M-am stabilit în România. Și ce dacă?

Jonas MERCIER
Publicat în Dilema Veche nr. 338 din 5 - 11 august 2010
M am stabilit în România  Și ce dacă? jpeg

Nu mai pot. Se împlinesc patru ani de cînd trăiesc în România şi mi se pune întotdeauna, cu aceeaşi suspiciune, această întrebare: „De ce-ai venit aici?“. Unui român i se pare atît de ilogic faptul că un străin vine în ţara sa, încît caută mereu un motiv logic. „Aţi venit pentru o femeie? Nu!? Atunci înseamnă că trebuie să cîştigaţi destul de bine pe aici...“ Femeile şi banii, iată singurele motive pentru care noi, străinii, putem veni să trăim în România... în opinia românilor. Nu pot exista şi alte motive? În afară de bani şi femei, nu pot fi şi alte aspecte atrăgătoare în această ţară? „Noi încercăm toţi să plecăm în străinătate, nu contează unde, oriunde, şi dvs. veniţi aici!“ – mi se repetă de fiecare dată, ca şi cum opţiunea de a veni în România ţine de exploatare sau, şi mai simplu, de masochism. Atunci, răspund: „şi de ce nu? Aţi trăit toată viaţa într-o ţară şi nu mai vreţi. Ei bine, asta se întîmplă şi cu mine: am trăit toată viaţa în ţara mea şi n-am mai vrut, aşa că am plecat. Nu e un motiv suficient de bun?“. Dar adesea, această replică nu satisface curiozitatea interlocutorului meu. El continuă: „dar puteaţi să alegeţi o altă ţară. Anglia, Italia. Aşadar, de ce aţi venit în România?“. Fiindcă se insistă atît, am gata pregătită o frază, care calmează adesea ardoarea cea mai încărcată de curiozitate: „am petrecut şase luni ca student Erasmus la Bucureşti. Oraşul mi-a plăcut foarte mult. Aşa că m-am dus o vreme în Franţa ca să-mi termin studiile, după care am revenit şi m-am mutat în România ca ziarist freelancer“. În întîlnirile ceva mai „oficiale“, acest răspuns este urmat, în general, de un „mmm, interesant...“, după care trecem la alt subiect. 

În acest gen de conversaţii, la sfîrşit, îmi scapă un adînc oftat de uşurare, fiindcă a explica adevăratele motive care m-au făcut să vin aici înseamnă o întreprindere deloc uşoară. Mi-ar lua ore pentru a reuşi să-mi fac interlocutorul să înţeleagă subtila alchimie care s-a creat, încă din ziua sosirii, între această ţară şi persoana mea. 

Cred că sînt în dispoziţia cea mai sinceră cu şoferii de taxi. Îmi place să conversez de cîte ori iau taxiul. Dar sînt de ajuns cîteva cuvinte, şi şoferul mă demască fără speranţă şi mă întreabă: „De unde sînteţi?“. „Franţa.“ „Aoleu! Şi de ce aţi venit în ţara asta unde nimic nu merge?“ 

Frecvent, acesta e momentul în care mă ambalez şi răspund răspicat: „pentru că e vie, domnule! Poate că se fură, se vorbeşte urît şi e sărăcie mare, dar se trăieşte din plin! Şi asta îmi place!“. „Aha. Şi Parisul nu e aşa viu?“ Habar n-am, Dumnezeule, nu sînt din Paris. De ce toţi românii îşi închipuie că francezii sînt, fără excepţie, parizieni? 

În general, discuţia nu merge mai departe, fiindcă ajungem la destinaţie şi, cum taxiul e oprit de-a curmezişul şi blochează toată circulaţia, trebuie să plătesc şi să ies cît mai repede.

După o reflecţie serioasă, cred că mijlocul cel mai bun de a explica motivele care m-au făcut să vin şi să rămîn aici ar fi acela de a povesti întîmplările anecdotice care m-au marcat cel mai mult. Într-o zi, beam o bere cu o româncă drăguţă, într-o cafenea din centrul oraşului. Deodată, se întrerupe curentul electric. Ea, deloc surprinsă, îmi spune cu cel mai natural aer din lume: „probabil că plouă“. Într-o altă zi, cînd ajunsesem acasă, am văzut un om în vîrstă care-şi repara maşina Dacia în parcarea blocului. „Încă mai merge?“ – am întrebat eu, uimit să văd un autoturism atît de vechi pe străzile oraşului. „Se mai strică, dar o repar!“ – mi-a răspuns el. Pe cînd vizitam un oraş de provincie anul trecut, l-am întrebat pe un poliţist aflat pe stradă cum se ajunge la gară. M-a privit scrutător, după care a replicat: „dar ce sînt eu, birou de informaţii?“.

Într-o seară, aşteptam trenul într-un sătuc din marginea României, unde fusesem pentru un reportaj. Am cerut un păhărel la barul din colţ şi am început o discuţie cu obişnuiţii localului. La un moment dat, cînd toţi începuserăm să fim cam piliţi, unul dintre ei mi-a spus: „Ştii ce se zice la noi? «Nu e voie… dar se poate.»“. După care a izbucnit în rîs. 

Aceste lucruri mărunte mă fac să iubesc România. La bine şi la rău. 

Jonas Mercier este jurnalist freelancer în România, unde lucrează pentru ziarele La Croix, La Tribune şi Le Soir şi pentru televiziunile France 24 şi ARTE. În 2006 a prezentat ştirile în limba franceză la Money Channel. A realizat împreună cu Mirel Bran documentarul Vînător de securişti. S-a stabilit în România din 2006.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.