Lustraţia media nu va întîrzia să dispară

Alin IONESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 320 din 1 - 7 aprilie 2010
Lustraţia media nu va întîrzia să dispară jpeg

Personal, trec printr-o perioadă de purificare media. Asta după ce luni şi ani de zile, fiind în situaţia de a scrie zilnic o cronică TV, am stat cu ochii aţintiţi în televizor, urmărind giumbuşlucurile unor personaje publice „din toate domeniile de activitate“, vorba limbii de lemn. Acum însă, de vreo jumătate de an, m-am cam lăsat.

Televizorul a cam devenit un soi de mobilă inutilă. E o situaţie oarecum similară cu lăsatul de fumat. Îţi vine cheful să-ţi mai aprinzi cîte-un Dan Diaconescu, să mai pufăi un Gigi Becali, dar tragi un fum şi ai o senzaţie de greaţă. Mă simt mult mai bine în starea asta de dezinformare profundă legată de viaţa şi activitatea unui Dan Diaconescu, ca să dau doar un simplu exemplu. Se mai întîmplă să vină vorba în cîte o conversaţie uşoară, de birou, despre o domniţă din show biz, care şi-a montat un sîn mai performant în sutien şi se lăuda exagerat cu asta pe un post de televiziune sau despre cutare politician, care a declarat despre nu ştiu care altul că „e idiot“, dar nu mă mai las impresionat. De fapt, nu mai am nici un chef să mă indignez în faţa mitocăniei, a prostului gust devenit politică de marketing, a awareness-ului de mahala pe care mai toţi cei care se cocoaţă pe scenă publică s-au prins că e profitabil să-l practice utilitarist. Mai mult, am început să fiu extenuat de indignare. Şi cred că, într-un anume fel, aici e de fapt problema: în acest cuplu tradiţional mitocănie-indignare, care a ajuns să funcţioneze defectuos în spaţiul public şi mai ales în forma lui agravată, care e media. Într-o logică firească, indignarea sancţionează mitocănia în vederea izolării şi eliminării ei; e un soi de anticorp al spaţiului public cu funcţie sanitară. Încet, dar tenace, indignarea ar trebui să elimine din organismul spaţiului public temele şi personajele nocive, viruşii şi microbii periculoşi. Ei bine, problema e că, într-un mod pervers, indignarea a ajuns cumva să întreţină şi să multiplice mitocănia. Cel care se indignează, care sancţionează excesul temelor de mahala, ieşirile argotice din ce în ce mai obraznice sau abundenţa de personaje mizerabiliste nu mai contribuie la curăţirea spaţiului public, ci dimpotrivă, creşte notorietatea viruşilor şi le întăreşte vitalitatea şi îndreptăţirea în a se exprima. În plus, le rafinează stilistica.

Indignarea provocată metodic, programat, cu ochii pe cifrele de audienţă, a devenit tehnică de marketing. Şi-atunci lucrurile se complică instantaneu fiindcă ajungem să ne uităm descumpăniţi la organismul media ca nişte doctori la o boală auto-imunitară. Cu cît te indignezi mai abitir, cu atît creşti vitalitatea mitocăniei. Dacă taci, ea creşte oricum purulent. Aşadar, orice-ai face, n-ai scăpare şi, prin urmare, dacă îţi vezi de treabă şi întorci spatele fenomenului măcar îţi protejezi nervii, retina şi timpul. Viitorul, aşa cum îl estimez eu, nu e nici pe departe sumbru, ci doar inevitabil: spaţiul public se va parcela fin, va deveni targetat şi fluctuant, iar feliile care nu se vor atinge se vor suprapune parţial. Vechiul spaţiu public burghez de tip modern, baza discuţiei pentru o societate civilă omogenă şi relativ coerentă, e deja istorie. Azi, dar mai ales mîine, spaţiul public este şi va deveni o multitudine de spaţii semi-private targetate comercial pe baza unor studii şi sondaje actualizate permanent, referitoare la gusturi, life-style-uri, valori comerciale, obiceiuri de consum etc. Undeva la marginea acestui cîmp întins de parcele cultivate cu tot soiul de buruieni pop ori cu plante exotice exclusiviste va exista un scuar de cîţiva metri pătraţi cultivat cu probleme de interes general. Doar aici, în acest spaţiu public îngust şi bine delimitat, indignarea va mai avea şi rost şi, sper, efect.

În rest, a te enerva din pricina mitocăniei personajelor care defilează pe la Capatos prin emisiune sau a limbajului elegant de cîrciumioară al unui Sică Orban este/va fi doar un consum inutil de vorbe şi nervi. Acum, gîndind retrospectiv şi oarecum nostalgic, poate că merită regretate vremurile în care Andreea Marin aduna puncte de rating în platoul de la Surprize, surprize, iar Mihaela Rădulescu îl flata stîngaci pe Gabriel Liiceanu în platoul emisiunii sale de la B1 TV, încercînd să-i dea o replică concurentei sale directe şi punctînd ostentativ pe ideea că e o vedetă care a auzit de Heidegger. Fireşte, nu mă dădeam în vînt după genul acela de show-uri, dar poate că erau totuşi întrucîtva mai onorabile decît Plasa de stele a lui Dan Negru sau foiletoanele policier cu Elodia.

Alin Ionescu este jurnalist la Academia Caţavencu.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.