„A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva“, cu nişte borcane cu murături ale bunicii sau cu vinetele proaspăt coapte de mama pentru salata din toiul iernii.

Nu, de fapt, mama nu coace vinete, iar în casa mea, raţia de zacuscă şi murături ne-o asigură bunica de la Botoşani, care-l trimite pe bunicul prin pădurile Bucovinei după ciuperci şi care face afacerile ei la piaţă, cu precupeţele, ca să le scoată pe toate la preţ bun (de-ar putea negocia ea şi cu managerii din magazinele cu genţi şi cizme frumoase, aş da lovitura, vă zic!). Şi apoi, ne trimite pachetul, cu 30 de borcane de zacuscă de un fel, vreo 20 de altul, castraveciori, gogoşari, toate via autocar, lăsînd ciubuc lui domn’ şofer, să ajungă la Bucureşti borcanele intacte şi numai bune de pus în cămară. Şi cînd ne vedem cu ele, şi eu, şi mama stăm şi ne uităm una la alta, că nu ştim unde să le mai aşezăm, zici că nu se termină vreodată. Ar fi ceva dacă aveam cămară, dar, cum n-avem, le înghesuim în frigider şi pe balcon, provizoriu, dar evident că rămîn acolo şi nu le mai mută nimeni.

În casa mea, toamna intră pe uşă şi pleacă aşa cum a venit, cu mîinile în buzunar. În camera mea nu se observă schimbări majore, poate mai apare vreun teanc de caiete noi (că a început anul şcolar, deh!...), aruncate într-un colţ, frumos, căci biroul e ocupat de beletristică, creme, perie de păr, farduri, parfumuri şi chestii din acelea pe care le are toată lumea, dar de care, în principiu, nimeni nu are nevoie. Am şi nişte lucruri care merită să fie acolo şi sînt frumos puse, rame cu fotografii cu o persoană dragă şi cu puiul meu de Beagle, care îmi aleargă nonstop prin casă de vreo lună.

La oamenii de vîrsta mea, toamna vine însă, de obicei, cu migrene şi întrebări existenţiale, depresii, stări de oboseală, stres, „vai de viaţa mea, a început şcoala“... Domnişoarele de vîrsta mea nu dau iama în pieţe după legumele şi fructele sezoniere, ca să facă compot şi dulceaţă, că ele sînt dulci deja şi majoritatea au lucruri mai importante, să fim serioşi – noi colecţii de haine în magazine, băieţi în oraş, întorşi din vacanţe, bîrfe de recuperat, bîrfe de stîrnit, că na, au început şcoala şi liceul... Iar de prezenţa sexului masculin în bucătărie, pe post de constructor de conserve, nici nu poate fi vorba... Fete în oraş, întoarse din vacanţă, întocmiri de planuri pentru noi cuceriri, meciuri de văzut şi de analizat variante de pariuri sportive, chestii de genul ăsta. Ori nimic din astea, ci timp petrecut studiind, căci unii au ani dificili şi trebuie să poarte lupte grele cu matematica în care găseşti răruţ cifre, şi tot soiul de materii care, în loc să te facă să înţelegi lumea, te bagă mai mult în ceaţă. Bineînţeles, lăsînd la o parte tipologiile înfiorătoare ce mă amuză în fiecare zi, trebuie să notez aici că adolescenţii sînt tare diferiţi şi există numeroase excepţii, dar care probabil nu au timp de bucătărisit, căci e mai plăcut să citeşti o carte sau să vezi un film decît să miroşi a prăjeală ori să dai foc la casă. Nu că aş judeca vreo activitate din cele de mai sus, doar comentez şi eu, în calitate de fin observator ce mă vreau a fi.

Imaginaţi-vă o tînără domnişoară, de 18 ani, dîndu-se jos din pat, terifiată: „Vai, nu, am uitat să fac zacuscă şi gogoşari!“ Sau, poate, un tînăr într-o sîmbătă dimineaţa, pe la ora 8, eventual după o noapte de clubăreală, trezindu-se speriat: „Vai, nu mai prind vinetele fără seminţe multe, ce mă fac? Trebuie să fug la piaţă...“ Cam improbabil, nu? Deci nu, principala grijă a tinerilor, indiferent de vîrstă, nu e nicidecum zacusca.

Şi pentru că mama mea m-a făcut narcisistă foc şi, deci, îmi place să trăncănesc despre mine, o să trec în revistă faptul că îmi lipseşte talentul culinar cu desăvîrşire – a sărit cumva peste două generaţii, că bunica se pricepe tare bine (dar nu ştiu dacă găteşte aşa dintotdeauna, cine ştie, poate talentul ăsta vine odată cu vîrsta, ştiţi, se zice că speranţa moare ultima). Am impresia că teoria asta ar merge ca o justificare pentru lipsa de interes a majorităţii tinerilor vizavi de gospodăreala de toamnă din bucătărie şi nu numai.

Şi totodată, dacă m-aş apuca eu de pus vinete la congelat şi castraveţi la murat, bunica ar trebui să se apuce să scrie pe blog, să se joace cu puiuţul de cîine, să facă probleme cu oscilaţii şi permutări şi să înveţe yoga şi tae bo. Aşa că... fiecare cu borcanele lui.

Toamnă bună ca gemul de caise! 

Mălina Amortoaie are 16 ani, este elevă la Colegiul Naţional „Sf. Sava“ şi scrie pe malli.ro.

Foto: D. Voicu