe cu ce și cum se mănîncă. Răspuns corect: cu mînuța, tandru.

Noi nu avem lucruri sfinte, dar au alții, iar uneori e cu atît mai amuzant (pentru noi) să facem glume despre ele cu cît sînt mai sfinte (pentru ei). Referendumul pentru familia tradițională a fost unul dintre exemplele recente. Cînd îi vedem atît de îndîrjiți din pricini atît de mărunte (pentru noi), nu ne putem abține să nu-i luăm peste picior.

În serialul Dangerous World of Comedy, Larry Charles documentează fenomenul stand-up comedy în ţări marcate de fundamentalisme religioase, dictaturi militare şi războaie civile unde comedianţii sînt, uneori, ucişi pentru glumele lor. Merită să mori pentru umor?

Nu prea merită să mori în general, iar să mori pentru umor ar fi chiar o glumă proastă. Comedianții mor cîte puțin de fiecare dată cînd urcă pe scenă și spun o glumă la care nu se rîde, dar mor pe interior, iar asta e ceva complet diferit, pentru că în final asta poate să îi ajute în comedie. În țările acelea din documentar se murea pentru libertatea de a face glume, iar asta considerăm că merită, în sensul că e perfect în regulă să moară alții pentru ca tu să ai libertatea să faci glume despre puțe.

Dacă aţi avea de ales, ce glume aţi prefera să faceţi: legate de rasă, etnie, religie, sex ori naţionalitate? Aveţi vreo predilecţie?

Dacă am avea de ales, am face aceleași glume pe care le-am făcut și pînă acum, adică doar despre chestii care ne amuză pe noi. Am avut privilegiul să ne decidem singuri direcția umoristică, fără influențe externe, și ne-ar plăcea – vorba multor comentarii pe care le primim – să o ținem tot așa. Să facem glume pentru noi înșine, prin noi înșine.

Ce glume preferă publicul din România?

Oamenii preferă glume care le validează lor opiniile. Glumele care conțin o fărîmă de adevăr sau o părere pe care o împărtășește majoritatea populației vor fi întotdeauna apreciate. Am folosit cuvîntul „împărtășește“ cu un scop. Corupția morală a preoților e amuzantă, pentru că toți știm un preot bețiv sau hoț sau curvar sau unul care are destul timp liber pentru a îmbina armonios toate aceste hobby-uri.

Dacă am face, în schimb, glume despre cum Iuda n-a vrut să mănînce la Cina cea de Taină, cînd Iisus i-a spus „Acesta este trupul meu“, motivînd că mîncase foarte bine la Prînzul cel de Taină, și că nu a vrut nici să bea vin cînd Iisus a menționat că e sîngele lui, spunînd că trebuia să se trezească devreme a doua zi, cam pe la al treilea cîntat al cucoșilor, să zicem, probabil că nu am strînge la fel de multe like-uri. Nu se glumește cu așa ceva.

Pe o scară de 1-10, ce rată de ofensă au glumele cu subiect etnic? Aţi avut reacţii agresive la vreo glumă etnică?

Lumea, la noi, nu pare că se urzică la glumele etnice. Ba chiar își poartă rasismul ca pe o virtute. Mai degrabă la cele legate de minorități sexuale sau ideologice se ofensează, dar numai din tastatură. În persoană n-am primit recenzii negative. Online, în schimb, ni s-a vărsat în cap toată frustrarea pe care oamenii au acumulat-o în timpul vieții și de care n-au putut scăpa pînă n-au venit cinci băieți să facă glume despre maghiari, moldoveni, preoți, politicieni, homosexuali, țigani sau Simona Halep.

Am atins un nivel de finețe atît de înalt, încît avem materiale umoristice pe care unii le iau în serios și se inflamează teribil cînd ne văd că vorbim „serios“ despre cum e bine să bați copiii, e o pierdere de timp să citești cărți sau despre cum femeile nu sînt egale cu bărbații. Acolo se observă foarte clar că există destui oameni care nu recunosc o glumă decît dacă e precedată de formularea „Hai să-ți spun un banc“.

Cînd faceţi glume despre români/maghiari, cu ce anume (trăsături, caracteristici, prejudecăţi) vă place să glumiţi cel mai mult?

Ne plac glumele care ar fi amuzante indiferent dacă în ele ar fi vorba despre români, maghiari, ugandezi sau reptilieni. Există unele observații general valabile despre natura umană care pot fi potențate umoristic dacă sînt asociate unei populații anume, dar care stau în picioare și singure. Acelea ne plac cel mai mult. Să spui despre un grup că e format din genul de oameni care se supără dacă nu sînt invitați la o petrecere, dar, dacă sînt invitați, nu se duc, e amuzant chiar dacă grupul e de olteni, budapeșteni sau kualalumpurezi. Aceste observații sînt amuzante și dacă nu ai o experiență personală cu subiectul lor. Pentru că și celor care n-au întîlnit niciodată maghiari le place să rîdă la bancuri despre maghiari. Mai ales lor. Cei care au întîlnit maghiari știu că nu toți vorbesc cu dezacorduri, nu toți defrișează păduri și nu toți consideră boiaua roșie drept condimentul suprem.

La ce tipuri de glume sînt românii/maghiarii cel mai sensibili?

Românii sînt exagerat și extraordinar de sensibili la glumele despre români făcute de non-români. E unanim acceptat faptul că noi putem să ne ponegrim și să ne desconsiderăm între noi în toate felurile posibile (nu ne mai facem bine, ca la noi la nimenea etc.), dar, în momentul în care o face o păpușă de pluș franceză, e obligatoriu să declanșăm un război sfînt mediatic împotriva broscarilor mimi mîncători de baghete care poartă pantaloni maro în război ca să nu se vadă cum fac pe ei fix înainte să se predea și au femei cu păr la subțioară și toți fumează în filme alb-negru și se cred artiști și jinduiesc la o formă utopică de socialism. Românii sînt ipocriți. La fel și maghiarii, presupunem, dar nu putem spune sigur pentru că singura interacțiune a noastră cu ei e atunci cînd le cerem o pîine în limba română și ei ne refuză în limba lor (tot română, dar cu accent).

Care-s „vulnerabilităţile“ româneşti/maghiare cele mai amuzante?

„Vulnerabilitatea“ oricărui popor care o scaldă atît de naționalist cum o fac acestea două este să i se scoată în evidență faptul că nu e special. Nu știm, deocamdată, cum s-ar putea face asta într-un mod amuzant, dar credem că amîndouă s-ar urzica teribil să le zici că pălinca lor „îi așe ni“. Sau că femeile lor nu sînt chiar atît de frumoase cum spune legenda. Sau că oamenii nu sînt chiar atît de inventivi, bravi, talentați sau curați la trup, curați la suflet cum își imaginează. Glumele acelea despre lenea proverbială a românilor s-ar putea face și despre unguri. Și vicersersa, în cazul glumelor despre promiscuitatea unguroaicelor. Stereotipiile de genul acesta nu se limitează la granițele unei țări și pot fi extinse la scară globală.

One liner-ul favorit cu maghiari?

Transilvania e pămînt unguresc.

One liner-ul favorit cu români?

Transilvania e pămînt românesc.

a consemnat Marius CHIVU

Foto: Hajdu Tamás